Galina

Sunt eu! Sunt eu, năluca nopților răzlețe Ce-ncerc sa mă-ncălzesc la lună Ce-alerg râzând pe ploaie ori furtună Să-ntâmpin zorii zilei cu binețe. Sunt eu! Sihastru vânt pe mare Pornesc

In memoriam. Cu liliac neînflorit Iubito, iarăși plânge firea Aripile-mi de plumb topit Reîntregesc nemărginirea. Oftează-o harpă, un sonet, E noapte mată în cetate Lugubre gânduri de

Am mers mult pe jos căutând o adresă în oraș într-un cartier în care nu mai fusesem. Blocurile cu diferite nivele nu mă ajutau deloc să mă orientez. Am apucat-o pe-o alee care ar fi corespuns

Părea că… Părea că vine-un dor sau numai o mireasmă Ce s-arăta pălind, rotindu-se oval Din dosul lunii reci jucând ca o fantasmă Și slobozind în valuri un murmur de caval! Părea

Sabina vine din dormitor în camera de zi. E în pijama. Se așează pe canapea și începe a se tîngui: Doamne ce lume! Ce lume îmi crează habitatul în care îmi tîrăsc atît de necugetat zilele și

Fericirea și virtualul. Fericirea este o stare trecătoare care vine, își lasă semnul pe dorința ta împlinită la un moment dat; este bucuria ca ai trecut printr-un necaz pe

N-am să-mi explic niciodata ce-a fost cu vrerea aceea de a ieși din casă pe-o ploaie deasă, cadențată. Rîșnița cerului slobozea stropii cam mari și de ce mă udam, de ce voiam să merg cît mai mult iar

De-aș ști cum se întreabă poezia și cît de grabnic aș răzbi s-o vînd, mi-aș stoarce encefalul pîn-ce fantezia un gheizer de cuvinte ar răzbi spălînd in gîndu-mi mișcătoare nisipuri de idei si

APOCALIPSA. Ardea molatec marea aprinsă de amurg Și se jucau in flăcări tot felul de obsesii: Păreau crescând orașe si vulguri ce se scurg Peste corupți striviți, zvâcnind in catalepsii, Ardea

Luciditate Cărarea șerpuiește pe-ntunecate rosturi S-adună și te-nvârte luând parcă vederea De nu poți să prevezi când pândește căderea Caci îți petreci tot gândul la ură, nu la posturi; Când