George Asztalos

cîinii sunt inocenți chiar dacă nu e un ospăț spun mulțumesc frumos istoriei pentru că îi hrănește. în ce ne privește poate suntem niște maimuțe care mai au ceva de descoperit.

adriane dragă mă bucur dacă poemul e foarte slab. poate credeai altceva dar mi-e egal. mersi pentru lectură oricum. fiecare după cum îl duce mintea...

poemul nu rezistă unei analize serioase. și spun asta mai ales pentru că de la un editor da talia d-voastră care dezamăgește rar, eu cel puțin, am pretenții.
orice analiză serioasă se desfășoară pe trei paliere:
1. vocanular, sintaxă, stilistică (rigoarea, prospețimea sau înnoirea lor)
2. idee și mesaj (miza textului, concepție și receptare)
3. context literar (încadrare într-un anume stil, tendință sau curent literar)

la punctul unu remarc un vocabular riguros, fără excese dar și fără prospețime sau înnoiri.
la punctul doi remarc că miza textului e una amoroasă deși nu e încadrat la poeme de dragoste și că recepția ei, a personajului feminin din text, lasă de dorit. și nu lasă de bine. pentru că ea nu e vie e doar o umbră căreia i se atribuie comparații solare sau clișee precum acela din ultimul vers. pe de altă parte titlul mi se pare că explică inutil acel citat din Labiș. putea fi mai inspirat.
la punctul trei poemul mi se pare doar cu mari îngăduințe contemporan. dincolo de căderea în sus clișeistică vedem imagini neopașoptiste ca: ”aș rătăci prin lume ascunzând sub manta otrăvuri de metal topit”, sau ”ești soarele – orice tulburare a ta mă usucă”,sau ”demonii se strâng în felia subțire de lună”. plus cele două ”nașteri” una lîngă alta; plus ce spunea dl Tudoriu, că e un citat greu pentru a fi pus direct într-un text și susținut ca valoare.
cam astea ar fi d-le Munteanu. textul se poate peria și la urmă ar putea ieși un poem de dragoste fain. bun înțeles dacă receptorul îl simte autentic. și bun înțeles asta e doar părerea mea. vă mulțumesc pentru înțelegere.

iată că se confirmă încă odată ce spuneam, faptul că sibienii sunt oameni faini, puși pe fapte mari, onorabile și onorante. cu acest concurs se păstrează vie memoria unuia din cei mai de seamă scriitori ardeleni, Mircea Ivănescu și în același timp se onorează noile talente literare abia apărute la orizontul literaturii române. Interesant că acești noi veniți nu sunt restricționați doar de debut sau de vîrstă ca la alte concursuri, ci sunt bineveniți toți doar să fi publicat în anul curent, același în care are loc concursul. Plus că premiul e chiar tentant: diplomă, trofeu, notebook și o tabără gratuită, plină de admiratori. una peste alta inițiativa e super tare și felicit cu ocazia asta pe Adi Suciu care a fost cu ideea, precum și pe Călin Sămărghițan, Dan Herciu și tot staff-ul Artgothicii care sunt convins că vor pune și minunăția asta pe picioare.
Maximă apreciere de la camaradul vostru tîrgumureșean! Cu stimă și prietenie, trăiască Artgothica mii de ani, fără comparații!

am modificat pe alocuri și acuma sunt împăcat ferm convins că e mai puțin antagonic sintagmatic și aproape are idee despre rafinament. pace vouă și să aiurim de bine!

un alt comentariu anti și tulbure de te doare mintea. antagonisme sintagmatice? care? unde? exemple concrete pe text nu generalități aiuritoare! și hotărîți-vă dacă e abordare personală a unor teme viabile șau lipsă de idee și rafinament. lucruri irelevante oricum dar de-acum obișnuite. în fine n-aveți decît să mă citiți așa cum scriu și n-am de ce să interzic nimic. fiecare simte și înțelege exact cît vrea și poate.

e doar o părere, asa cum admiți tu singur, o părere de intelectual pseudo-deranjat și care face pe interesantul. sintagmele și altele par aceleași pentru ca stilul e același și nu se vor ci te asigur ca efectiv sunt pline de miez si de haz. atâta ca unii fac pe orbii în văzul lumii, doar-doar vor fi remarcați de cineva.
e greu Eugene dar e simplu: nu mai vi pe pagina mea dacă plictisesc.
hai sa aiurim de bine!

e naumic și faptul că suflăm deși am dubii serioase pînă la urmă toți ajung să răsufle sau să fie răsuflați...
relativ la 122 io mă gîndeam la serviciul de urgență și 122 de cadavre se gîndeau la mine if ya know whatta mean.
da se poartă toamna asta mai ales că are și mîner dublu, e portabilă în duet:)
în rest nu tai nimic e o accentuare acolo relativ la precedentul ca lumea. chiar dacă am zis că se poartă finalurile cu și. e și din ăsta un exemplar acolo.
ai grijă cu finalul să nu se interpreteze peiorativ. sint curios cum o rezolvi.
hi hi evident :)

recomand tragedia din textele Ioanei pentru că e ca un medicament. amară dar vindecătoare. realmente îți trebuie o experiență teribilă ca să reușești astfel de texte. și nu o spun pentru că personal prefer miza ludică sau umorul negru (pentru că, vezi doamne, ar fi mai facile) ci dimpotrivă pentru că sunt convins că tragedia echilibrează și dă clasă, tot așa cum umorul destinde și face autorul simpatic.
singurătatea e o cățea nu pentru că e a dracului. e o cățea pentru că mușcă. și lasă urme grave, de neșters. între înger și această licantropie ascetică are loc drama acestui poem. iar finalul e un deznodămînt în favoarea solitudinii, a frumuseții singulare a tragediei bunului simț.
felicitări Ioana și apreciere la superlativ!

începînd cu finalul care o lălăie via bacovia
continuă baby, continuă
cu o monstruos de patetic-nefericită imagine
akka urma iubirii sîngerînd: oau
dar martirul își smulge ghearele și rezistă
ras în cap e și de mirare că nu observăm
doar cu sfoară și ulei săracul
închis înconjurat sufocat electric
de niște cîini care sună
de niște rîme strivite de fericire

pe alocuri ai dreptate textul e fresh și mai suportă. mersi fain pentru semnalarea și impresiile tale. am mai rectificat din neglijențe, acum e o capodoperă și sper să satisfacă toate gusturile indiscutabil.

pentru soluții politice implementabile sau ce-o fi acele promisiuni reclamogene evident că nu aici veți striga evrika ci eventual la programele partidelor sau salvatorilor independenți.
aici doar constatăm apocaLipsele de normalitate în spațiul mioritic afectat grav inclusiv la votcă și gulyas, dar care nu realizează asta oricît de evident ar fi și la ordinea zilei. Miza acestui fel de articol-pamflet, trecut de editori la personale din motive misterioase, este dedusă din propoziția antepenultimă. Realismul e ceea ce putem lua bun din criză. și n-ar strica prea mult ca demonia ei să ne facă mai ai dracului cu ”îngerașii” noștri exterminatori.
altfel, sinuciderea nu e o salvare decît pentru fanii înrăiți ai lui Cioran și ai sectelor tip kamikaze.
cu onestele mele mulțumiri pentru interpretări și sfaturi, vă mai aștept și sper să aiurim de bine oameni buni!

încep cu sfîrșitul, că e la modă: la capitolul sinucideri, politice sau mai puțin, stăm super bine. cu toate că, potrivit unui panseu personal, culmea fraierului e sinuciderea. și e de găsit gratis ca apa și aerul...

muma aia pădureață probabil e mai degrabă o mumie tip zombie.

tentantă treaba cu feteasca meagră (sau infra-neagră:) și chiar o presimt practicabilă ca să momim visătoria la o partidă de alba-neagra.

a fi idiot e o premiză promițătoare: ai ce deștepta și maestrifica :)

nici nu e de mirare că se pierd comentarii pe nervii noștri crizați, așa e meciul dacă nu pierzi n-ai motive serioase să cîștigi...

mulțam fain pentru drăguța de înstelată apreciere: mai aveam dubii dar acum sunt hotărît să amîn harra-kirri pentru la anul :))

iulia e un aspect important ăsta cu românismul pe care-l semnalezi, realmente suntem meșteri noi mioriticii la așteptarea ofertelor de tot soiul. cred că de acum inclusiv să te simți acasă sau în elementul tău la mine pe pagină. mersi fain de semn om bun, să aiurim numai de bine!

e un drum aici gabriel spre realizare chiar sărăcind dinadins...plăcut surprins de interpretarea și aprecierea ta om bun. mulțam fain pentru semnul înstelat de prietenie. încîntat și cu stimă,
george g. asztalos

pălăria nu mi-o dau: doar sunt sub acoperire nu?
munca patriotică a susnumiților plus a venerabilului sonetist brașovean Adi Munteanu a fost de bună-voie și nesilită de niciun folos comunitar: așa de haiu lumii, ca să vadă și copiii ce poeți-maturi avem, gata de orice niabunie!

Firică vezi că episodul cu Adriana se poate interpreta incorect, săraca a fost bolnăvioară lua pastile ceva de speriat...sper că spre grabnica aceea de însănătoșire.

Cei doi ok-lariști alias Iconar și Stoicovici sunt ok așa cum era și de așteptat. nu știam că se îndeletnicesc cu zdrăngănitul la chitară așa zdrăngăneam și eu pe la vîrsta lor ehee unde sunt nămeții de haltădată?
Oricum am jucat tenis de masă cu ei și i-am bătucit pe toți de i-am zăpăcit. Și asta, rețineți, cu o singură mînă...:)

Una peste alta un eveniment reușit și rarissim grație lui Călin: o adevărată filă de poveste! Trăiască Artgothica și noi pe lîngă ea! Să aiurim numai de bine!

pină data viitoare vom pierde. atît de multe am avut de cîștigat din această întîlnire încît pînă la următoarea va fi greu. și mai cred că dacă unul din marii noștri poeți, Mircea Ivănescu, s-a gîndit să plece puțin tocmai cînd zarva și bucuria poeților era mai mare, că epifania lui discretă obligă. obligă staff-ul Artgothicii să ducă proiectul mai departe și mai sus, nu să-l parcheze pe 2 ani cum am auzit și obligă pe fiecare ăn parte să stăm și să scriem vertical în fața absurdului orizontal al extincției. pierderea lui Mircea am reșimțit-o și noi, chiar dacă nu eram pregătiți fizic pentru înmormîntare. dar la drept vorbind așa aș vrea să mor și eu: cînd bucuria poeților e la superlativ, să-i și întristez o țîră, să le fac în ciudă!
una peste alta, așa cum scriam și într-un comentariu la articolul premergător acestei sărbători-îngropare, al Eugeniei Reiter, a fost un regal poetic și mai ales al prieteniei de neuitat! Felicitări sibienilor care sunt niște oameni faini și demni să fie iubiți de să nu se vadă! Felicitări pentru toate aceste momente antologice ale poeziei fără vîrstă și mai ales adevărată!

A fost un regal poetic și mai ales al prieteniei de neuitat! Felicitări sibienilor care sunt niște oameni faini și demni să fie iubiți de să nu se vadă pentru toate aceste momente antologice ale poeziei fără vîrstă și mai ales adevărată!

iulia orice amărăciune își găsește nănașul mai devreme sau mai tîrziu important e să-i reziști la modul suedez și nu alcoolic neapărat. tristețea e un sentiment astenic și inutil prin definiție ști de ce sunt triști enoriașii la o înmormîntare pentru că n-au puterea să răspundă nervos, să plîngă să se manifeste ca ființe tragice umilite de absurd. și atunci e de preferat focul. hic sunt leones nero! mersi fain de semn și apreciere om bun!

inevitabil și incurabil trebuie pornit de la supra...acest fețe-fețe care funcționează asemeni visului...ca să se mire bietul de cetitor ce și anume chetrii visezi:) totul e să pricepi că asta e orice numai viață nu, că ai uitat viața acasă din iuțeală de poezie și nebăgare de seamă. abia atinci vei putea începe să cobori în infrareal de mînă cu adevăruțul gol goluț. așa cum l-a făcut mămicha nathură:)
mersi fain și te mai aștept, atît de cuminte de-mi vine să te mușc (rrr:)