geanina codrea

un text care imi despica inima ca un bonfeier.

mie îmi place anatol când e atins de microbul flower-power în așa hal că tot stupul se strânge-n juru-i căutând polenul cel înmiresmat. îmi place că anatol zburdă vesel pe câmpii creionate naiv, ca-n desenele animate postmoderne. că anatol citește tolstoi și că nu se protejează nici cu autan, nici cu nivea sun. îmi place că God is his airbag și că a rămas același vajnic don juan al livezilor cu pruni și al viilor, al licorilor de prune și de struguri. felicitări anatol. aștept partea a3a, să știu ce-ai fi vorbit cu ea.

pe voi nu va mai satura Dumnezeu de penalitati?

pe mine chiar ma intristeaza scaderea asta a ta. in primul rand aerul asta de ignorant-inocent-calcat inpicioare de femeie e infestat cu tot felul de reminiscente ale lecturilor de literatura si paraliteratura contemporana (parcă sunt un absorbant la pizda unei femei- nu doar ca e expirata imaginea, dar, prin stridenta si aspectul de \"gaselnita\" sau \"artificiu\" distruge orice posibiltate a echilibrarii textului de fata), si mie, sincer, nici matzaiala si nici visceralitatea nu-mi sunt tare dragi. mai ales asezonate cu topica si sintaxa \"dereglate\"(wă
îmi spun câteodată
cum de anumiți oameni scriu atât de bine
și mie nu îmi reușește nimic suna mai romaneste, sau cel putin asa mi se pare mie)

so...hose...come back with something good!

despre muci se poate scrie mult, intr-un muc putem grava paragrafe intregi dintr-o existenta solipsista. la fel de mult putem dizera si pe tema examenelor picate, a relatiilor esuate, de care se alege doar jegul si praful strans intre degete. de la delicatetea de lepidoptera a textelor de azi-iarna, hose plonjeaza direct in cotidianul cel mai atroce redat prin versuri intesate de mucozitati si secretii ale glandelor sudoripare.
eul liric hosepabloian pare a se simti in spatiul acestui text la fel de confortabil ca intr-un autobuz arhiplin, intr-un oras fara apa curenta.

e simplu: textul de fata este suferind datorita unor artificii stilistice menite sa ia ochii.
luna de deasupra ca un martor lichid al despărțirii
în două (recursiv tiamat)
rădăcini de fluturi
dă chingi menstruației care lovește sămânța
în inima ei ecorșată

ar fi doar 3 dintre pasajele pe care nu le pot califica altfel decat nereusite, fortate.

ca să completez: uită-te la tine. aceleași peisaje mic-burgheze, aceiași fluturi care mor, oameni nenorociți, iubiri neîmplinite. îngeri vagabonzi, timpuri care vin și pleacă, perenitatea sentimentelor tale de ființă sensibilă și genială.
parcă scriai mai bine pe la 17 ani.

codruț, tu ai imagini faine, întotdeauna ai avut, dar nu vrei nicium să le schimbi poeziilor tale lookul ăsta patriotard și declamativ. iar chestia asta te face să rămâi, din păcate, un epigon păunescian și nicidecum un poet original.

aham. bănuiam eu că s-au întâlnit.
oricum,a avut o influență destul de interesantă asupra textelor xevriene din ultima perioadă. xevra e mai fresh, mai primăvăratic, mai pregătit să experimenteze registre și spații literare neexplorate.
iar în cazul ăsta, detaliile extraliterare chiar nu mai contează.

măi, cine e olga ștefan și de ce?

un text de rău augur. rupe-te karmă, sparge-mă karmă, bleah.

adrian, scuze că folosesc spațiul ăsta ca să mă iau de sevra.

măi sevra, ce-ai scris tu putea fi citit acum câteva zile pe alt site la subsolul unui text al unei tinere și supertalentate poete, dar un pic mai gentle și cu alte cuvinte.

apropo, știi despre cine vorbesc?

fii atent cu chestiile gen :
vreau să fiu și eu naked
cu buzele roșii ca vinul din noaptea trecută
când îmi auzeam singur pașii
ca și cum aș fi fost la fel de mic
ca mircea / ca și cum eram amândoi pitici

sau azi nu mai pot cu siguranță să mor
am flegma
silei antiseptice din venele mele
din carnea mea / înfiptă
în atâtea ace de siguranță
câte zile mai am de numărat

suna destul de sucky. mi se pare k e un text mult mai slab decat ce scriai tu mai demult. take a deep breath, nu uita ce spunea poetul cosmin perta:
\" in umbra vietilor noastre crestem, dar in lumina lor ne ratam\"

m-am sfiit a-mi arăta admirația față de tine până acum. am preferat să rămân un cititor fidel \"anonim\". dar dacă tot am ridicat problema certei valori a textelor semnate Raul Huluban, găsesc aici un spațiu prielnic pentru a-mi justifica opinia.
de ceva vreme răsfoiesc acest site. pot spune că prea puține texte m-au emoționat așa cum a reușit s-o facă acest grupaj. iar când spun \"emoționat\" nu mă gândesc strict la nivelul senzorial, superficial la care te poate impresiona un poem. aici este vorba tocmai despre redarea atât de fidelă a unui conțint psihic, pe care carlos bousono o consideră esențială în transformarea unei simple compoziții în poem. poezia este, într-adevăr, un limbaj și un mod de comunicare aparte. desigur, unii teoreticieni ca samuel levin spre exemplu au contrazis această afirmație. eu cred că raul huluban scrie literatură, și nu paraliteratură. iar când spun paraliteratură mă gândesc fix la sensul pe care îl dau a.Boyer sau g.Desnault acestui cuvânt, respectiv acela de „scriere inferioară”, „subculturală”, „de masă\", iar nu la accepțiunea de \"jurnal\" sau \"document biografic\" pe care o iau în considerare eugen simion și alți critici români. felicitări. ți-aș da o stea. cred că meriți tot cerul. iartă-mi patetismul ăsta final, recitind trainlighting sunt pur și simplu copleșită.

p.s.: văd că ai mailul la biografie. nădăjduiesc că-mi vei permite să-ți scriu.

in plus, eu pe Raul Huluban chiar il apreciez in mod deosebit. iar daca va propune cineva un cenaclu dedicat lui, voi fi prima care va trimite un eseu in legatura cu textele dansului.

hai sa dam mana cu mana....eu doar mi-am spus parerea. nu cred ca cele 2 doamne sunt reprezentative pt acest site. sunt alti autori mult mai buni. mie nu mi-e rusine de ce faceam cand narcisa turony scria aici. poate ca tu, costin faceai giumbuslucuri. or, astea, costine draga, aici, in cluj, nu se mai poarta demult.

nu sunt de acord cu listele astea. wtf are:Narcisa Turony sau Iris Barbulescu.
Mai bine l-ati analiza pe Raul Huluban. are putine texte, dar alea pe care le are sunt bune, nu frectzie.

1000, nu 100

în materie de critică literară doamna bușulenga mi se pare cel puțin depășită. lucrarea ei despre renaștere a fost una bunicică, ce-i drept. însă eseurile din \"eminescu. cultură și creație\" sunt lamentabile, ilare, înțesate de platitudini, aproape nedigerabile după citirea unei ioana em. petrescu(asta doar ca să dau un exemplu recrutat din mainstreamul criticii literare românești).
totuși, mă așteptam ca un individ care se vrea cât de cât rafinat și versat într-ale interpretărilor să fi găsit mesajul din subsidiar al prezenței de bancnotei de 1000 de lei în respectivul nr. din dilema, în legătură cu care a curs deja f multă cerneală și pe care n-are sens să-l mai comentăm. nu eminescu valorează 100 de lei. mitul care s-a construit în jurul lui, ei bine da, el este ieftin. iar doamna bușulenga a contribuit într-un fel la menținerea acestei imagini artificiale, jenante, kitsch, care s-a suprapus peste personalitatea și biografia lui mihai eminescu.

revenind totuși la respectivul număr din dilema, cărtărescu avea mare dreptate zicând că eminescu trebuie redescoperit, că toate inepțiile cu care am fost intoxicați în liceu ar trebui cumva spălate, că eminescu trebuie citit în afara stereotipiilor de 2 lei gen \"hyperionul românesc\", \"poetul nepereche\".

p.s. un model de cum se poate să nu se cadă în automatismelor generate de lecturile lineare, superficiale de care au avut parte operele eminesciene: volumul coordonat de ioana bot- \"mihai eminescu-poet național român. anatomia unui mit cultural\". a apărut la editura dacia în 2003, pare-mi-se.

hose pablo, textele tale mă copleșesc prin rafinamentul imagistic ușor de transpus într-un eventual roman epistolar pe care sunt sigură că îl ai în plan, măcar la nivel subconștient. prietenia este o valoare imuabilă și tu ai știut să redai această idee mai bine chiar decât edmondo de amici în frumoasa lui inimă de copil care ne-a alintat tuturor serile plictisitoare ale copilăriei.
acest final ziua de mâine ne va lăsa numai dor
însa amintirea despre dragostea noastră
prietene
ne va mângâia fața
imi aduce aminte de poemele din tinerete ale lui petru farcas, un mare poet pe care banuiesc ca l-ai citit și apreciat la justa valoare, amprenta stilului său confesiv, lirismul lui narativ te prinde și îți valorifică puritatea pe care cu atâta parcimonie vrei s-o dezvălui.

un text cu accente schizo și ritmuri ștefan bănică junior. nimic mai mult. emoticonul de la final e clar clar din alt episod.