Poezie
APOCALIPSA
2 min lectură·
Mediu
APOCALIPSA.
Ardea molatec marea aprinsă de amurg
Și se jucau in flăcări tot felul de obsesii:
Păreau crescând orașe si vulguri ce se scurg
Peste corupți striviți, zvâcnind in catalepsii,
Ardea molatec marea!
Se adunau grămadă, zburând în cerc oval
Si păsări și fantome, formând tot alte cete
Se scufundau în ghioluri în dansul lor fatal
Și-n urma lor suspinări de stele și comete,
Se adunau grămadă!
Intr-un loc mai retras se înălțau altare
Cu multe crucifixuri, cu diavoli mai angelici
Ca cei de pe icoane! Cu-mbrăcăminți sumare
Veneau în cârduri popii ca să țină predici,
Într-un loc mai retras.
Apoi venea un vuiet - miasma celor vii
Surprinși de dogme sacre, răpuși de-a lor păcate
Se prefăceau în urne de pleavă și-n stafii
Și s-aruncau netrebnici in hăuri mari săpate,
Și-apoi venea un vuiet.
Fără grabă, deoparte, diavolii cuminți
Ascunzând ideea de a da un rost minciunii
Mestecau în mari hârdaie creieri fără minți
Făcându-le colane și le-nșirau pe funii,
Fără grabă, mai deoparte.
Am ajuns si eu acolo dar sătui de muncă
S-au pornit pe căscate; nu mă băgau în seamă
Apoi doi cu neastâmpăr, mă prind și m-aruncă
Până în ceața mării când ziua se destramă,
Am ajuns și eu acolo!
....................................................................................
Părea că fierbe marea cuprinsă de amurg
Iar eu furată-n somnul greoi, îmbălsămat
De adierea brizei, simțeam cum că mai curg
Acele stampe șterse, șuvoiul de păcat,
Părea ca fierbe marea!
001214
0