gena gurau

e dur, e rău, e inuman ce scrii tu aici.
\"moartea îngenunchează
din politețe\" ???
scuză-mi reacția, dar chiar mi se întoarce stomacul pe dos.

aș vrea din tot sufletul să cred că doar te-ai jucat cu cuvintele.
că habar nu ai ce înseamnă acel...linoleum de spital.

ps. totodată, îmi cer scuze dacă gafez.

alexandru și mihai,
pentru voi doi am doar un cuvânt, în ceea ce mă privește: dedublare. :)
și încă una ce pare duplicitară.

este o larmă la ieșire, acolo, în casa ideilor..ceva de speriat!!
și este permanentă lupta surdă dintre extreme.
ceva...ceva...iese la iveală și în ce scriu.
poate tocmai de aceea este ușor curativă chestia asta :)))

mă repet sec: ador să mă iau în cel mai mișto mod peste picior.
efectul vizibil de către voi, de către ceilalți, este infim. vax albina. trust me.

și poate de aceea apar acele umbre de idei decretate, fără drept de apel.
zău dacă esența lor este asta.
(tocmai scriam un comentariu la șerban pe când voi mișunați pe aici, în care, practic, se află miezul a ceea ce am încercat să vă răspund aici.)

dely, nu-mi rămâne decât să reiterez ideea de a-mi da ocazia să citesc la tine despre amintirile astea - în speță, despre faza aia cu pumnu\'n figură!! :D)

vreau să știți că din toate trecerile voastre am extras încurajările, mai mult sau mai puțin subliminale, care, în mod cert, obligă!
thx.

am zis-o și mă țin de cuvânt.
e posibil să mă repet cu ce voi spune acum, dar cred că nu fac decât să urmez trend-ul, căci ai talentul ca, pe măsură ce-ți desfășori discursul, să revii asupra unor puncte-cheie, aproape obsedante.

zici:
\"Dacă Creatorul acestei lumi ar fi avut o „minte” metodică, ordonată, nobilă, fără îndoială că nu și-ar fi lăsat creaturile să băltească atâta amar de vreme în propria ignoranță\"

conceptul ăsta - \"băltitul în ignoranță\" - sapă foarte mult în mine.
și de foarte demult.

fiecare dintre noi, noi cei de-acum, s-a născut prea târziu.
cam întotdeauna după ce a făcut deja nenumărate greșeli. mari.
chiar dacă la fiecare pas, greșit sau nu, simțea că lipsește ceva, nu a băgat de seamă decât după ce s-a născut.
există un timp al fiecăruia în care este obsedat de ideea de a ființa, fără să realizeze că nu trăiește.
de aceea, când se naște este deja prea târziu, dar înțelege că se naște singur. că va muri singur.
dar, mai ales, că ceva din el lipsește și că s-a născut descompletat.
posibil ca înainte de a se naște, să se fi venerat, deși nu se cunoștea.
după ce s-a născut, însă, să înceapă să se deteste, deși începuse să se cunoască.
să facă într-un fel cunoștință cu el, dar nu cu el întreg, ci cu el infirm.
cu un el neputincios și lipsit de consistența, de care să nu-i placă deloc.
a pierdut timp, a pierdut curaj, a pierdut voință.
le-a irosit în folosul ratării existențiale.
se bucură că s-a născut. îi pare rău că nu-i întreg.
din nefericire - sau din fericire (?!) - balastul de dinainte de a se naște e la purtător.
poartă toate greșelile lui cu el. și le asumă. se uită la el ca și cum s-ar uita la ceea ce îi trebuie și-și spune că poate e bine că nu există.
suprema nefericire ar fi să afle că există și că nu poate ajunge acolo, măcar contemplativ. nu este în stare să se rupă de trecutul de dinaintea nașterii sale, pentru că el e în el, cu el și pretutindeni în jurul lui.
respiră odată cu el și prin el, fără a fi cuprins într-un sistem binar.
sunt el și trecutul prezentului lui. sunt el, ochi în ochi cu cel de dinaintea nașterii sale. se privesc, se știu, se tolerează.
fieacre își știe dorințele, puține, din ce în ce mai puține.
își știe slăbiciunile, din ce în ce mai multe.
imediat după ce s-a născut știa ecuația salvatoare, apoi din ce în ce mai mult i s-a părut că o știe. apoi i s-a părut că i se părea că o știe. apoi nu a mai fost sigur decât că s-ar putea să fie o ecuație salvatoare. și orizontul s-a închis...
sau doar pare că s-ar fi închis.

așa că, pana mea!! - căci nu am mai folosit de cam multișor..descărcarea asta energetică :))) - nu Creatorul este de blamat în treaba asta.
el chiar a fost \'the good pal\'.


(va urma)

k.
accepted: he\'s not.

..doar că rămâne deja dator cu povestea de dincolo de ora 12.

am răsfoit manualul ăla de utilizare, da\' m-am tot uitat:
nicăieri nu este specificată perioada de garanție și cine asigură service-ul.

și de departe rămâne partea preferată.

aș zice că a meritat așteptarea celeilalte jumătăți.
odată cu \"asumarea umbrei spitalului\" :) \'melcul\' acela își va scoate coarnele în tihnă.

chit că e noapte, m-am răcorit la umbră, în iarba deasă, din curtea spitalului...

Dely, tu vorbești serios??
tu chiar ai jucat \"elasticul\" așa, ca fetele?
și, mai ții minte, cum naiba se chema, dacă avea un nume, jocul ăla cu lanțul aruncat în cerculețul marcat cu cretă în care puneam ambalaje de lame și pachete de..îhî...ciungă?!
era nebunie. eu mi le lipeam pe un caiet, așa, pe post de trofeu, câte un set pe fiecare pagină..
am mai scris ceva...câte ceva venind din prima copilărie.
cred că e momentul să mă concentrez pe a doua, asta de acum. :))
care, între noi fie spus, tot determinată de prima rămâne.
dar n-ar strica să continui și tu ce ai început aici...
..hmm...mai zi-mi de treaba aia cu box-ul..

Emi, dap.
ai prins perfect în colimator doza ....chiar superdoza de autoironie.
recunosc, m-ai prins: ador să mă iau în balon.
și sunt prima care o face, până ajung și ceilalți s-o. :D


LIM, ups!
înseamnă că, fir-ar, n-o să ajung ever să excelez la asta. 
..la v-ați ascunselea, evident. :)
am trăit întotdeauna cu impresia că eram bună la ultimul scapă turma...


este o bucurie pentru mine să resimt o vibrație dinspre voi ce ține clar de câte un mic remember involuntar.

mulțam\'. :)

cel mai interesante îmi par percepțiile voastre atât de diferite.
păi și în alte texte de genu’ este cursivitate, doar că abordarea în scris o fac precum cea verbală, cu multe paranteze la..paranteze and so on, care, la un moment dat obosesc.
( na! deschid și aici una: ai știut cândva să \"arunci piatra\"; m-am prins că ai aruncat-o spre mine, nu în mine. pui tu ghilimelele unde se impun, da? :)) )

dar, uite, la cafeaua mult vorbită, nu-i așa, CIC? o să ne lămurim cum stăm.
inclusiv cu \"segmentul de după 19\", care garantat este un arc de cerc. :D

ps. să știi că dintotdeauna mi-a plăcut geometria - ca și gramatica, de-altfel - dintr-un același motiv:
trebuia să iscodești, să te strofoci, să afli, să descoperi, să demonstrezi la o adică, orice chichiță ivită, bazîndu-te doar pe niște reguli de bază.
iar problemele de loc geometric erau preferatele mele; m-au scos de multe ori.
cea de aici, admit, este doar lansată în existența mea și, recunosc, nu mă grăbesc s-o rezolv.
o fac tacticos și mucalit, în felul meu. :)

vă mulțumesc.

din ce-am mai citit scris de tine, am mizat pe coerență și claritate și, iată, nu m-am înșelat. :)

mi-aș fi dorit teribil de mult să-ți fi prezentat și postat fracționat textul.
și-asta pentru că mustește de idei de discuții și este extrem de viu, de concentrat și centrat pe chestiuni care, în mod cert, ne ard.

mi-am propus singură lecturarea lui pe bucăți. :)
așa că, acum, o abordez pe prima - din punctul meu de vedere și de împărțeală subiectivă.

parcă un proverb chinezesc spune că \'un copil este o foaie albă, pe care orice adult din viața lui scrie câte un rând\'.
consider că singurele perfecțiuni din lumea omului sunt copiii.
prin inocență și puritate.
de aceea, din momentul apariției lor, trebuie percepuți ca entități distincte, chit că au apărut din egoismul și subiectivismul părinților.
încă de mici trebuie obișnuiți și învățați cu liberul arbitru.
în absolut orice direcție.

astfel, după prima naștere, cea aproape exclusiv biologică, vine cea de-a doua, care ni se întâmplă individual, intern, intrinsec și definitoriu.
cea a devenirii. (și-acum mă refer chiar la cei mai norocoși dintre noi..:D)
dacă am avea șansa înțelegerii liberului arbitru de mici mici de tot, am ajunge poate cu un pas mai aproape de ceea ce spui:
\"proorocii și gânditorii din vremile apuse știau despre Suflet și despre Divinitate atât de mult în comparație cu noi, contemporanii, tocmai pentru că erau inocenți. Adică curați.\"

de fapt, ai perfectă dreptate când afirmi:
\"NICIODATÃ un suflet nu va înțelege lumea sau divinitatea prin intermediul unui alt suflet ci doar prin sine însuși, prin intermediul divinității care îl luminează din interior și care trebuie lăsată să respire...\"

........

îmi place tare mult tabloul prostiei schițat doar din câteva creionări, dar adânci.
dap.
revin la liberul arbitru.
mergi pe stradă, vezi, auzi, te strecori sau dai din coate, îți vezi de drum, alergînd sau mergînd la pas, împiedicîdu-te sau aproape zburînd.
o faci, căci asta ți-e condiția clară.
cred că important tocmai asta este!
chit că dai de gropi - le ocolești sau le sari sau te oprești analizîndu-le, poate, cum să le acoperi, cum să le ignori :)) sau chiar dai în ele;
chit că dai de bolovani - ok!, la fel, îi sari sau te sprijini de ei sau te câfnești să-i dai la o parte sau le dai ocol...oricum, știi că dincolo de ei este tot drumul ăla al tău;
chit că pietricelele îți intră în încălțări, te rănesc sau doar te gâdilă;
chit că însuși colbul drumului te irită și uneori nu mai poți respira sau doar te încurcă vizual, când se ridică într-un nor de praf...

ei bine, în fond, toate astea sunt în mulțimea în care mișuni, sunt ale ei și ale tale deopotrivă.
\'transferul\' de care amintești are oricum loc.
întotdeauna.
aici, cred eu, intervine momentul conștientizării lui și, mai ales, asimilării lui controlate.
există un avantaj net al celui care înțelege fenomenul, îl \'vede\' și-l guvernează cumva cu propria voință.
n-o să reușim ever s-o facem exclusiv deliberat.
infestați vom fi întotdeauna, chiar și numai de oarece reziduuri.

la o adică
\"Prostia, ca și Dragostea, nu are nevoie de prezența fizică a subiectului.\"

să știi că voi reveni.
deja s-a inițial un \'transfer\' aci, așa că nu pot să-l ignor. :))

evident că rita mi-a luat fața!! :)))
(și de data asta)

dap.
pasajul:

\"mă uit la mîinile mele și-mi dau seama că s-au îngroșat m-am făcut bărbat. știi cînd îți dai seama că te-ai făcut bărbat? cînd vorbești cu șeful despre blocajul economic și impozitul forfetar [...] ți se face dor de robinson crusoe. dar robinson e mort săracul în locul lui îți strînge mîna un senator care vine pentru un material publicitar.\"

are un impact teribil.
poa\' pen\'că om fi noi femei (in a men\'s world doar închipuită..), mai știi!? :D

oricum, este foarte reușit dp meu dv slalomul printre fragmente de acțiune-narațiune, dînd ideea de continuitate, de variațiuni pe aceeași temă, practic.
crâmpeie cotidiene de existență..

iar asta vine ca un argument în plus:
\"îmi vine să mă dau de trei ori peste cap și să mă prefac în ceasornic. să n-am nici o grijă. doar să pontez momentele noastre mărunte de glorie.\"

:)

acum o să zici că sunt ghidușă
eu cred că sunt de obicei, doar uneori îmi și iese.
da\' eu pun pahar cu lapte când tre\' să vină moșu\'...știi?!
și-un biscuite.
pe bune.
și nu în colț, ci lângă botine, respectiv brad.

dar e beton faza cu lustra!! :)))
never ever nu mi-am pus problema la cum s-ar decupa tavanu\' vecinului cu tot cu lustră.

ce-ai tu aici m-a determinat să-mi iau o înghețată și cât o mistui, făcînd-o tacticos, mi-am propus să-ți urmăresc...plutirea stânga-dreapta.
până ajung la băț.

dup-aia mă orientez: ori dau buzna la paharu\' ăla stingher, pus la colț, sărmanu\'
ori ies din cameră.

mai bine ies. hai că mă duc.

aha!
durabilitate, utilitate, estetică.

de unde deduc, în subiectivismu-mi declarat tembel, că cei mai totali arhitecți au fost dintotdeauna inginerii. :D
..și-o declar, mai ales când subscriu rânjind la teoria melcului în contextul \'șurubului lui Arhimede\'.
păi gândește-te și tu, este că parcă il și vezi cum chiuie, alunecînd spre un mare necunoscut, prin, să zicem de ex, mașina de tocat??? :)))

eu l-am simpatizat instant cu toată simetria la purtător.

........

în ultima vreme citesc foi desprinse din jurnale de tot soiul.
zău dacă nu mă refrișează. spontaneu și iremediabil.

bineî*mțeles -> bineînțeles

si*gur -> singur


cu scuzele de rigoare.
mulțumesc!


PS: de ce nu putem reveni asupra textelor introduse în bibliotecă?

Un ricordo


Non c’è uomo che giunga a lasciare una traccia
su costei. Quant’è stato dilegua in un sogno
come via in un mattino, e non resta che lei.
Se non fosse la fronte sfiorata da un attimo,
sembrerebbe stupita. Sorridon le guance
ogni volta.

Nemmeno s’ammassano i giorni
sul suo viso, a mutare il sorriso leggero
che s’irradia alle cose. Con dura fermezza
fa ogni cosa, ma sembra ogni volta la prima;
pure vive fin l’ultimo istante. Si schiude
il suo solido corpo, il suo sguardo raccolto,
a una voce sommessa e un po’ rauca: una voce
d’uomo stanco. E nessuna stanchezza la tocca.

A fissarle la bocca, socchiude lo sguardo
in attesa: nessuno può osare uno scatto.
Molti uomini sanno il suo ambiguo sorriso
o la ruga improvvisa. Se quell’uomo c’è stato
che la sa mugolante, umiliata d’amore,
paga giorno per giorno, ignorando di lei
per chi viva quest’oggi.

Sorride da sola
il sorriso piú ambiguo camminando per strada.



[ottobre 1935]
Cesare Pavese – \"Lavorare stanca\"

uiuuu!! mamă ce-aș vrea să-ți redau întocmai ce mi-a trecut prin minte în secunda asta..
doar că fiind în engleză, nu știu dacă am voie.
așa că încerc altfel.

so(:D), pornind de la asta a ta: \"cândva și noi am fost demoni, până ne-am unit suferințele.\" îți trântesc replica, în traducere liberă:

îți poți numi demonul, îi poți recunoaște schemele
aa, ok. ridic paharul și-ți spun \"noroc!\"
îți poți alunga demonul sau îți va lua libertatea?
ridic paharul și închin pentru asta!!

(îți voi trimite pe mail link-ul)

și-mi cer scuze dacă mă-nvolburez de la o \'virgulă\' de idee și erup, nefăcînd o analiză cuminte a textului.
:))

știam!!
dap. când am revizuit textul - practic doar tăind pe ici colo :D - îmi stătea atârnată o scamă pe creier cu păstrarea acelui \"de-ar\".
știam că am primit o explicație agumentată a celor două variante.
și așa am realizat că...te-am sărit, petru dincă.
nu-mi place de mine la fazele astea.
sorry și totodată mulțumesc pentru informația faină.
este clar că optez pentru varianta populară, cum i-ai zis tu. :)

ca un copil mare ce a trăit și conștientizat acele momente fiind copil mic, crede-mă că pricep perfect cum e, mai ales partea asta cu generozitatea.
curios că, uite, copiii de acum vorbesc cu mare naturalețe că urmează în toamna asta un altul, și o fac așa...ca și cum și-ar povesti mestecînd pe o măsea, acțiunea cool de pe ultimul dvd împrumutat de la unul la altul.

..deja mă uit unde am grinzile prin casă..!!

glumesc. :)

aș zice un fel de întoarcerea săracei fete \'bogate\'.
intervin pentru că este cutremurător ce faci tu aici.
am văzut și subtitlul inițial. poate altfel aș fi tăcut.

\'orașul\' ăsta în care doar te întorci și nu te regăsești, te vrea oricum.
pentru că, îi aparții de la bun început.

îmi place textul cap-coadă. mi-a picat glonț.
și dincolo de el, de durerea și cinismul ce răzbat din el, denotă generozitate.
\"vuind de fericire\" :)

rita.
ai \"aruncat piatra\" cu fraza împricinată, dar să fii convinsă că unda am resimțit-o exact acolo unde trebuie. thx, girl. ;)

LIM.
e rândul meu să-ți remarc gentilețea - pe care ți-o știam oricum, bătrâne.
chiar voiam să văd ce iese, pe bune. rămâne, oricum, cum am stabilit: \"cuminte și veridică\" :)

cătălin bîrzanu.
ai perfectă dreptate când spui: \"problemele tehnice se rezolvă cu timpul, cu experiența acumulată.\"
cam ăsta este și target-ul meu, dar, copăcel..copăcel.:D

ioana geier.
da! așa este.
întotdeauna când fac ceva, am încredere în mine din start.
când nu mă pricep, întreb și dacă primesc și răspuns pertinent, dap, capăt încredere mai dihai.
rămân la părerea că, mai ales într-un asemenea spațiu, unde realmente ard minți și spirite și se iscă cu adevărat cascade de artificii în toată splendoarea, merită să împărtășești cu ceilalți focul lăuntric.
n-ai scăpare, odată intrat. :)

teodor.
am observat că ești up-to-date cu mișcările de pe aici.
consideră că, pe alocuri, mi-ai suflat replica.
..și chiar te rog să comentezi, dar cu o condiție: la sânge! :D

vă mulțumesc!

laurențiu & victoria, mulțam\' fain.
două chestiuni:
1. n-am gândit nicio secundă textul sub formă de poezie, așa cum l-ați refăcut voi.
2. practic, finalul textului are cea mai mare importanță pentru mine dpdv mesaj.
mă refer la finalul miezului, pentru că am ajuns la concluzia că decopertarea discutată se impune și urmează s-o fac.

dacă vreți, încercați să inserați exact ideea acelor \"vreau\" / \"nu vreau\".
ideea este esențială.
dacă e tardiv, nu-i bai. :)

am savurat slalomul vostru pe-aici, fiind cei care mi-au luat în serios, dar și cumva zâmbind, dorința-invitație.
este bine și așa!

mirela lungu.
recunosc! te-am așteptat cu ceva neastâmpăr și curiozitate. ;)

silvia caloianu.
direct și sincer: nu am înțeles comentariul tău.

...probabil că nici nu o să mai reușiți să vă prindeți că aveți niște nedumeriri iscate pe-aici. :))

vă mulțumesc!

am citit poemul de când a apărut, precum și comentariile existente atunci.
și în acel moment am avut un deja-vu.
știam că ești într-o situație delicată, dar nu mă întreba însă de unde, pentru că habar n-aveam.

dintr-odată, am înțeles!
din ceva ce-am mai citit scris de tine.

oamenii obișnuiesc să spună că le este cumplit de greu în anumite situații, chiar grele ale existenței lor, dar, paradoxal, tot ei, dacă dispare sau li se demontează suferința, te vor respinge, vor reacționa aproape agresiv, fiindcă le iei ceva ce e al lor.

subscriu ideii că orice este lansat în eter, sub absolut orice formă, devine public și se supune analizei colective.
din ce citesc aici, îmi place și are un impact intens doar asta:

\"de data asta, marea evadare
o voi pregăti în toate detaliile.
puterea mi-o voi lua din aer;
voi inspira adînc și voi începe
să plutesc peste lume.\"

și aș argumenta că tocmai acest \"de data asta\" devine variabil și este ceea ce dă greutate oricând momentului \'marii evadări\', nicicând știut, ci poate doar intuit.

restul, scris pe taste, Tudor, în fața ecranului PC-ului și nu pe o margine de pat de spital, devine un plânset extrem de omenesc, dar care a rămas acolo, pe acel colț de existență.

ai grijă de tine!
:)