George Asztalos

Noemi: I never try, mark my words: asking the right question is giving you the clue for the answer! As for the LA make believe tricks, I agree: Jesus this is really odd!
Liviu: Nici eu nu m-am întrebat pînă mai ieri. E un sait cu întrebări puse de vizitatori și răspunsuri la comentarii. Așa m-am gîndit la întrebarea asta. Am primit două răspunsuri: unul religios cum că fiecare are d-zeul lui personal și unul academic, cum că acest cuvînt derivă din latină, din care s-a format și că tot in eu se termina si in limba franceza: \"dieu\",dar fără relevanță. În engleză se termină ciudat: ”odd”, cum remarcă Noemi. Mersi fain pentru intervenție, om bun!

Adi Suciu e un scriitor nebun în sensul kul al cuvîntului. Grandomania lui nu-i afectează decît pe snobi și închipuiți. De fapt e doar o manie ca oricare alta atîta că poartă semnătura unui autor de temut între grangurii literaturii actuale. Nu v-o puneți cu Adi Suciu că v-o puneți contra vîntului. Ãsta e semnul de exclamare al acestui text. Și e perfect credibil pentru că autorul e în stare de multe. Realmente nu vrei să te pui cu el. La dame, în schimb, chestia acționează invers, ca o atracție. Și vă garantez eu, domnilor, chiar îți trebuie vînă de Adi Suciu să seduci o cititoare. Iar măestria asta de a aduce laolaltă paragrafe hardcore cu încîntătoare reflexii de suflet e una la zeci de mii.
Nu ești singurul scriitor din oraș Adi Suciu, dar la cîți pămpălăi mai sunt pe acolo nici nu mai e nevoie să spui că ești cel mai tare: eu chiar te cred.

se mai întîmplă să dispară comentarii cu tot cu subiect ca de pildă cînd editezi mai mult la unul și te trezești că te-au delogat deci nu se înregistrează nimic:)
așa că trebuie keep it simple and fast:
mersi fain pentru apreciere și urări.
la cîți mai mulți (f)ani și ție om bun!

Liviu mulțam fain de intervenție.
Sărbători adevărate și ție, om bun!

personal nu cred în a doua venire, christică, a acestui justițiar legendar. cred în schimb in imaginea asta în care, peste secole, lui Bram Stocker și întregului Hollywood, le face prietenește semne, cu degetul.

dacă devine serioasă treaba primesc comentarii jucăușe. iar cînd devine jucăușă e invers. nici nu ști cum să mai împaci pe măria sa ipocritul lector honoris causa. poate că înainte de a face școli de literatură trebuiau unele de cititură. nu de alta dar acum prind rădăcini cărțile în biblioteci...:)
interpretarea ta, Monica, temperează poate tenta gravă a textului de față, fapt ptr. care zic mulțam fain. e nevoie evident și de haz de necaz. așa că io zic să aiurim de bine...:)

noemi dragă nu există nici măcar forțat manele zen și nici măcar paradoaxe în dicționare. tot ce spui sunt invenții și mă bucur doar pt că sunt băgat în seamă de o pisică aristocrată ca tine. în rest, vorba manelistului, nu pun botu*...:))
să aiurim de bine monșer!

noemi iar ești plecată cu pluta pe amazon? pianistul e inocent, săracul. mai bine mi-ai fredona o manea zen că habar nu am cum vine aia...:)

cine sunt eu să-i contest dizidența lui Dinescu sau să i-o aprob? Tot ce spun e că are dreptate Herta cînd spune că ăia puțini care au ridicat vocea au fost lăsați singuri și singuri au ajuns în situația asta de contestatari degeaba, de circari fără voie. Știm cu toții că a fost interzis și-mi pare rău că tu însuți ai avut de suferit din cauza asta. Dar istoria o va dovedi că lunga tranziție de la comunism la altceva n-a f0st posibilă decît prin maidanezele noastre compromisuri, cu mari diferențe între intenții și rezultate. Poate că dacă lua și Dinescu PNL-ul reușea să spună pînă la capăt ce n-a reușit nici azi cu CNSAS-ul.
Așa, însă, Luminița de la capăt mai are de așteptat...:)
Xalut și mersi de intervenție Aurel.

verde să fie d-le Anghel, chiar cu opinii diferite...ne mai citim! numai bine.

uite cum stă treaba om bun - și te previn că e doar o părere personală nu-i musai să ții cont de ea - se mai poate lucra pe text și ae ieși ceva chiar fain:
- faza cu tînărul poet sinucigaș e ușor textualist-expirată. io aș pune doar un sinucigaș la care mă gîndesc criminal. nimic mai mult.
- faza realist=poetică de la mijloc e foarte ok
- gerunriul zgîriind e disonant acolo și dimpotrivă io l-aș face melodic: ”și mă zgîrie drăgăstos”
- metafora ”vene ca rîuri după ploaie” era mult mai faină decît așa o comparație interminabilă
- finalul merită schimbat eventual: ”să-ți studiez ecplozia senzuală” sau ceva de genul și nu cred că e potrivit ”să-ți studiezi climaxul”. e cam dificil de vizualizat așa ceva în circumstanța dată.
cam atît sper să fi fost de ajutor prietene. te salut.

e o confuzie onorantă desigur între ASTALOS și Asztalos. una care face cinste atît textului cît și autorului lui de fapt. Eu sunt din Tg.Mureș și doar maghiar nu maghiar-evreu ca venerabilul dramaturg, rezident actualmente la Paris.
Oricum, mă bucur pentru că v-a plăcut eseul de față și sunt încîntat de cunoștință. Vă salut.

e părerea ta și o respect. dar am obosit să explic care e principiul poeziei infrarealiste. îți spun doar o chestie practică și verificabilă: dacă nu e încadrat corespunzător un text, editorii acestui sait îți atrag de regulă atenția sau îl reîncadrează ei dacă nu te pot contacta. au fost ocazii cînd, pentru alt gen de texte, un editor mi-a cerut reîncadrarea. NICIODATÃ pentru poezie.
în rest să aiurim de bine Mariuse.

e încă valabil suprarealismul pentru că supralicitează ironic imaginația ca să ne readucă de fapt în rîndul muritorilor de rînd:
”ventilatorul din cameră
s-a transformat într-o floare gigantică
cu care am fost de atunci la băute de foarte multe ori

spărgeam paharele și îmi plimbam degetele peste cioburi
surâzând a moarte”
astfel încît tot ce era supra cu atributele ilogico-subconștiente specifice visului,devine infra cu artibutele limpezi ale unui realism resimțibil, privibil ”în ochi stînd spate în spate”

pentru evoluția autorului, conștientă sau nu, de la supra la infra
pentru un poem de dragoste care spune pe bune, fără patetisme sau iluzii
pentru valențele rare și inspirante ale unor texte de gen

infrafelicitările mele: la superlativ!

lasă-mă să am concepția mea personală despre underground nu mi-o impune pe a ta sau pe cea a dicționarelor. textul tău tot un nefericit minimalist rămîne cu toată rîca de doi lei care nu-l ajută cu nimic și n-are nicio audiență. șacal sau nu, eu unul am renunțat demult să scriu avioane verzi pe pereți. faptul că nu-ți place ține doar de estetica urîtului dar realitatea are uneori valențe sinistre asta-i situația chiar dacă sar pe pajiște măscărici insinuanți aiurea. pentru mine emilian pal nu înseamnă decît o mare dezamăgire. campania lui de denigrare vine ca o confirmare clară că doar ura și invidia sunt ”armele” republicii literelor române. nimic altceva. ”fuarte taree fratte!”

dragii mei reproșanți care au ce au cu autorul e bine să știe că a fost și reporter și pompier deci știe despre ce realități vorbește nu e nevoie să moară nimeni de grija asta. dar ca să fie și ei mulțumiți le spun care e minusul real al acestui poem ”patriotard” sau ”ridicol”: a fost scris inițial în limba engleză, ca o ”carte de vizită” pentru ”patriotardele” realități românești și ”tradus” românește. de aceea pare explicit sau chiar ”ridicol” de previzibil pentru că străinii nu ne cunosc ”în direct” epidemia morală dar e bine să știe ce mielușei zburdă pe plaiurile mioritice.
acestea fiind zise, sincere condoleanțe familiilor care au plătit cu viața inconștiența unui sistem putred și de aici încolo speranța poate purta numele minții de pe urmă a românului.

E stilul acela minimalist care nu strălucește decît prin amănunte derizorii și care se uită trei secunde după. Poate fii foarte poezie cu șansele lui minime de audiență. dar asta doar la maeștri insignifianței nu oriunde. părerea mea. keep up the minimalist good work!

problema mea cu i-urile e veche. asta să fie cea mai mare. realitatea nu e tot o emoție și un îngerash de plush cu floricele. mie mi se pare ușor mai altfel, așa.
mersi fain, om bun, pentru intervenție.

Întotdeauna cînd e vorba de un stil total diferit, în speță unul mai realist decît visătoriile altora, se găsesc teoreticieni care să-l blameze. nu e un capăt de țară, mai ales că măria sa comentarita e la loc de cinste în România. Nimeni nu s-a gîndit că poate acest text face parte dintr-o suită de texte realiste pe care autorul le-a postat aici și noi habar n-avem doar acuzăm cu o judecată la prima vedere de dragul reclamei fiecăruia pe un text apreciat. textul acesta, dragii mei, e încadrat exact unde trebuie. faptul că voi citiți doar poezie elitistă cu ermetisme și cai verzi pe pereți nu mă privește. eu spun lucrurilor pe nume chiar cu riscul de a părea penibil sau cvasiexplicit și nu-mi asum nimic personal, dimpotrivă vreau să fiu cît de impersonal posibil pentru că universalitatea e impersonală și e de preferat să renunți la cît mai multe amănunte fără rost. dezacordul vostru, cu așa-zisa reacție ”pur emoțională” a Mariei, nu dovedește decît un fapt penibil și anume că ”speciile majore” de artă pentru artă sunt pe cale de dispariție iar turnul vostru de fildesh e o invenție degeaba. rețineți că arta nu e invenția voastră și că mai sunt și alții cu alte concepte estetice care n-au de-a face deloc cu ura ci dimpotrivă sunt cele mai prietenoase declarații de neaderare la falset și ipocrizie. există texte clasice mult mai ”jurnalistice” ca ăsta și nimeni n-a murit că Ginsberg, de pildă, a scris ”America”. în concluzie înainte să acuzi un text de chestii subiective e bine să ști despre ce vorbești nu doar să te afli în polemică de kiki.

ce să mai spun România e o minunăție de țară paradoxală: în moarte clinică dar încă vie...:(
mulțumesc pentru apreciere
să aiurim de bine...:)