George Bălan

Ei bine, Radule, eu am deja abonament pe RDS-Tel și merge foarte bine. Mi s-a întîmplat, ce-i drept, acasă, să pice internetul și atunci nu mi-a funcționat nici telefonul, dar cred că la tarifele practicate comparativ cu Romtelecom-ul merită să mai aștepți un pic. Și ca să vă dau un exemplu concret: un minut cu Italia sau Germania costă ceva mai mult de 8 cenți, adică mai ieftin decît dacă suni de pe Dialog pe Conex sau de pe Dialog pe Dialog. Și nu-s diferențe de 10 % ci de 300% sau 500 %.

Acum văd și eu de ce avem atît de mult a ne spune. Roșu, verde, roșu, verde...
\"până când mîna ta de copil
s-a ridicat să mă reculeagă\"

Ba nu, Paule, ci hai să mai dăm o tură prin pădurea ta, să minunăm durearea, c-ai lipsit cam mult, de mi-au crescut inele de dorul tău; hai să mai dăm o tură, să-i mai vedem, de-om avea noroc, pe cei care se mai plimbă, încă, neînlemniți și-apoi să fugim, să ne vopsim și noi părul în verde.

Vezi tu Bianca, în fapt am dorit să povestesc despre unitatea omului cu natura. Despre faptul că noi nu suntem niște indidualități separate, ci aparținem unui Tot universal. Iar dacă tu ai auzit și muzica, ei bine și eu ți-am auzit chemările, în miez de noapte și m-am trezit să-ți scriu. Am auzit chemarea ta.
Recitind acum poezia îmi dau seama că pot exista două situații distince, prima cînd balerina dansează în fața unui copac și alta cînd un poet, cu sufletul arzînd cu flăcări ca niște crengi de copac, simte cum o parte a sufletului îi este dedicată balerinei. Știi, atunci cînd scriu am sentimentul că nu eu scriu ci, este cineva lîngă mine care-mi insuflă ce să scriu. Și asta pentru că niciodată n-am avut talent la scris, darmite la poezie. Cu toate astea rezolvările vin rapid, aproape de fiecare dată, așa încît, mă mulțumesc cu faptul că mie nu-mi revine decît să fiu atent la ce tastez, ca un bun dactilograf. Ori asta nu-i atît de greu... Ce mă miră, și asta poate nu trebuia s-o spun, este că am senzația că este o criză acută de dactilografi, dacă s-a apelat pînă și la mine.
Și încă ceva: sunt fericit să văd c-ai revenit.

Nu numai că nu mi-ai înșelat așteptările ba chiar mi le-ai întrecut. Mi-ar place să fiu așa de promt ca tine și așa de explicit. Mi-ar place să pot traduce sau să scriu la fel de bine ca tine, nu doar în engleză ci, măcar, în română.
Iar de imagine de dinainte, da, într-adevăr este frumoasă.
Stau și mă întreb, însă, și nu pentru a strica farmecul poeziei, cât este vorba de acomodareamirosului și cât este altceva? Și, pentru ca să fi liniștită că există, oricum, o minimă interacțiune, îți zic doar că de asta ne asigură d-l Newton.
Dar și eu cred că este mult mai mult.

Știi, sunt un pic nedrept cu tine că nu-ți spun nimic despre poezia ta, fiindcă mă simt frustat că nu stăpînesc așa de bine ca tine engleza. Așa că, îți voi pune întrebarea care mă frămîntă de vreo cîteva zile: cum și în ce împrejurare ai aflat de comunicarea dintre garofițe și pere.
Nu de alta dar \"we all are making part of the same ball-and-chain, who chain-smoke our life daily\", ca să parafrazez pe cineva cunoscut.

În fapt, cred eu, buchețelul de garofițe, privind la pară, aude-un cînt de dragoste, la o chitară a unui Segovia virtual, cînt mai aromat, mai parfumat decît i-ar permite \"spațiul înconjurător\", de nu se poate să nu cadă în ispita iubirii, cerșind cu lacrimi un Bolero...

Maria, nu pot să fiu ipocrit și să nu recunosc că sunt bucuros pentru steluță. Fiu-meu, pe cînd era în clasa I, cînd a văzut că ba unul, ba altul primește cîte-o bulinuță roșie, a cerut să i se dea și lui una. Profesoara de pian îi răspunde: \"Dar, Alex, nu mai am decît negre\",
\"Bine,zice el, atunci dați-mi una neagră!\".

Găsit curcubeu,
la Capul Bunei Speranțe,
departe de luna noiembrie.
Canta mult prea sus,
iar un inger îi trăgea tot timpul clopotele.
Doamne, de ce l-ai mai făcut dacă-l lași să se piardă?
Se zbenguiau pe sub salcîmi, îngînîmdu-mi privirile, cu pălăriile trase pe cap,
Să nu-i recunoască nimeni.
Mi s-au agățat de gene și-apoi nu i-am mai văzut.


P.S. Comentariul este o răstălmăcire a unor versuri aparținînd Mihaelei Maxim.

http://www.agonia.net/index.php/poetry/80938/index.html

Mă simt de parcă m-aș apropia de-un far, navigînd pe-o mare.
Un far care zîmbeste...

Te simt cum pășești alături de mine. Vezi, nu știu dacă aici e vorba de același copac din \"Balet\" pentru că, între cele două poezii este o distanță destul de mare în timp. Dar, dacă mă uit mai bine, cred că o aceeași \"mînă\" le-a scris pe amîndouă. Copacii mei se pregătesc de cununie. Dar ai tăi?

Claudiu,
zîmbetul tău mi-e suficient și mă obligă. Îți mulțumesc de trecere și te mai aștept.

În fața unei balerine se închină pînă și copacii, darmite... Apropos!
Știi că plantele simt cînd sînt iubite, după cum simt și cînd cineva le gîndește de rău. Fiecare plantă vie are o aură în jurul ei și ele comunică cu tot ce-i împrejur. Doar că noi nu prea le \"pricepem\". Totul se întîmplă ca și cum există o dragoste între dînsele și noi. Parcă-mi aud copacul, ce tocmai i-a întins balerinei o \"mînă\" că-mi spune: \"de stîncă de eram și tot nu puteam să nu tremur\".
Miha, spor la treabă!

Lucian,
Dacă ție, care ești un specialist într-ale curcubeelor, ți-a plăcut atunci răsuflu ușurat. Îți mulțumesc pentru cuvintele încurajatoare și te mai aștept.

În cele din urmă am schimbat și eu cîte ceva așa încît te invit la o lectură mai bună: \"Vis după ploaie\". Ca să fiu foarte sincer titlul mi l-a dat o bună prietenă și-mi place și mie. Aștept părerea ta.

Mie mi-e tare dragă poezia asta și mă bucur că ai lăsat un semn al trecerii tale pe aici. Totuși, văd că are puține vizionări și, ca atare, mă-ntrebam dacă am postat-o cu un titlu mai puțin incitant, dacă ora la care am postat-o a fost nepotrivită sau dacă n-a plăcut. Te mai aștept în tinda poeziilor mele.

Va veni o zi ploioasă,
Curcubeul să-le întindă,
Să bem vin de Tămîioasă,
Bucurii să ne cuprindă.

Să mocnească cu săruturi,
Buzele în pantomimă:
Mîinile plecate fluturi
Spre o gară omonimă.

Să stropșească pe-nserate
Veselia și cu gluma,
Cuvințele presărate
Să ne-mbete, precum spuma.

Va trimite-n ziua-ceea
Un’ de-i zice Ptolomeu
Fulgere marca Lacteea
Din coastă de curcubeu.

P.S.
Nu ți se pare straniu că ne gîndeam la un același curcubeu, în același timp?

Mă rostogolesc romb peste toate tăcerile care-ți stau Cale Lactee înainatea schiurilor, cu bețele fulger, marca Halley, la Olimpiada Amintirilor,tu, miez de suflet!

\"Grea e iubirea și o pricepi
Abia cînd nu mai știi de tine,
Decît că drumul ce ți-e dat
Un altul l-a bătut mai bine.\"

Mi-a rămas undeva în memorie strofa aceasta a lui Ioan Alexandru

Eu îți mulțumesc că îmi dai șansa să te comentez și că, stînd pe malurile poeziei tale, pot legăna în podul palmei un dram de fericire și s-acult tăcerile care povestesc atît de multe.