gd2wa

felicitări!

sper să ajung. oricum, am să te citesc cu drag!

în perioada asta, pe beuys și francis bacon. sincer îți spun.

& nu te mai agita atâta, pls. au mai fost și alții la atelierul din beaubourg, au mai cunoscut-o și alții pe milița pătrașcu etc... stai mai chill, că trăiești mai mult.

ia fii atent aici:


fac opere de caritate. sunt Lordul
Adevă. în fiecare zi
baluri & milioane de invitați
care-mi adulmecă sfincterul puterii

distins jovial cu zâmbet
siliconat. fascinez
partenere
rispite pe ringul de dans. și dansez

cu Lady Adevă valsez
o calc pe picior adesea pe bombeu (la tangou)

.

și sărut mâna ta de câte ori tu__________

ah...

.lumea mea
vs. trista asta

a ta





îți dau voie să ți-l însușești & să-l publici la orice editură no name de rahat, fără acordul meu scris.

deci, ca o simplă concluzie: pune mâna și citește, bagă lectură. scrie mai puțin, ascultă, fii băiat cooperant și cu gura mai mică. și o să poți să te dixtrezi și tu așa, și ai să faci - așa, ca mine - dintr-un rahat, BITCH, în maxim 5 minute.

orvoar acuma, te tzuk ;)

& spor la lectură!

da, e frumos - dar e cam la îndemână ideea & figurile de stil, demonii de pe fundul oceanului care agață corabia și încearcă s-o înece etc.

ce înseamnă \"În fiecare poem, spațiul vegetalului, care confiscase în trecut propensiunea spre metaforă a poetului, este înlocuit cu cel al animalului\"?

ce înseamnă \"confiscase în trecut propensiunea spre metaforă a poetului\"?

ce înseamnă \"propensiunea spre metaforă\"?

ce înseamnă \"propensiunea\"?


(în rest e ok eseul, nu te mai lua după toți cârcotașii)

Palmele noastre se-agață de articulațiile aerului,
respirațiile adună spațiul
și-l reduc la o singură trăire. Și poate
dacă am ști să cădem cât mai aproape unul de altul
ne-am transforma într-un cerc.

Pielea se prinde-n așternut
ca obrajii roșii ai lunii. Încă mi-e teamă

că ascunzi în tine
un necunoscut cu care fac dragoste,
că dimineața
voi purta un trup străin,

un acoperiș pământiu,
cu aripi
înțepenite în așteptare.

pentru un autor de 19 ani, scrii f bine, bravo.

încearcă să eviți un picuț locurile comune, imaginile pe care deja_le_știm_dinainte_de_a_le_citi. mai ales atunci când scrii despre Mari Subiecte (e f greu să mai scrii despre așa ceva, folosind același gen de dramatism și aceleași concepte / imagini / procedee stilistice arhicunoscute).

sau cultivă-le, dar subversiv :) dacă poți.

în tot cazul, am să te mai citesc

uite cum îl văd eu (deși tot nu sunt convins că poate ieși un poem bun pornind de la acest text):



tată
eu sunt sânge din sângele tău
umbră din umbra ta
gând din gândul tău
în mine port
chipul tău și amintiri numai de noi știute port
sfatul tău de viață
înțelept
simplu

tu nu m-ai învățat ce-i dragostea
- și atunci te-am urât până când
am înțeles că asta nu se învață
și te-am iubit

m-am hrănit cu seva trupului tău
dar ți-am lăsat sufletul pe care -
mai apoi
- tot eu l-am ucis

dacă va fi un text bun, vor fi atrași de el și îl vor citi. nu vor citi altceva

indiferent că va fi un text bun în 2020

e un text prea eliptic, nefiind scris cu chestii pretențioase

are câteva typos sau greșeluțe - \"o fetiță de vre-o 12-13 ani\", \"s-au oprit toți ca să o privească\", \"batrăn\", \"Vei îngelege\" -, câteva locuri cu topica ciudată - \"De-am fi tătici de fetițe sau chiar mămici\", \"o considerau ca și fetița lor\".

apoi, aici dialogul e neverosimil - \"Bunicule, acasă la tati, am citit pe internet o maximă urâtă, care ar fi scrisă de un mare conducător francez al secolului nouăsprezece\". și ar trebui scris cât mai verosimil, pentru că e un punct-cheie al textului.

alte chestii neverosimile, sau nepotrivite ca exprimare: \"local de țară\" în care oamenii au sentimente înălțătoare, discută despre chestii de morală, sunt niște delicați și când văd o fetiță dulce cu o coroniță de flori pe cap (!!!) o iubesc & o privesc ca fiind fetița lor: \"Pentru un minut, s-au oprit toți ca să o privească - toți oamenii aceia simpli o iubeau, o considerau ca și fetița lor -, era atât de frumoasă cu o coroniță de flori pe cap, de părea să fie îmbrăcată în petale.\" asta iar e foarte forțat...

deci.. ce să zic, textul trebuie lucrat. mult.

poți să încerci să-l scrii ca pe o poveste pentru copii. nu e nimic peiorativ în ce îți spun. și să știi că e f. greu să scrii o poveste pentru copii, una bună cu tâlc. copiii sesizează imediat hibele unui text, ruperile & gâtuirile discursului etc.

tipul ăsta de expresivitate e cam desuet, azi.

mă refer la inserturi de-astea cu iz de aforism, în poezie: \"Dar pietre dărâmate stau la baza fundației.\".

iar întrebările retorice sunt un procedeu care trebuie folosit cu mare atenție. eu cred că ai nevoie de multă maturitate poetică pentru a le folosi fără a cădea în ridicol.

dar textul este, oricum, mai bun decât multe mizerii postate pe pagina 1.

dana, mi-a plăcut textul, chiar dacă vocea din el nu prea-mi e specifică.

o găsesc prea dogmatică, parcă spune adevăruri și dă sentințe (și aici e cel mai evident \"e vremea să ne salvăm de la viață / e vremea să ne citim pe îndelete scrisorile\", dar mai sunt și altele).

îmi place, per total, as I said. și în particular îmi place ruptura aceea, marcată și în text, de la adresarea în fața Lumii, la adresarea către el / ea (\"tu...\").

dana, ok, eu mă refeream la faptul că și ăsta e un spațiu public.

stay chill că am înțeles commul tău, dar eu comentam într-un sens mai larg, nu doar ref. la ce mi-ai răspuns mie. mă referam la toată încordarea de sub acest text, atâta tot.

nu am zis să înlocuiești supertextul tău cu supertextul meu, nu.

eu am încercat doar să-ți prezint textul tău, însă reasamblat pe un alt palier expresiv. nu văd de unde tot stressul tău... și atitudinea de madamă trecută de prima tinerețe, sincer. controlează-ți mai bine ieșirile în public. dozează-ți-le, măcar.

nu e cazul de atâta încordare, câtă vreme aici ar trebui să fie un workshop deschis: postăm fiecare ce vrem, primim păreri, ținem sau nu cont de ele etc. și nimeni nu se supără.

19,5


am stat de vorbă și
într-un târziu mi-a dat două degete din „asfințitul de-afară” mi-a dat
și dimineața și încărcătorul pentru telefon

invit acum Asfințitul să stea cu mine
pe pernă, cu picioarele-n sân
și e exact așa cum credeam
(în pachetul de lucky strike mai sunt și câteva urme de galben)

zicea
că se duce să bea o bere la Jazz
(a servit doar cafea)
că nu vrea să stea pe afară
și politicos
n-a vrut nimic de la mine
sub pretextul că trecuse de șase

și chiar nu-l recunoșteam dacă mai apoi n-ar fi vrut
să ne măsurăm cu Termometrul
să-mi spună exact cum mă simt

(încă mai e, acolo, pe cerul gurii, puțin)

fix comparațiile și toate epitetele (mult prea multe...) omoară textul.

uite cum ar putea să arate, deși e tot un text (prea) patetic:



Când aripi de corb bat
nerăbdătoare să-mi deschidă ochiul din frunte - tu
să-mi sorbi din izvor
gustul amar al apei, al frunzelor.

Când sufletul meu poartă cămașa albă
sub nucul bătrân
și râde și plânge - tu
să muști
din țărâna efemeră a templului meu.

scuze dacă am modificat prea mult din text, dar mi-a plăcut și nu mi se pare că l-am omorât. bineînțeles, e o simplă versiune, subiectivă. deci nu e niciun Cezar.

dumnezeu e cum vreți voi; nu contează absolut deloc cum se scrie.

...poate fără \"niciodată\" și cu alte mici modificări etc.

Să-mi scrii pe un ciob de sticlă
tot ce ai nevoie, acum când
vezi cum crește în tine candoarea naufragiului,
iar umbra liliacului putrezeste pe o plajă în Deauville și
într-o pustietate de oglinzi
o fantomă legată la ochi mormăie ceva
fără sens. Bâjbâie
prin întuneric cu mâinile legate.

Și o ploaie acidă,
prin ochii întredeschiși ai morților.

Eu n-am să știu nimic niciodată despre
sinucidere. Când a divorțat bunica, în fața unor siluete
pregătite să moară din dragoste,
poate că unul din noi l-a văzut atunci pe d-zeu
într-un medalion de teracotă. Poate că
tu ai să-mi scrii despre Irlanda lui Spencer.

/ E ora ceaiului, îți spun
e ora ceaiului, și trebuie să respectăm
acest tabiet și țipătul pescărușilor pe plaja din Deauville /

mie mi-a plăcut aerul din text. e un echilibru frumos și un control al stării poetice deci implicit a figurilor de stil care mie mi se pare fain.

l-aș scrie mai clasic, cu punctuație etc. și neapărat fără acel \"răbdare\" concluziv în mod inutil, și inexpresiv. dar tot finalul merită lucrat un pic, pt că simpla eliminare a lui \"răbdare\" nu ajută, încă.

oricum, e fain.