Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Vânător de... carieră

Kitty

1 min lectură·
Mediu
Îmbătată de voința
Zurgălăilor încinși,
Iarna și-a cerșit căința,
Când erau cu treburi prinși
Și țăranu\', și-orășanu\',
Căci stă bine-n sărbătoare
Să se cântărească anu\':
Cât s-a scurs și cât mai are.
*
Stau hălcanele-atârnate
Drept în față la o mâță,
Ce-și caută de sănătate...
Și nu face, zău, vreo fâță.
Doar în pod parcă s-aude
Tari-un șoarece-n grăunți.
Chiar de-ar fi mâțele slude
Mahomed vine la munți!
Nici în beciuri nu s-atinge
Nimenea de vreun butoi.
Până anu’ nu se stinge
Se bea vin de anul doi.
Vin alene, pe-serate
Toți moșnegii la copii
Cismele să li s-arate
Și s-aculte poezii.
**
Eu vă spun, că-n fiecare
Iarnă, i-am tot urmărit
Pe vizor, pe scaun, călare,
Ș-încă nu m-am lămurit.
De ce vin, dar de ce pleacă
Până n-apuci să le zici
Să mai stea, așa, oleacă,
Să-ți dea tolba pe șorici.
De-or veni la-a voastră ușă
Și cumva de i-ți găsi
Întrebați-i de-au mătușă
Și de au, cumva, copii,
Căci eu vreau de pe-acuma
Chiar de-s mic, moșneag să fiu,
Să deprind din timp cutuma
Să n-ajung vreun ageamiu.
033455
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
181
Citire
1 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

George Bălan. “Vânător de... carieră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-balan/poezie/94946/vanator-de-cariera

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bianca-goeanBG
Bianca Goean
chiar imi lipseau ludicele tale cu miez... Bine ai revenit, George!
De-or veni la-a voastră ușă
Și cumva de i-ți găsi
Întrebați-i de-au mătușă
Și de au cumva copii

Căci eu vreau de pe-acuma
Chiar de-s mic, moșneag să fiu
Să deprind din timp cutuma
Să n-ajung vre-un ageamiu.

PS \"vreun\" parca...?
0
@george-balanGB
George Bălan
Bianca,

În primul rând îți mulțumesc pentru corectură și pentru trimitearea la gramatica limbii române. Ai dreptate și colo, și colo... Iar pentru că s-ar putea ca acest comentariu al tău să fie citit și de elevi am să fiu mai didactic și am să citez un fragment de la pag.304, din \"Gramatica practică a limbii române\" a Ștefaniei Popescu, apărută la Editura Tedit-FZH, în anul 2001,ISBN 973-8007-00-3. Mai întâi, însă, am să fac precizarea că verbul \"a găsi\", conform DEX-ului este de conjugarea a lV-a.
\"Verbele de conjugarea a lV-a se scriu la viitor, ca și la infinitiv, cu un singur -i, cu excepția câtorva verbe care au rădăcina terminată în -i: a pusti/i -va pustii, a se sfi/i-se va sfii, a pri/i -va prii, a înmi/i va înmii.\"
Pentru aceleși motive de mai sus fac precizarea că se va srie \"vreun\", resectiv \"vreo\", dar se va scrie \"nici un\" și \"nici o\", fiindcă \"vre\" nu este un cuvânt de sine stătător, cu viață proprie, în timp ce <<\"nici\" este un cuvânt independent, cu valoare de conjuncție sau adverb>>, după cum precizează Vasile Breban ș.a. în \"Limba Română corectă\", apărută la Editura Științifică, București 1973, la pag.141

Mă bucur că ai lăsat un semn al trecerii tale ):
0
@bianca-goeanBG
Bianca Goean
George, George, eu nu vroiam decat sa remarc acele strofe, care mi-au placut tare mult. restul era asa... only for your eyes ;-)
pai, mai scrie, sa mai am unde lasa semn!
Aceeasi, Bianca
0