Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articolepress

Nicolae Manolescu va fi președinte al USR pentru încă patru ani

interviul integral, luat imediat după alegerile din 23 noiembrie

5 min lectură·
Mediu
Domnule profesor, felicitări pentru noul mandat! Mulțumesc! Ideea principală care s-a vehiculat înainte de aceste alegeri a fost aceea a schimbării. Cum vedeți viitorul uniunii? Prefer să gândesc pozitiv, cum se spune. Sigur că sunt foarte multe greutăți până când vom ieși din perioada asta de recesiune, dar sper că măcar ce am făcut până acum să facem și în continuare, adică să fim printre foarte puținele instituții nebugetare care încheie anul 2009 fără datorii și cu un excedent nu grozav, dar oricum satisfăcător. Asta este cel mai important din toate. Au existat până acum probleme legate de buget și s-au adus foarte multe acuzații privitoare la finanțele uniunii. Sunt povești. Cine a vrut, a avut acces , iar cei care se plângeau mai tare erau membri în conducere și au participat la toate voturile pentru aprobarea sumelor de bani. Ei nici măcar nu cunosc statutul, pentru că eu nu puteam să aprob sume decât într-un anume cuantum, altele le aproba comitetul director și altele consiliul uniunii. N-am aprobat niciodată nicio sumă peste drepturile pe care mi le-a dat statutul. Dar nu voiau să știe asta, de altfel azi s-au întâmplat și lucruri foarte urâte. Domnul Agopian s-a aflat printre cei care au cerut cel mai insistent documentele, pe care eu i le-am dat de altfel printr-o scrisoare. El a pretins acum că i le-a dat Varujan Vosganian, pentru că eu eram la Paris. Ãsta a fost un cal de bătaie! Vezi Doamne, eu sunt la Paris și eu nu conduc uniunea. Păi eu dădeam pe la uniune mult mai mult decât domnul Agopian! A spus că vrea situația nu pentru că nu o cunoștea sau pentru că nu era convins despre ceea ce se fura, ci pentru că spera să mă prindă pe mine! Personal, n-am sperat niciodată decât de bine, chiar și pentru dușmanii mei. Să speri că-l prinzi pe un om cu ocaua mică mi se pare o dovadă de lipsă de caracter. A luat în cele din urmă 15 voturi. Domnul Breban a avut o campanie decentă. Într-adevăr, Breban a avut o campanie decentă, din păcate nici el nu a fost prea convins că trebuie să câștige. A venit pe scenă, și-a citit programul și plutea așa. Spunea că să facem și să dregem, fără să precizeze cu ce bani. Sunt foarte mulți scriitori din noul val care consideră că generația tânără este oarecum marginalizată. Mulți dintre ei ar fi îndreptățiți să inte în USR, dar au reticențe când este vorba să facă acest pas. Nu-i oprește nimeni! Mi-am dat seama, pe de altă parte, că uniunea îmbătrânește, pentru că numărul pensionarilor care făceau cerere să intre în mod normal nu puteai să-i oprești. Statutul are și el anumite criterii. N-ai cum să apreciezi valoarea aici. Este vorba de niște criterii cantitative, dacă are operă etc. Sunt mulți mai mulți deoarece erau interesați de pensie. Tinerii nu au aceste motive și nu sunt convinși că va veni vremea când le vor avea. Li se pare că vor fi veșnic tineri. De aceea nu sunt atrași. Foarte mulți au zis că aia este o organizație care nu are nicio utilitate. Întâi ar trebui să întrebe și după aceea ar trebui să-și dea cu părerea, deoarece această organizație fără utilitate dă de mâncare la câteva sute de oameni. Să fie aceste principalul motiv pentru care un scriitor ar dori să intre în uniune? Bineînțeles, din păcate da! Noi suntem și un sindicat național care apărăm niște drepturi de genul ăsta, dar suntem și patronat pentru că dreptul de autor, care e fundamental, nu este un drept salarial. Dincolo de orice, uniunea există pentru că este nevoie de ea. Dacă nu mai era nevoie, dispărea cum a dispărut în alte părți. Am făcut patru colocvii pentru tineri, i-am lăsat să spună tot ce vor. Au vrut printre altele o revistă. Am făcut concurs, la care au participat nouă proiecte. L-am ales pe cel care mi s-a părut cel mai bun. Am finanțat-o, atrăgând bani din toate părțile. Ãia care nu au câștigat concursul nu vor să colaboreze pentru că s-au supărat pe cine a câștigat, sunt și ei împărțiți pe bisericuțe. Asta este! Au existat animozități legate de istoria dvs.? Evident! Eu le-am explicat că în calitate de președinte al USR îi tratez ca scriitori, indiferent de talentul pe care îl are fiecare, iar ei trebuie să mă considere pe mine ca președinte demn de a fi președinte dacă sunt obiectiv cu ei. În ce privește istoria, este cartea mea, eu nu îi întreb pe ei ce poezie scriu, ce subiect are romanul și de ce nu m-au pomenit și pe mine în acel roman! Deci asta este problema! Ce veți face în noul mandat pentru a atrage mai multe proiecte și pentru finanțarea lor? Aici începe toată povestea! Vom încerca să atragem cât mai multe surse de finanțare, pe lângă ce am tot atras. Vom încerca din răsputeri, pentru că asta este principala bătaie de cap. Va rămâne Casa Vernescu și chiria de acolo principala sursă de venit a uniunii? Nu este vorba de nicio chirie. Casa Vernescu este neconcesionată, e proprietatea Primăriei Generale, e patrimoniu și nu putem să batem nici măcar un cui acolo. Primăria ne duce cu zăhărelul. sursa: http://www.ziarulring.ro/stiri/9237/vom-incerca-sa-atragem-mai-multe-surse-de-finantare
048
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
875
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Gelu Diaconu. “Nicolae Manolescu va fi președinte al USR pentru încă patru ani.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2009/11/nicolae-manolescu-va-fi-presedinte-al-usr-pentru-inca-patru-ani

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stergere-cont-0025215SC
stergere cont
uite că s-a răspuns la toate întrebările care s-au pus după realegere: despre nesusținerea tinerilor, despre problema cu nesupravegherea Uniunii, despre fonduri și alte lucruri.

un interviu bine realizat!
0
@petrut-parvescuPP
Petruț Pârvescu
***
Gelu,
felicitari! un interviu pertinent, clar, degajat, la obiect. si eu il re-felicit pe castigator. am fost unul dintre cei 344...
0
@ghinea-nouras-cristianGC
Felicitari pentru interviu, am fost si eu la Conferinta, v-am vazut, dar cu toata vanzoleala n-am mai ajuns sa vorbim. De acord cu toate, insa un lucru nu s-a discutat, spre marea mea surprindere. In cinci ore de polemici, nimeni nu a adus vorba de primirea de membri stagiari, conform noului statut. Adica, ori esti, ori nu esti in Uniune. E ca si treaba aia cu \"esti bun, ma, dar nu ai tricou\". Ideea nu a fost agreata, din cate stiu, de filiale mari precum Timisoara (unde am participat la dezbatere), Cluj sau Iasi. Pe criza asta, e posibil sa nu poti scoate nici o carte in trei ani de zile, cat dureaza \"testarea\". Si atunci, ce faci, mai dai alte ture de teren?
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Nu pentru încă 4 (patru) ani. Pentru, iată, încă 14 ani!

Și în câteva zile, la început de decembrie, regretând că l-a susținut pentru acel mandat, nevotându-l după îndemnul inimii sale pe Nicolae Breban (singurul contracandidat cu șanse împotriva lui Manolescu), profesorul meu de masterat și doctorat, Marin Mincu, făcea AVC în studioul Jurnalului de la TVR Cultural și cădea. După o agonie de încă cinci zile murea în spital, fără cunoștință. Se enervase tare chiar pe nerecunoscătorul de-o viață Nicolae Manolescu, omul de la care îndurase atâtea.
0