Ticăit de ceas rotund
Stă pe masă lângă prunc,
Þintuit de-un ochi albastru
Ce pictat a fost de-un astru.
Nu știm hățuri să-l cuprindem,
Încercăm cumva să-l vindem,
Dar e goală
Mucuri de țigară
Colcăie-n scrumieră,
Nu e o premieră.
Iar aștept de-o vară
Să vină...
Septembrie.
Frunza ta boțită
Se poate adormită,
Ai trimis-o-n grabă
Să-mi agațe lacrima
De ploaie
Pirați cu corăbii
scufundă-n nisip-
scoici de aur.
Cascade-ngâmfate
curg bale-
pe stânci.
Copil de leagăn-
suspină după mamă,
un sân de lapte.
Lichior dulce varsă,
paharul de
Bună dimineața!
Dimineață!
Ca o toamnă
Cu mâinile uscate,
Îmi prinzi fața zbuciumată.
Petale parfumate
Dezlipite din soare,
Îmi desprind genele,
Amorțite de vise
Încă
Stau goală azi în fața ta,
Nu știu de mult a respira ;
Nu mă privi înmărmurit,
Nu am ales să fi murit.
Mi-e sângele înțepenit în gât
Ce-mi netezește o ultimă credință ;
Să mai înghtit
Ne suntem versuri în trăiri
Când lunecă-n adâncuri pline de jar;
Și-n voioșie clipocesc izvoarele-n priviri
Aici, doar noi înseninăm un timp amar.
De nu știam rumoare din iubiri,
Să ne întindă
Și lasă-mi toamna
Pe chip să răsară,
Sub pleoapele mele
Frunzărind amintiri adormite.
Respiri adiere în mine
Când pașii-ți urmează,
Stau eu, azi, de strajă
La vechiul castel.
Tu,
În linii și puncte dezmembrate,
Dar, brăzdați continuu
De sentimente bălăcite,
Suntem și noi oameni
Alături de vite...lovite.
Ne contopim într-un pătrat
Ce viață dă unui aluat,
Bine
Ilustrată neînrămată
Stă pe masă, lângă glastră.
Doar de bunica păstrată
Să o privească când croșetează.
Emoția o împunge
Și-n trecut o așterne,
În timpuri de cinste
De noi
Tresari în primăvara-mi
Cu tremurul tău verde;
Din frageda-ți mireasmă
Respir a lumii noapte,
De tine înviorată
Atunci când seninul nu răzbate-demența.
Abis și fum
Ca într-o prinsoare
Am rămas singur.
M-am cercetat,
Eram abandonat.
În propriul trup m-am revoltat;
M-am trezit ca o stafie,
Și stăteam singur langa mine.
Zbucium din iubire în vene se cunună,
Gonind alese mituri cândva de noi rostite;
Sub umbrele de clipe întreg ne-a fost amurgul
Nejudecat se încruntă în pântec, El , finalul.
Plutim deasupra
Îngăduie-mi, nobile uriaș,
Sub cerul tău lemnos a dăinui;
Poartă-mi de grijă să izbăvesc toamna
Și brațele tale să-mi descâlcească
simțirile funebre.
Frunzele tale să-mi dojenească
Am doar o viață…
E soare, e ceață
Dar, cui ii pasă?
Un gând dansa
Am doar o viață.
O notă, o voce, un cântec
Când ieși din pântec
Numai odată
Am doar o viață.
Aidoma ție, îmi smulg astăzi odoruri
Plăpânde în trupu-mi de ceară;
Pășesc în culori ca o toamnă din vară
Și înalță castele, în gânduri ocoluri.
Sudori iar inundă portretul iubit,
Să curgă-n
O femeie și-un costum
Doi la braț, își văd de drum.
Dar trăsura fără cai,
Îi așteaptă în tramvai.
Un obraz îmbujorat
Ce tânjește la un pat,
Scotocește-n buzunar,
Pentru o masă și-un
Paznic cu riduri încrustate în șold,
Atingi albastrul cel preaplin de puritate
Iar vântul sur...
Îți șuieră în părul despletit de veacuri
Si ne așterni covoare noi în fiece-anotimp.
Dacă
Natură,
Tu chip de mamă!
Cu ochi verde
Din mușchi sălbatec.
Sânul tău dulce
Din stâncă făurit,
Prelinge-n trupuri
Doar virtute...
Ai costumat
Ale noastre umbre
Cu patru mantii
Tu preaslăvite uriaș!
Nu te cuprind
Doar cu un braț,
Ci cu un ochi întortochiat.
Vălul tău verde înțepat
Te zugrăvește pe sub nas,
Cu clopoței de ramură legați,
Ce străjuiesc
Joben!
Tu adăpost solemn!
Mă porți continuu
Pe drumuri,
Pe unde curge vinul.
Sunt asurzit de râsete,
și chicoteli senine ;
Sub cerul plin
de curcubee
Ce umplu seri meschine.
Încercuit
Meditez asupra mea
Ce pot fi, ce pot afla;
Sunt cuprins de stângăcie
Să fie ea o stafie?
Ochii-i am doar să-i deschid?
Sunt lucid!
Aș vrea să știu...
Mă trezesc fără să fiu.
Veșnicia ce-o
Sărbătoare cu iz verde,
S-a stârnit printre ferigi
Toată fauna e aici,
Hora veselă începe.
Valuri duioase,
De trupuri golașe
Se pleznesc;
Iar, soarele aprig
Năpustește asupra noastră
În
GP