Două ceruri unite;
Jumătate lună-soare,
Jumătate floare, fiecare.
Gânduri purtate de nori de fiere
În stomacul unei eternități.
Două drepte neîntrerupte de furtună,
Două fortărețe.
Două
Parcă aș fi un personaj dintr-un roman de dragoste și dezamăgiri. Te aștept pe o bancă în parc, mă uit fară de vlagă la o fântână și plâng ținând soarele pe umeri. Nu sunt demnă de razele lui.
Ce
Inchis-am tot ce am în amintirea serii,
De dor trăiește pururea ființa-mi
Viața.
Praf.
Să-ți spun:
Puteam sa mor
Cu tine,
Lângă tine,
Pentru tine,
Fără tine.
De dor
Nu pot să sper,
Să
Trecut-a primavara
De ochii tai,
De ochii mei,
Din timpul nostru.
De mult am adunat furtuna
Din cerul tau
Si o pastrez si azi.
Sper ca cerul meu e mai greu
Si nu te apasa.
De m-ai
Ieri îmi grăbeam gândul
Să-și caute o stea
Pentru a nu se pierde.
Iar azi fumez steaua de aseară…
Însă totul îmi pare
Scris chirilic
În spuma cafelei;
Și cafeaua mă frige…
Unde ești
Acasă... acasă printre raze de stele bete;
Nouă surse de lumină și nouă umbre discrete.
Tu și cu mine într-un dric albastru;
Un mușuroi de cuvinte... sihastru.
Nu sunt nici eu, nu ești nici tu;
Nici luna ca să ne susțină.
Tot ce trăim e ideal.
E lumea prea senină.
Și tot ce scriu se arde-n vânt,
Iar tot ce simt e o bucurie…
Dă-mi inima să ți-o
Schingiuită se așterne
Înaintea ta privirea-mi…
Vorbele îmi sunt mai grele
Decât dulcele-ți alean.
Chipul tău e ca o șoaptă
Unduios ce se alintă
Când privirea ta străbate
Lumea închisă în
Aș putea împărți cerul cu tine;
Și aerul, și apele, și vântul
Și Pământul.
Dar toate par ascunse-n agonie;
Blestem pe tot ce zace
În inima pustie.
Cuvântul tău rămâne
Înscris pe lespezi
Un picior de păpușă
aruncat în mâlul
lacului secat;
stuf in jur;
pietris;
scoici sparte;
urme de labe de câini.
Astfel, oare
spulberate idealuri
ale copilăriei ?
vise;
speranțe,
Aș vrea să prind clipa
În care sufletul meu
Se unea cu trupul tău;
Când timpul se evapora
Prin sudoarea noastră
Și nu exista trecut.
Mi-am vândut sufletul
Pentru o sărbătoare.
Acum doar
Iată-mă
în fața lumii noi.
Iată-mă
departe de tine.
Iată-mă
prizonieră-n speranțe
pe care trecerea timpului
le alimentează.
Iată-mă
lângă un cadavru frumos
ce îmi este amintire.
M-am nascut intr-o zi cand... probabil ploua;
Uneori simt ca ma impart in grele picaturi
Ce cad si
Ce se sfarama de pamant.
Cand ma adun e o senzatie de soare;
Picatura cu picatura se cos cu
Sorb vinul roșu uitat într-o ulcică,
În ciuda înățimii mă simt ușor pitică.
O lumânare îmi arde părul că-i tăciune
Un vierme umblă masa în zadar,
Þânțarii asediază un om desprins de
Halba mea cioplită
Se odihnește în zadar
Pe masa cariată…
Trei degete de spumă
Îmbie gustul aerului gol;
Nimic nu e-n pahar…
Iar berea mult băută
Își face-ncet efectul,
Și astfel,
Emblema aternității stupefiate
Ecoul norilor isterici;
O boltă cerească stricată…
Defect…
Decizie prematură
Și un joc de idei
Un munte ce-și plânge amarul
Un cântec de zei…
O rază uitată
Eternitate cu dulci șoapte,
Un cântec lung, adânc, în noapte;
În mii de zări se-așterne lin,
Un om cu brațele-ncleștate.
Epidemie între stele,
O diademă de lumină,
Un nor cu plânsetul de
Iubirea e un iad de aur
Tăcerea e un strașnic dor…
Ușor, încet și melancolic
Un vis de moarte mă cuprinde;
Să mor cu brațele-ncleștate
În al tău suflet iubitor…
Ce tandru… ce romantic
Ce
Te invit la un tango
Pe strada plină de bețivi;
Pe pietrele greu îngropate
Să ne prelingem pașii lin,
Să-naintăm târziu în noapte,
Să ne lăsăm duși de destin…
Lumina lunii se revarsă
Pe
Încet, încet s-a scurs și noaptea
Spre-acel întunecat tărâm,
Departe-un car de ani de noi
Și două de Pământ…
Și-n vise voi păși plângând
Pe inima ce încă bate;
Voi încerca să te
