Nebunia

Nebunul e vazut de ceilalti ca fiind altfel, el nevazandu-se niciodata in aceasta postura; traieste intr-o alta lume, sau in lumea noastra dar transfigurata in mintea lui. Oricare nebun e poet in felul lui. Nu stiu de ce dar intotdeauna am simtit o atractie deosebita pentru acestia (nu fata de cei furiosi, dezaxati). Am o stima fata de nebunul romantic, mai poet ca multi dintre asa zisii poeti. As vrea sa fiu macar asemeni cu Sancho care nevazand nimic rau in morile de vant avea totusi incredere in stapanul sau, valsand la nesfarsit cu Speranta ca acolo unde nimeni nu poate patrunde vre-odata, Quijote va ajunge si-l va ajuta la randul lui, participand astfel benevol la visurile nebunesti ale stapanului sau. Spunea un ganditor: “Dati-mi un punct de sprijin si voi ridica lumea!” Poetul il provoaca: “Dati-mi cel mai banal cuvant si-l voi transforma in cea mai gingasa floare” Dupa cum vedeti minunea deja e prezenta, transformand neutrul in genul feminin. Precum un carbune poate ajunge diamant, in acelas mod un cuvant poate fi transformat in aur de un poet sau poate ajunge putregai in gura unui pierde-vara. Manuirea unui cuvant este mai dificila decat a unei spade. El poate ucide sau poate salva vieti. Fie ca in nebunia mea trecatoare sa ma iertati daca uneori arunc cu pietre in geamuri sperand sa vad cercurile concentrice ale undelor gandirii, sau sa fac valuri. Rezultatul efectului va fi pentru majoritatea niste cioburi, pentru mine stropi de apa vie cristalizati subit, dintr-un misterios puzzle. Deci nu va mirati cand vreunul ca mine aduna cioburi de ganduri, sperand ca lipindu-le cu amintiri sa-si refaca oglinda vietii.