Gelu Ahtum

cu aprilie în rucsac mi-am adus oștenii până la marginea zăpezii zâmbetul copilului umple tabloul primăvara se mută în mine mă cațăr ca o iederă pe inima mamei odihnindu-mă pe o rază de

a albit îngerul de atîta dute-vino pe calea lactee acum seamănă liniștea în eprubetă se apucă de scris neoanele riduri pe obrazul nopții oamenii găuri negre pe obrazul pământului... rupe

picături din trupul dimineții spală moartea din ochii zilei iubita mea soarele aduce în extaz o buburuză iar fluturii topesc ghețari iubita mea evadând din iarna medievală merele cuceresc noi

scuturând firele de iarbă am creat zborul infinitul mai târziu am modelat ființa care să se cunune cu ele dar la fiecare cununie se transforma într-un morman de piatră cu gura mare ce se tot

nimeni nu vine nimeni nu pleaca o idee nu respira culori rastignite soare in sulite asteptarea scoate din sarite pe cei cu sangele rece linistea ma saruta pe gura privirea cade gramada pe

nu e nimeni golul ca unitate de masura ecoul ca hrana a fricii de adevar timpul topit pe trupul golului ancora aruncata in propria carne piedica in calea uitarii zambetul tau aprinde

soarele brodeaza spice ploaia lacrimi doua posibile destine a unei zile care se naste tabula rasa plus o doza de risc si o eprubeta

poem al soarelui chip scaldat de flori de cires adapost al cascadelor de iubire care ascunzi soarele si luna la san falfaitul aripilor in buze in carnea careia procreaza roca cea mai dura si in

chibritul asteptand lipeala viseaza la mari de foc veverita invarte nuca cautand termenul de valabilitate ziarul odata cu buna dimineata lanseaza baloane de trotil raceala din mine

in gara cu obrazul ciuruit socrate rezolva integrame arhimede cauta formula greutatii trenului ce se scufunda proptit de usa barului ii invit la ceaiul de la ora cinci unde socrate ma rezolva

o masca rade alta plange pe esafod semnul de circulatie isi admira muschii facand autopsia ghiocelului randunica arunca in aer morga surpriza isi contempla formele aidoma lui

si a nins prin fereastra ultimului etaj umpland liftul cu era glaciara cu fulgii adunati din barbile somnolente de atata priveghi comprimand resortul pana la punctul mortii latente o noua fila

lasa fericirea sa te viziteze sa-ti intre in casa sa-ti stranga mana sa stea cu tine la masa sa gusti din painea-i calda sa se uite in ochii tai sa-ti traduca gandurile sa-ti patrunda in

iesi in larg neintelesul te demoleaza caramida cu caramida ca apoi sa te joace la ruleta iar tu urli dupa cartusele insangerate pe care le irosesti in rafale ca o stanta poarta raiului

explozia florii ma inscrie in memoria taranei amintiri de mult apuse aprind flacara in felinar catargul imbracat in purpura intarata taurul filantrop degetul trece in nefiinta

in dimineata aceea ti-ai lasat armele sa viseze in rastel ca sa-mi umpli ochii cu roua sa-mi incarci buzele cu singuratatea lui robinson sa-mi asezi in palme fructele furate de la masa

ingerul noptii unge cu negru de fum fata zilei inlantuite stelele ma pun sa sar coarda coama unei comete extrage dintele efemer prin gaura cheii vantul isi acordeaza glasul cu

ti-ai ascuns dintii in paharul cu apa ca niste bule silabele se ridica la suprafata pentru a forma cuvintele care te vor trada doar limba te poate salva dar ea nuda o asteapta plescaind pe

aerul inghite oamenii scuipand samburii sarutlui soarele sprijinit de sulite isi numara supusii aleea duce in spate salcamii in durerile facerii o pasare innoada

tu stalactita eu stalagmit cautandu-ne buzele pentru a ciopli in piatra lacrimile inghitite de marea moarta

l-am intrebat de fapt cine esti? sunt unda de soc a oxigenului rodul iubirii dintre soare si pamant sfidand legile gravitatiei ma hranesc cu culorile curcubeului pentru a lua forma

fumul de tigara se plimba ca o tarfa printre mese e sorbita cu nesat pentru a fi apoi scuipata cu o flegma tusea isi tine discursul despre locul si conditia omului in lume zeul Beat se ridica

imi adun degetele uitate in iubire sa mangai fulgerul care m-a aruncat in furtuna atingerea ma poarta dincolo de fiinta mea iata omul! imi admir corpul cum se umple de stele sunt potopul de

scriindu-mi biblia adun firimituri pentru o noua paine ingeri tatuati te trimit in zona minata a trupului meu explozia in verde a tiglelor de pe casa in care steaua fara corp si fara