Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

promisiunea

1 min lectură·
Mediu
îmi promit mereu că o să fie liniște
atunci când o să am ceva de spus
dar nu vreau tăcerea în afara mea,
pierdută de-a lungul drumurilor sau în atingerea trecătoare,
pe-acolo se-ntâmplă de-aiurea și mă depășește,
aduce împreună și înlătură dincolo de mine
îmi promit să vorbesc sus și tare
numai când aud limpede cum sufletul meu
își manifestă natura laolaltă cu toate
doar atunci ajung să înțeleg
și sunt potrivit să-și facă loc în mine rostirea
îmi spun că vorbesc în sfârșit cu rost
de-abia când din mine nu mai rămân
decât lucrurile pe care le port,
de-abia când sufletul meu are frumusețea lor
despre asta să vină mai devreme sau mai târziu vorba,
despre fericirea tăcută și promisiunea ei,
care mă întărește și mă scoate din așteptare
001.754
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
130
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

george avram. “promisiunea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-avram/poezie/14110791/promisiunea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.