Cojoc de iarnă descusut,
Cu colți de gheță pe la streșini
Ne îmbracă în albul ei cernut,
Pe noi piticii din ținut.
Omătul gras de prin oraș,
Se istovește pas cu pas
Făcând loc unui nou
Cărămidă și pustiu
Ferestre albe mă acoperă,
Mă dezmeticesc târziu,
Văd o mamă
Înviu.
Nu-mi spui de ce
Nu ai venit prea târziu
Tacere.
Amortesc la pieptul tau,
Simt că totul este
Tropăite gânduri, încâlcite
Vestesc festin dumnezeiesc
Ecouri surde neîntelese,
De trupurile fără mese.
Întâiul corb se răstește
Asupra fraților se năpustește,
Clamând coroana cerului,
În
Nu-mi lua condeiul
Când nu ți-l cer,
Nu stiu stih crâncen
Cu avânt efemer.
Ce-n stih se încoardă
Ca un dement regret,
Nu-l scriu pe acesta
Fără cerneală in piept.
De stihuri
Valuri duioase,
De trupuri golașe
Se pleznesc;
Iar, soarele aprig
Năpustește asupra noastră
În casa lui,
Să ne adăpostească.
Un glas de scoică răgușit,
Ce ne urează bun venit
Se furișează
Odaie cu acoperiș întors,
Pereți de negru zgomotos
Un candelabru cu trei felinare
Podea cu imnuri de tezaur.
A mea ființă o găsesc,
Peste un pat unde rotesc
Uitate perne înnodate,
Acoperite
Te adulmec
Dulce, misterios
Dar, mă trezesc
Lângă un os
Aspru grăind și veninos.
Se rătăcesc
Simțiri pierdute,
Înconjurate,
Toate mute,
Zvâcnind în mine,
Căi smerite.
În visu-mi geneza
S-a înfătișat.
În astă eră
Am coborât,
Am hoinărit,
In vals, coline.
Mulțimea de semeni
Ce am întâlnit,
Un cânt de leagăn
Mi-au fredonat,
Urmat de o azurie floare
Ce-n
O, tu copilărie inocentă
Ca un surâs de primăvară
M-ai vizitat odinioară,
Purtai o mantie de vară.
Zâmbet plăpând
Pe chipu-mi poposea
Iar stropi de roua,
Zburdau in preajma
Un mort cu capul dezvelit
Întins zăcea când l-am zărit,
Mi-a spus ca viața a fost cândva,
Un viscol ce-n urmă-l lăsa.
Cei fără glas cântând îl așteptau
Să-l facă frate cum sperau,
Cu stropul
Abis și fum
Ca într-o prinsoare
Am rămas singur.
M-am cercetat,
Eram abandonat.
În propriul trup m-am revoltat;
M-am trezit ca o stafie,
Și stăteam singur langa mine.
Am orbit
E atât de frig fără vedere,
Mă încălzește o adiere
O voce blândă de departe,
Care acuma nu mai este.
O lacrimă ascunde multe,
E ca un strop de ploaie rece
Ce te trezește chiar din
Nimic
Nu văd nimic
Și nu sunt mic.
De mă ridic,
Tot văd nimic.
Tot sau nimic?
Sau doar un mit?
Nu știu să mint,
Dar, văd nimic.
Să mă dedic unui nimic?
Și să ajung să fiu mai
Am doar o viață…
E soare, e ceață
Dar, cui ii pasă?
Un gând dansa
Am doar o viață.
O notă, o voce, un cântec
Când ieși din pântec
Numai odată
Am doar o viață.
GP