Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Festivalul ”Romeo și Julieta la Mizil” – ianuarie 2015

Am fost acolo

5 min lectură·
Mediu
Despre festivalul de la Mizil s-a scris mult, grație, mai ales, neobositului profesor Laurențiu Bădicioiu, directorul Festivalului, directorul Fundației ”Romeo și Julieta la Mizil”, prezent pe facebook, la televiziuni, în ziare și reviste, cu fotografii, filme, cronici, interviuri.
S-ar spune, deci, că lumea e la curent cu ceea ce s-a întâmplat la ediția din acest an, a VIII-a. Tradiția cere, însă, ca și pe agonia să avem o cronică de la fiecare festival de umor. Și după ce unii și alții s-au codit, mi-am luat eu inima în dinți, cu toate că nu stau tocmai bine cu timpul în clipa de față. Dar voi profita din plin de activitatea lui Laurențiu pentru a culege fotografii, iar ceea ce voi spune eu, vor fi impresiile subiective ale unuia dintre participanți.
Așadar, Festivalul s-a desfășurat în perioada 30 ianuare - 1 februarie 2015, la Mizil, la Liceul ”Grigore Tocilescu”.
A fost două secțiuni: una de epigramă și una de poezie. La concursul anunțat cu un an în urmă și îndelung mediatizat, au participat cu texte 126 de epigramiști din toată lumea și 322 de poeți de pe tot globul.
La festival au prezenți, printre alții, criticii literari Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea Enache, academicienii Solomon Marcus și Nicolae Dabija, Al. Popescu Zorica, Ștefan Cazimir, George Corbu, Lucia Olaru-Nenati, Doru Dumitrescu, Alexandru Șonea, Andrei Vernescu, inspectorii școlari generali Petre Năchilă, Nicolae Angelescu, Gheorghe Matei, Gheorghe Borovină, Dragoș Nedelescu. Și, nu neapărat în ultimul rând, participanții la concurs, câștigători sau nu, în număr de vreo 50.
Personal, am ajuns vineri seara, direct la Primărie, adus de prietenul de facebook Valentin Ursu, unde s-a luat cina, s-a citit, recitat, s-au ținut discursuri umoristitice (au strălucit Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea Enache, dar au avut succes toți epigramiștii noștri agonici care au venit de vineri: Bunduri, Abel, Norea, Toderașcu, Gagniuc).

photo mihailescu_zps14b9b554.jpg

A fost o seară frumoasă, în care ne-am putur manifesta fiecare în voie. Vă asigur că tot ceea ce s-a spus și citit (cântat, chiar) a fost de calitate.
photo bunduri_zpsfef9ba9c.jpg

A doua zi ne-am prezentat la liceu, unde am fost întâmpinați cu pâine și sare de către două frumoase liceene. Nu știu dacă soția lui Florin Rotaru a văzut poza asta, dar o listez și i-o trimit, să vadă cu ce se ocupă acest domn când copiii mici îi plâng acasă. Dar ce să aștepți de la un epigramist...

photo rotaru_zps9ad7f155.jpg

S-a făcut tradiționala poză de grup:
photo grup_zps10058f78.jpg

Pe un hol al școlii a fost o expoziție de carte (de-ale noastre) cu vânzare (mă rog...), bine păzită de un grup de elevi frumoși și frumos îmbrăcați.

photo expocarte_zps6d8ef288.jpg

O cafea, o vorbă, două vorbe, în sala profesorală, apoi a început festivalul.
S-au ținut discursuri mai scurte sau mai puțin scurte, dar în niciun caz plictisitoare.
M-a impresionat academicianul Solomon Marcus, un om cu mintea brici la 90 de ani, vorbind despre umorul de toate felurile. Un discurs înteresant, despre care mi-a spus (observați cum mă dau important) că va apărea în România literară în una din săptămânile următoare.
Academicianul Nicolae Dabija, din Moldova noastră ”de dincolo” a ținut un savuros discurs despre relațiile transprutene, politice, umoristice etc.
photo sala_zpsc18303f2.jpg

Au cuvântat directori din ministere, inspectori școlari generali, primarul Emil Proșcan și alții și alții.
Au avurt loc recitaluri de epigramă și poezie, extrem de bine primite de către numerosul public aflat în sala de festivități.
În mare formă au fost ca de obicei, epigramiștii agonici: Florian Abel, Nicolae Bunduri, Laurențiu Ghiță, Florin Rotaru, Ica Ungureanu, Ion Toderașcu. Noni s-a remarcat în mod deosebit cu proza scurtă umoristică, în maniera-i inconfundabilă.

Apoi s-au acordat premiile. Trebuie spus că torți agonicii au fost în prima parte a clasamentului de epigramă.
Primii clasați au fost următorii:

La secțiunea Poezie MARELE PREMIU „GEORGE RANETTI”
HIRSCHPEK ANCA , București
PREMIUL „GRIGORE TOCILESCU” LUCA ȘTEFANIA CARMEN , Bacău
PREMIUL „AGATHA BACOVIA” MUREȘAN MONICA , București

La secțiunea Epigramă: MARELE PREMIU „GEORGE RANETTI” PETRU- IOAN GÂRDA, Cluj-Napoca
(de sunt eu acela, nu îmi pare rău...)

PREMIUL „GRIGORE TOCILESCU” , NICOLAE BUNDURI , Brașov
PREMIUL „AGATHA BACOVIA” VASILE MANOLE , Galați


photo rosiori_zps13787930.jpg
Laurențiu Bădicioiu ne îmbrăcat pe premianți cu costume de gardiști din vremea lui Ranetti.

Între primii zece clasați la epigramă au fost agonicii Vali Slavu Petronela, Ion Diviza, Ica Ungureanu, Laurențiu Ghiță, Grigore Chitul, Florin Rotaru. Se vede că agonia a dominat copios această ediție a Festivalului de la Mizil! Felicitări!!
Pentru ediția de anul viitor s-a anunțat și o secțiune de fabulă, aviz amatorilor!

photo agonicii_zpsedc9f646.jpg
Sus: Laurențiu Ghiță, Florin Rotaru, Petru-Ioan Gârda, Ananie Gagniuc, Dan Norea
Jos: Ioan Toderașcu, Ica Ungureanu, Florian Abel
Lipsește Bunduri, avea festival acasă...

După fotografiile de tot felul, după felicitări, mulțumiri etc, ne-am deplasat la masa festivă, unde ne-am simțit excelent în prezența colegilor, a savanților, a whisky–ului și vinului. În aceste condiții, nu mai știu exact cât a ținut buna dispoziție, dar trebuie să fi ținut până sera târziu...

photo organizatorii_zps50a05966.jpg
Mulțumim d-le profesor Laurențiu Bădicioiu, mulțumim d-le director Ion Minea! Pregătiți-vă, venim și la anul!

PS. N-am dat epigrame. Pe cele din concurs le-au postat colegii (și) pe agonia. Pe cele citite acolo nu le dau, că-s multe. Cine e cu adevărat interesant, fie le are, fie le poate găsi în biblioteci sau în spațiul virtual.

Vă mulțumesc pentru lectură!
089
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
866
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Gârda Petru Ioan. “Festivalul ”Romeo și Julieta la Mizil” – ianuarie 2015.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2015/02/festivalul-romeo-si-julieta-la-mizil-ianuarie-2015

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicolae-bunduriNB
nicolae bunduri
...pe la ora "H" m-am hotărât să mă retrag în camera de hotel deoarece începuse Gârda să citească și eram convins că o să ațipesc în restaurant, ascultându-l. Uitasem să spun, eram colegi de cameră. În fine, m-am retras, m-am așezat în pat cam după zece minute după ce adormisem și ăla am fost. Dar nu pentru mult timp. După vreo două ore aud o bubuitură strașnică în cameră, mă trezesc buimac și pe cine văăăăăăd?! Pe nimeni altul decât pe concameristul Nelu Petre zis Gârda. Era căzut (scuzați) în cur și mă privea cruciș. Ochelarii erau pe aplica din tavan Mi-a fost jenă să-l întreb ce-a pățit mai ales că am observat că respiră deci nu era nici o bănuială că, Doamne ferește, scap de concurență.A doua zi dimineața mi-am călcat pe inimă și l-am întrebat ce s-a întâmplat decuseară. Răspunsul a fost năucitor:-"Am vrut să fac gimnastică la umerașe(umerașele din dulap)și unul a cedat". Cred că cedase umerașul de damă. Nu am mai zis nimic dar în minte mi-am făcut un scenariu destul de macabru dar nu imposibil. Dacă Doamne ferește o mierlea, cine era primul bănuit? Normal că eu. Ba că am fost invidios că el a luat marele premiu și eu abia premiul 2, ba că (pofticios cum sunt) aș fi vrut să-i fur cele două sticle cu țuică despre care nici el nu mai știa cum au revenit din restaurant în cameră, ba că are oi mai multe mândre și cornute sau cine mai știe ce motive se găseau să ajung lângă madam Udrea. Poate nici nu era rău deoarece am ajuns acasă unde nevasta mi-a luat urgent toți banii de premiu și mi-a tras și o săpuneală zdravănă că iar m-am pozat cu Ica Ungureanu "tetatet". Cu banii avea dreptate deoarece ea a pus plicul pentru concurs la poștă, eu doar am scris epigramele dar cu Ica nu avea dreptate deoarece nu m-am pozat eu cu ea...ci ea cu mine La anul viitor nu voi mai sta în cameră cu Gârda. Ico, ce zici, te bagi?
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
...cu câteva amendamente:
1. Nu te-ai retras pentru că ațipeai ci pentru că erai invidios pe succesul meu la public
2. Bubuiala a fost de la sticla de bere aruncată în geam, cu speranța că te vei opri din sforăit
3. Este adevărat că am căzut, dar nu în cur ci în cap
4. Nu cedase umerașul de damă ci dama
5. Nu ochelarii erau pe aplică ci doar o lentilă, cealaltă fiind în vasul wc, tu uitând să închizi ușa de la baie, de unde zgomotul care se auzea în scurtele (din păcate) tale momente de apnee
6. Etc.
0
@ica-ungureanuIU
Ica Ungureanu
O cronicuță scurtă și atoatecuprinzătoare, pentru care îl felicit pe autorul și atoatecâștigătorul Petru Ioan Gârda. :)

Nae, cum vrei să mă angajez, cu carte de muncă sau la negru?
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Mersi.
Cred că Nae te angajează la neagră.
0
@dan-noreaDN
Distincție acordată
Dan Norea
O asemenea cronică necesită atâta muncă, încât dacă adăugăm calitatea textului, informațiile aduse și fotografiile bine alese (cea cu Dan Mihăilescu e de belea) merită neapărat o steluță.

0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Primim cu steaua. Pentru că merităm :)
Mulțumim frumos. Oare sunt festivaluri (de când suntem noi pe cai) care au rămas fără cronici?
0
@dan-noreaDN
Dan Norea
Nelu, puține, dar mai sunt și festivaluri fără cronici. Mă refer la cronici pe agonia, în stilul de-acum consacrat. Exemple din 2014: Slatina, Galați, parcă Tg. Jiu, mi se pare că și Craiova.

Rămâne un vis publicarea lor într-un volum. Ar fi interesant pentru toată suflarea umoristică, dar de unde bani?



0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
...am fost eu. Dacă nu se oferă nimeni, poate că mă sacrific eu în zilele următoare. Cât despre carte, ar fi o formalitate dacă am găsi sponsori. Heeeei! Se oferă cineva?
0