Poezie
poteca
1 min lectură·
Mediu
pe unde mi s-a părut că e locul mai bun
de tăiat potecă
am luat-o așa, fără-ncotro
cât mai sus, într-o melancolie strategică,
cât mai aproape,
aproape de neatins
am ocolit cu blândețe,
m-am ancorat cu gheare nevăzute,
m-am avântat cu adevărat
să te străbat de-a curmezișul,
cu tine alături
sunt porțiuni pe care nu mi le amintesc,
mai am din ele doar o trăire
care mă trimite la ceea ce contează
atâtea pietre călcate, atâtea brazde date în lături,
nenumărate vieți lăsate în urmă,
inimaginabile urme șterse
însă nu uit cum de la prima privire
am început să te pierd,
cum lumea s-a stins pentru prima oară între noi
ca să ne vedem cu adevărat
023532
0
RR