Poezie
pasiunea
2 min lectură·
Mediu
orice s-ar întâmpla cu fiecare dintre noi,
indiferent câte greșeli ascunde înțelegerea,
n-am cum să nu fiu pasiune
nimic nu e aflat în mine pe ocolite,
cu un zâmbet lacom
intru de fiecare dată cu totul
manierele sunt gesturi secundare
pe lângă lupta pe care o anticipează,
singura retorică pe care o cultiv
e una a respirației profunde, sacadate
vorbele, mai puține și mai puternice,
nu fac decât să redea semnele naturii
și să rezoneze înșirate melodios
vorbele sunt focuri înalte
prin limbile cărora
te chem pe numele adevărat
respirația mea prognozează vremea,
corpul meu arată direcția,
urmele îmi sunt adâncite cu privirea
în pulsul crescut bate un ritm
care așează viața la locul ei,
acolo unde sunt
înflăcărarea stă pentru altceva,
care o aprinde,
ardoarea dezvăluie dorința
laolaltă cu tot ce contează
lângă tine și în mijlocul firii sunt alergare,
lumea fuge mai încet decât mine,
de-a lungul drumului încă netăiat
stau obstacole mai frumoase ca oricând
nu te teme, nimic nu se risipește,
totul se duce undeva
unde persistă inimaginabil de mult
înainte să înceteze să mai fie
căldura pasiunii mele înfrunzește văile,
în apusul patimii mele
se joacă mici animale
și sar în gol pui de păsări
în jurul focului care sunt
își încălzește lumea singurătățile,
din pasiunea mea
se ia lumină din mână în mână
001614
0