George Bălan

La un spital de neuropsihiatrie un reporter ia un interviu unei schizofrenice. În paranteză fie spus, schizofrenicii sunt renumiți pentru ascuțimea judecății lor în perioadele în care nu au crize.
-Ce părere aveți despre faptul că numărul schizofrenicilor este într-o continuă creștere?
-Am părerea că, atunci cînd procentul va depăși 50% noi vom fi considerați normali, iar d-voastră bolnavi.
Cam asta este, Bianca, și părerea mea că, totuși, normalitatea trebuie acceptată ca fiind ceea ce face majoritatea. Că, s-ar putea ca majoritataea să se înșele și doar un singur om să aibă dreptate, asta-i cu totul și cu totul altceva. Cînd spun aici dreptate mă refer la cea care vine din cunoașterea științifică și nu la dreptatea celor puternici. Iar dacă dreptatea fără putere nu există...
Ți-am răspuns mai tîrziu fiindcă tocmai mă consultam cu mine însumi...

Ți s-antîmplat așa fi\'ndcă greșit-ai data,
Că, pe 1 mai aiurea-s tot \"gorile\",
Iar tu în grabă ai crezut ca-i tata,
Făr\' să gîndești, o clipă, țelurile.

Ai preferat o tehnică sigură, care, însă, uneori ajunge la rezultat după un timp infinit, dar poate nu te deranjează că vei petrece \"Un veac de singurătate\" sau că s-ar face o imensă \"Risipă de energie\" ?... Ți-am \"cercetat\" unele \"Cuvinte cheie\" autorecurente, ca într-o \"Joacă preferată\", folosind tehnica Greddy și rezultatul a fost impresionant. Nu știu cum dar \"m-am umplut de tine\", ca o ceașcă de cafea cu zaț și te ascultam cum mă zoreai: \"ar fi bine să pleci pentru câteva zile cândva... , infinitul nu înseamnă nimic. \" Nu ești, însă, tu aceea care mi-a arătat pentru prima dată \"voluptatea secundelor\", când alergam \"Împotriva orelor\" să prind \"ziua de maine ca pe o eternitate viitoare\"? N-ai spus tu că \"cineva ar fi putut să adune nisipul, să strângă cioburile, să le lipească, să înduplece timpul\"? Și după toate astea mi-o servești \"Parțial color\" că \"nimic nu e ceea ce pare a fi\", că \"tu nici măcar nu erai în seara asta...\"
\"Era de înțeles că ceasurile se vor opri când voi fi încetat să visez\", dar de ce-mi cenzurezi ploile? Știi prea bine că nu mai suport Soarele și ador norii care știu să-mi plângă. Doar pentru că e vineri? Spui cu atâta seninătate ca \"o poartă din absurdul tău a împiedicat trecerea\" ca și cum doar vinerile mele sunt absurde. De ce abia când ți-am arătat că purtăm același nume mi-ai eliberat ploaia \"din sfârcuri de cometă\"? I-ai tatuat pe piele certificatul de deces și ai abandonat-o sângerând spre vindecarea timpului: \"adio, iubire!\" Imediat mai apoi \"nu mai știu dacă te-am pierdut când nisipul de sub picioarele noastre a devenit un soare arzându-se, un vis din care ai fugit\". De ce \"mă priveai ciudat si renunțai; ți-era de ajuns să zărești de unde începe ploaia\"?- am auzit-o spunând, parcă fără vlagă, și parcă mi se îmbibase \"conturul simțirii fugind pe sub pielea mea; era o piele tânără de tigru înfometat, vroiam să ți-o dau să o porți la altar\"... Am țipat cât am putut:\"săgeata mea întoarsă
nu te stinge, nu te poate atinge!!\"... Parcă știam deja: \"castelul fetei în alb se refăcea pe măsura ce gândul îl revedea\", dar, din păcate m-ai asigurat că \"nimeni nu s-a întors să povestească\" și că \"lumea [...] se înfășoară în spirale aburinde, fără sens, fără memorie\". Și-acum am să-ți spun tot ce am pe suflet: crezi că nu te-am auzit cum te lăudai că \"întindeam zvonuri printre stele\"? Vezi bine că \"absurdul se implică în viață, istoria se repetă\"... Înțelegi acum de ce toate supernovele \"mimau viața în infraroșu\" și de ce Marlboro este roșu? Și toate aceste lecții mi le-ai ținut să-mi arăți că, de fapt, \"există o lumină acaparatoare, ce nu lenevește vreodată, o lumină conștientă, ce nu se zbenguie în uitare\".
Îți mulțumesc!
Atunci am început să văd cum peștii înnoată pe cer, cum plouă cu stele mărunte, cum rotițele orologiului din perte sunt întoarse de morile zidite în pereții râurilor.
\"moara de apă de pe perete
încearcă să se smulgă din râu,
dar o întrerupeam
cu schimbatul ceasului\".

Mi-ai dat în mână o prismă și câteva șoapte de satin: \"un amurg e pregătit să-și întindă culorile\". Abia apoi am văzut că \"blestematul de soare se alungea pe cer, își pierdea concentrarea\". Tot tu mi-ai arătat cum \"într-un crâmpei de țesătură vie se așează lumina lucie a unui pui de stea\". Ce-o să mai urmeze? Te-aș fi rugat, de nu mi-ar fi fost deja frică, să-mi spui \"care e stația următoare?\" Doar să nu-mi răspunzi: \"marți\"! Simt că \"doar o undă de irealitare crudă se zbate imperfect;
probabil că nimic nu e adevărat.\" Dar, totuși, uită-te și tu că \"ploua cu pâlpâiri de ceață, cu bucle de simtire, cu bucăți incandescente din amintiri, cu fâșii de piele bronzată\". Hei, Melina, nu te mai juca așa! Știi că \"mă conversam cu man on the moon despre lupta dintre roșu și animal\"? La Marlboro mă refer , soro, ce Dracu, nu întelegi, Doamne iartă-mă, că suntem în post!
Parcă te aud cum îmi scoți și-mi afunzi \"Țepii din piele\": \"datorită ideii de a trece absentă de la o zi la alta, ați putea crede că trăiesc doar în viitor cu gândul la vineri și din nou la vineri, dar eu trăiesc cât se poate de în prezent (ceea ce mi se pare un lucru foarte destept).\" \"Nu mă intrista în vreun fel că ei lăsau să cadă ploaia ieftină, amară, nemiloasă\"... Ce-ai mai avut iarăși cu sărmana cometă de i-ai mai trimis un
\"un ruj prea rosu
șterpelit de la zmeoaică,
o coadă blond-auriu împletită
cu fire ieșinde, bătătorite,
bile de lemn de santal
scorojite pe alocuri\"
Și-ai condamnat-o mai altfel \"într-o singură secundă infinită\", fiindcă știai tu că \"secundele nu sunt egale decât pe-alocuri\"
\"Poate tuuu
crezi că
pata odioasă ce arde pe cer
se numește soare\"
Tac, nu-ți mai răspund, dar mai
\"auzeam de câțiva ani sleiți
o voce hipnotică din trei timpi
ce se îmbina monoton cu ecoul pătrunzător
al unui radio uitat viu pe undeva\"
\"De ce să-mi bat capul cu tine,
dragostea mea,
când am lucruri mai bune de făcut?\"
\"O să-ți fie mai bine
doar cu tine.
fără mine.
fără noi?\"
\"A inceput cu sfârșitul,
s-a pornit cu destrămarea țesăturii de ploaie\"
\"Aș vrea doar o vineri căzută în eternitate
cu izbucniri suave de stele sărate,
o promisiune acoperită cu împăturirea speranțelor\"...
\"... doar concentrat de fericire la pachet
diluat\" cu zdrențe de lacrimi\",
\"Mai departe nu mai știu ...
eu am zărit o altă speranță,
tu te-ai refugiat într-o stea (căzătoare)
și ai plecat, ai plecat ... \"
Te aud și acum:
\"când nu esti lângă mine mă simt lipsită de viață , de voință,
mi-am pierdut independența.
am uitat cine sunt ...”
\"Într-o zi, uitându-mă la cerul senin,
ți-am privit ochii;
aveau
claritatea lacurilor adânci și liniștite,
profunzimea oceanurilor abisale,
strălucirea stelelor noaptea,
misterul infinitului,
și irealitatea vieții
în toate formele ei.\"
\"infinituri privite atemporal
[...]
acolo e sufletul meu,
în rest, ... ceață\", iar
\"o voce caldaă
adie în zările
ascunse ceții ...\"
\"Viața mea e doar o nucă verde
care-mi face sufletul
să se umple de culori stranii
de la minus la plus infinit.\"
La revedereeeee!!!
La recitireeeeee!!!

Azi m-ai luat de mână și am alergat cu tine, pe țărm, după pescăruși să \"sigilăm ura\", s-o legăm în cuvinte nespuse și s-o zăpăcim.

Sfădită și rușinată de vorbe am văzut-o cum plânge.

\"Cuvintele parcă se spânzură
Lângă mine acum...
Adun beteala și vorbele nerostite\"

M-am simțit atunci precum aș fi fost băiatul tău și, cu primul țipăt, am dorit să-ți mulțumesc pentru ruga ta ca \"prin aburi de ceață\". Am să-ți trimit acest țipăt la zece ani, iar dacă ți se va pare că a trecut doar o secundă să știi că au mai trecut încă zece ani de \"linii frânte\",
care-mi încălzesc răsadurile de toamnă pe care mi le-ai sădit în suflet.

A început să ploaie mocnit cu poezii, să-mi fie bine, și Universul te roagă să-l mai lași un pic să crească. Uite-l, îi cresc aripi!
Are mai mult de paisprezece ani și n-are buletin. Ți se pare legal?
\"Știai că \"prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune…\" :)\"
Oare și-a dat bacalaureatul? Zice că profesoara de limba română, doamna Furnica este foarte severă cu ăștia cu părul mare. Anul trecut i-a ascultat pe toți din \"Câmp de mărăcini\". Anul acesta cred că o să le dea...
Doamne, ce te-ai mai zgâriat pe picioare! Unde-ți sunt tălpile? Uită-le, pășesc singure pe valuri! Au luat-o spre potecile copilăriei.
Mai rămâi o secundă!

\"Sunt un elefant
cu un suflet de fluture
îmi tresare imima
și plec...\"
\"în cimitirul de alge
de la marginea mării…\"

\"La întrebarea \"ce-a fost mai întâi?\" pot să-ți răspund.
Cred că iubirea... Sau cel puțin asta îmi place să cred.\"



14.02.2004

Mă întrebam când ți-am citit mesajul de ce nu faci ceea ce ți se spune. Ți-am găsit o scuză, și anume, atunci n-ai mai putea crea atât de liber. Mai apoi, m-am gândit că nouă românilor, în general, nu ne place să facem ceea ce ni se spune, dar nu toți suntem creatori (cunosc vorba \"românul s-a născut poet\"). Și uite așa nu putem învăța din experiența altora. De ce trebuie să redescoperim tot timpul roata? Eu am câțiva oameni pe care-i ascult aproape orbește. Și nu-mi pare rău.

Ți-am citit și celelalte texte și, ca să fiu \"sincer\" îmi pare rău să te aud că te plîngi de Sf. Gheorghe. Eu sunt orădean, dar am niște amintiri foarte frumoase legate de secuime. În primul și-n primul rînd pentru că este o zonă minunată, indiferent de anotimp.
Revenind la textul de mai sus, mi se pare că ai prins foarte bine anumite aspecte, ca și cum te-ai fi confundat cu personajul principal. Poate că ai reușit acest lucru și datorită faptului că lucrezi în presă.
Altmiteri, și Oradea, care are mult mai mulți locuitori a decăzut și este în urma Bacăului, Tg. Mureș, Timișoarei, etc.
Nu văd însă,Monica, nici un motiv de a fi nesincer cînd îți spun că-mi place povestea.
În altă ordine de idei,n-ai fi singura persoană pe care o stare de anxietate s-o facă mai creativă, mai selectivă, mai precisă.

Ți-am trimis factura pentru cuvintele rostite și ascunse prin iarbă, traduse sau verzi și pentru gîndurile autorecurente care nu și-au găsit un corespondent în primăvară, dar care te pot face vinovată de poezie sau de ploaia de cititori căzută peste zidul de aplauze.
Ai cîteva poezii la international,discount de 3% pentru albastru în echilibru, la braț cu nostalgia, bonus 1% de la mine personal pentru bucuria că ai înteles mai bine decît W.
că despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.
Dacă-ți depui cerere la Adm. Agonia.ro poți beneficia de T.V.A. zero fiindcă n-ai depășit 322.000.000 de gînduri.
Pentru că te-ai mulțumit cu varianta virtuală și ai evitat construcția în oglindă mai beneficiezi de un sconto de 15%.
În plus mai primesti două abonamente gratuite (de data asta eu sunt nașul) pe o perioadă de un an ca să călătorești sub orice formă materială sau nu prin țara nimănui, pe oricare diagonală a cuvintelor, cu condiția ca el să fie îmbrăcat în negru iar tu în iubire.
Deasemenea țin să te informez că începînd cu luna viitoare vom taxa la literă și nu la cuvînt sentimentele, cele scrise cu penița fiind taxate la un tarif triplu față de toate Celelalte Cuvinte, dar din care se vor mai putea construi prin puzzle secunde și vieți, cu condiția să nu fluiere nimeni.
Acceptăm plata doar cu card de credit Visa la contul nostru deschis la Agonia Bank sau prin compensare, cu conditia ca cererea de compensare sa fie \"autorificată\" cu minimum 30 de zile înainte de scadența facturii cu pseudonimul Hippy80 de tine sau oricare prepus, comisionar sau mandatar al tău. Te informez pe această cale că plata ta este asigurată anticipat de noi prin brokerul nostru Agonia BRK.
O copie după prezenta factură se poate primii și în sunete de chitară, fiind suficient să-mi trimiți doar un e-mail în acest sens.

Dacă nu l-ai citit pe Paul Bogdan e bine să știi că iubește caii, iar pe mine poezia lui m-a făcut nu o dată fericit. Ți-l recomand cu căldură. De aici \"să mă-nham la fericire\"

Madim,
te felicit pentru \"Invitatie...\" si-ti multumesc pentru clipele de visare pe care mi le-ai daruit. Poate ca, fara de voie, ne-ai impins pe unii mai in largul poeziei...acolo unde metaforele se-nalta-n bataia (cu)vantului si unde dragostea semnelor nu-si mai afla perechea...
\"Doamne, ce te-ai mai zgâriat pe picioare! Unde-ți sunt tălpile? Uită-le, pășesc singure pe valuri! Au luat-o spre potecile copilăriei.\"

De-acolo sus, de n-ai motor
Sau daca flipsul te-a lasat
Va fi precum la Vlaicu-n zbor
Amor cu muntii... Retezat.

De ce ti-e toamna de aia nu scapi...

In acest caz, zic eu, nu este vorba de plagiat, ci de o alta incalcare a dreptului de autor. Legea Nr. 8/1996, cu privire la dreptul de autor, ne precizeaza ca, printre drepturile autorilor sunt si felul, respectiv momentul si locul in care opera va fi adusa la cunostinta publica. Deasemenea, autorul, are dreptul de a autoriza distribuirea operei si modalitatile prin care sa se faca distribuirea.
In ceea ce priveste legislatia romaneasca, cred ca, suntem printre cei care, sub presiunea occidentului, avem una dintre cele mai revizuite si abundente legislatii. Ce, insa, as reprosa si eu legiuitorului este ca, de prea multe ori, in actele oficiale, limba romana este stalcita, greoaie, ca si cum cei care fac legile n-ar fi fost obligati sa studieze nici gramatica nici literatura romana.

Da, mi-au mai spus-o și alții, că oralitatea este impregnată în scrisul meu. Dacă n-aș simți-o ca pe un mic reproș, aș fi fericicit. De ce? Pentru că, nu mi-l pot imagina pe Creangă, de pildă, scriind altfel. Sau, cel puțin eu, (\"nu știu alții cum sunt...\" ): )parcă îl aud vorbind atunci cînd îl citesc.
Îți mulțumesc de trecere și de semn!

Anul Nou să-ți readucă copilăria, să te joci de-a viața, din când în când să te prefaci că ești mare și de cele mai multe ori să păstrezi inocența, nevinovăția, imaginația, dar mai ales iubirea celor cu care te joci.
La Mulți Ani, Bianca, și creștere mare!
La Mulți Ani, cititorule!
La Mulți Ani, vouă, colindători ai cuvintelor, cântăreți ai limbii române, vrednici ostași care cu condeiul apărați identitatea națională!

Bianca,

În primul rând îți mulțumesc pentru corectură și pentru trimitearea la gramatica limbii române. Ai dreptate și colo, și colo... Iar pentru că s-ar putea ca acest comentariu al tău să fie citit și de elevi am să fiu mai didactic și am să citez un fragment de la pag.304, din \"Gramatica practică a limbii române\" a Ștefaniei Popescu, apărută la Editura Tedit-FZH, în anul 2001,ISBN 973-8007-00-3. Mai întâi, însă, am să fac precizarea că verbul \"a găsi\", conform DEX-ului este de conjugarea a lV-a.
\"Verbele de conjugarea a lV-a se scriu la viitor, ca și la infinitiv, cu un singur -i, cu excepția câtorva verbe care au rădăcina terminată în -i: a pusti/i -va pustii, a se sfi/i-se va sfii, a pri/i -va prii, a înmi/i va înmii.\"
Pentru aceleși motive de mai sus fac precizarea că se va srie \"vreun\", resectiv \"vreo\", dar se va scrie \"nici un\" și \"nici o\", fiindcă \"vre\" nu este un cuvânt de sine stătător, cu viață proprie, în timp ce <<\"nici\" este un cuvânt independent, cu valoare de conjuncție sau adverb>>, după cum precizează Vasile Breban ș.a. în \"Limba Română corectă\", apărută la Editura Științifică, București 1973, la pag.141

Mă bucur că ai lăsat un semn al trecerii tale ):

Minunată povestirea ta. Parcă am intrat în lumea basmelor a lui Ispirescu. Nu numai tâlcul, dar și limbajul specific basmului atrage. Felicitări, omule! Abia aștept să reajung acasă, să te mai citesc.

Vameși fără limuzine
N-ai să vezi cât o să cauți,
Că iau prime și chenzine,
Iar la spagă sunt... precauți.

De nu lucrezi, da\' poți să-ți iei și leafa
Cât alții o duzină, ce-amarnic se-obosesc
Și știi c-o să le-ajungă când o să-ți vezi tu ceafa,
Te văd parlamentar și sigur nu greșesc.

La mulți ani, de-aci, de-acasă,
Nene Genu, să trăiești,
Că la tot românu-i pasă
Cum mata\' epigramești!

Impozitul au venit
Să-l perceapă, până se duce
Să dea colțul, prigonit
De finanțe, drept sub cruce.