Poezie
Luciditate
1 min lectură·
Mediu
Luciditate
Cărarea șerpuiește pe-ntunecate rosturi
S-adună și te-nvârte luând parcă vederea
De nu poți să prevezi când pândește căderea
Caci îți petreci tot gândul la ură, nu la posturi;
Când unul urcă sus, un altul jos atârnă
Pe firul slab de ață de care-ai agățat
Grăunte de speranță și ce n-ai învățat
Pentru stabilitate, nesigur ca pe-o bârnă.
Mai sus n-ai cum ajunge! Nălțimea te-amețește
Când suferi de-anemie, când rătăcind cărarea
Cu voie sau de fără, iei talisman uitarea
Și te răsfrângi în sine cu tot ce te mâhnește.
Ai fi avut prieteni? De ce nu mai ai oare?
Ce cețuri nesățioase te-ncurcă prin talazuri?
Între hazard și vrere ai parte de necazuri
De nu știi când ți-e caznă și când e sărbătoare?
Erai timid si tandru dar și-afrodiziac
Ce căi desțeleneai, pe ce tărâm virgin
Ce bolți adânci săpai pe cerul clar, senin!
Dar cum mi te-arăți astăzi: tembel, rebel, sărac!
Am fost prieteni oare? Cum te-a trădat privirea!
Cărarea-i șerpuită că nu-ți găsești un rost;
Pierdut ești printre gânduri ce parcă nici n-au fost!
Degeaba cat morala: nesigură ti-e firea.
001292
0