Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Întâlnirea Epigramiștilor, Brăila, 2017

4 min lectură·
Mediu

În perioada 29 septembrie -1octombrie 2017, a avut loc ce de-a XXX-a Întâlnire a Epigramiștilor de la Brăila, orașul în care s-au pus bazele Uniunii Epigramiștilor din România.
Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de Primăria Brăila, reprezentată prin Casa de Cultură Municipală - director Mircea Ciucașu și de reprezentanții Cenaclului Umoriștilor din Brăila - domnii Mihai Frunză și Alexandru Hanganu, de Uniunea Epigramiștilor din România.
Întâlnirea a fost precedată de un concurs de epigrame prin corespondență pe teme date. Anul acesta temele au fost:
1. PICIOARE
2. MIMOZA


Au participat 88 de concurenți din țară și din Republica Moldova.

Iată lista premianților și câte o epigramă din concurs:

MARELE PREMIU – George CORBU, București
De la mic și pân’ la mare
Toți se vaită de picioare,
(Este vorba, nu v-ascund,
De picioarele în fund!).

Premiul I - NIchi URSEI, Râmnicu Vâlcea
La Brăila, lucru mare,
Zis-au ursitoarele,
Premiat e-acela care
Scrie cu picioarele!

Premiul II - Gheorghe CONSTANTINESCU, Brașov
Normal, că am rămas uimit
Când mi-a promis o-mbrățișare,
Dar în final m-a liniștit:
Promisiunea stă-n picioare!

Premiul III TIL BLIDARU, Buzău
Simt talpa țării în mișcare
Iar gâdilată de-un stăpân
Ce-a zis c-o pune pe picioare
Și-a reușit ... s-o țină, în !!!

și FLORINA DINESCU - Ploiești

O mimoză-i floare fină,
Ne-ntrecută, delicată,
Parc-ar fi o balerină...
Galbenă de nemâncată!

Mențiuni:

ELIS RÂPEANU, București

De-l critici pe-un amic prea tare,
La început el joacă teatru,
Apoi te calcă în picioare,
Dar nu cu două, ci cu patru.

CONSTANȚA APOSTOL , Galați
Pe mimoza-i iubitoare
N-o atinge nici c-o floare,
Dar când toată-i numai miere
O atinge cu ce-i cere !

PETRU-IOAN GÂRDA, Cluj-Napoca
Erai, când ne-am făcut amici
Ca o mimoză de timidă:
Trei luni ai ezitat să-mi zici
Că unul te-a lăsat gravidă!

IULIAN BOSTAN, Galați
Desemnând pe cei bogați,
Cu un trai atrăgător,
Mulți din hoți au fost călcați
Pe-un asemenea ... picior!

ALEXANDRU ȘTEFAN- SAȘA, Câmpina
Stă bine dama pe picioare
Și știe a-și spori simbria,
Mergând la recalificare
Să nu își uite meseria!

CÃTÃLINA ORȘIVSHI, Vama - Suceava
Când pe picior greșit sunt prins, cu-arțag,
Își pune soața mea picioru-n prag,
Dar scap tot timpul după-așa-ncercare
Picioarele luându-mi la spinare...

Am fost cazați la Hotel Regal, în centru, în condiții foarte bune. Tot aici s-a servit masa, inclusiv în seara festivă.
Sâmbătă am mers cu vaporul pe Dunăre, o croazieră în timpul căreia unii nici n-au văzut apa, preocupați fiind să guste din bunătățile servite cu generozitate în sala de mese a iahtului.

WexRx

N-a lipsit tradiționalul cățărat (cine mai poate), ședințele foto, plimbările pe faleză...
gmPCd

Am vizitat Salonul Internațional de Caricatură, ediția a 12-a, Brăila, 2017. Tema din acest an a fost ”Umor negru”. Ne-am delectat privind operele marilor caricaturiști ai lumii, apoi privindu-le pe ale marilor caricaturiști ai lumii dinjuriu – Costel Pătrășcan, Leonte Năstase etc.

ZkQnT

Sâmbătă, înaainte de Festival, am participat la lansarea cărții ”TRIBUNII UMORULUI – epigrame și aforisme”, autori Mihai Frunză, Alexandru Hanganu, Stela Șerbu, care au fost asemănați de către prezentatorul cărții cu o haită de lupi. Așa că, apropo de asta și de faptul că la o carte colectivă muncește mai ales unul, am fost nevoit să intervin cu catrenul:

Lupoaica este numai una,
Aici, între TRIBUNI, TRI...BUNA,
Aceeași, presupun, cu ”calfa”,
Dar care este lupul alfa?

sRDiy
Întrebare retorică, trebuie să fie Mihai Frunză, șeful...

La spectacol am avut muzică, recitaluri de epigramă, glume, șarje, replici.

JcRmt

Seara festivăa fost cu cântec, joc și voie bună. S-a dansat de s-a rupt ringul, până târziu. Am avut parte de un vals de vis cu o brăilenacă asemenea. Și nici nu știu cum o cheamă...

kHhqX

Ne-am simțit excelent, fapt pentru care mulțumim gazdelor.

Iată și poza agonică.

MKZmY

Laurențiu Ghiță, Any Drăgoianu, Petru-Ioan Gârda, Mirela Grigore, Ioan Toderașcu.

Am pus capul pe butuc, să fac o bucurie dușmanilor mei :), dar n-am murit. Nu mor caii când vor... maidanezii! :)
069537
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
649
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Gârda Petru Ioan. “Întâlnirea Epigramiștilor, Brăila, 2017.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2017/10/intalnirea-epigramistilor-braila-2017

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@vali-slavuVS
Distincție acordată
Vali Slavu
Îi felicit pe organizatori, pe premianți și, nu în ultimul rând, pe „cronicar”! Cronicar care suferă de boala... cronică a urcatului în copaci. Se știe, chiar dacă nu văd o fotografie doveditoare.
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Vali, nu puteam abuza exagerat de spațiul oferit de agonia pentru poze. Și-apoi, ai dreptate, cine nu m-a văzut prin copaci? (Totuși, nu era mai bine să taci? :) )
Mersi de steluță. Ca mâine vei pune o cronică de la Târgu Jiu și o să ți-o dau înapoi. :)
0
AG
Ananie Gagniuc
Chenarul acesta mă delimitează a scrie ce cred de text. Eu voiam să scriu de acest indigest Petru Gârda, zis Nelu, un nesuferit creator de umor care - până mai ieri - lua doar mari premii și locul întâi, iar acum, doar mențiuni. Am pretenții la el, pentru că e bun de bun! Prietene, să nu se mai întâmple! Că te urci în copaci, că dansezi în draci, că doar poze cu cucoane faci, mai treacă meargă, dar la premii... ține stacheta ridicată! La tine e tot ce se mai poate ține sus...
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Noni, anul acesta am făcut pași înapoi să-mi pot lua un nou avânt. Cât despre ștachete... pariem?
Promit să țin seama de pretențiile tale. Să vedem ce vor spune (in)juriile, că ele au ultimul cuvânt.
Baftalo!
0
@dan-noreaDN
Distincție acordată
Dan Norea
Nelu Gârda nu se dezminte. Aceeași vervă în descriere, aceeași acuratețe a detaliilor, alte fotografii incitante, alte epigrame câștigătoare...
Felicitări și o steluță... căzătoare!
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Mulțumesc, Dane. Nu-i târziu niciodată. Mai ales că acum pe-aici timpul e foarte dilalat. Dar poate că revenim. Baremi câțiva nostalgici...
0