Poezie
voința
1 min lectură·
Mediu
de obicei nu prea îndrăznesc,
chiar am o jenă să vreau,
mă trece așa, într-o parte,
un fel de reținere în urma trecutului,
însă se întâmplă să mai am și scăpări
iar atunci singurul lucru pe care îl vreau e imposibilul,
sfârșesc prin a da tot nimănui
și lumea nu se mai produce în sensuri
rudimentare, pe termen scurt,
ci mă ia peste tot cu eternitate sau cu niciodată
în mine nu se petrece o schimbare
când mă parcurge o carte sau un cântec,
când mă fixează un tablou sau un dans,
nu pe ele le vreau când vreau
nu e ca și cum aș fi posedat de ce nu-mi aparține
în mine cântă și se scriu, prind contur și dansează
pietrele pe care reușesc să nu le arunc,
florile pe lângă care trec fără să le ating,
oamenii, așa cum aleg și dau drumul
e vorba despre mai multe decât aș putea număra,
iar asta iese la suprafață când am din greșeală curaj,
atunci în mine sunt viețile care mai stăruie o vreme,
toate lucrurile mărunte care îți seamănă când calc alături
și dau peste tine strânsă în brațele mele
001607
0