Se mută oltenii pe lumea cealaltă

Muică

se mută oltenii

pe lumea cealaltă

si clipele ingheață

pe muchie de foc...

Mi-e inima

parcă

o cruce de piatră

si ard cu altarul

in care mă rog...

Mă rog de lumină

mă clatin in frunze

in lacrimi de gheață

abia de incap

si viața

si moartea

cu mine se inchină

in spațiul pustiu

rămas fără timp...

versuri scrise sambătă 19 iunie, cu o zi inainte sa moară socrul meu... stiam ca e bolnav, tare bolnav, dar speram să mai trăiască pană sămbata asta care vine, ca sa-si cunoască primul strănepot sau strănepoată... dar n-a mai apucat, a murit inainte sa nască fiica mea... si abia acum inteleg că nu e cu nimic mai usoară o despărtire de genul acesta de un om drag, chiar dacă omul are deja 84 de ani... cand cel care moare iti e apropiat, varsta nici nu există... pleacă un bunic, un tată... un frate... mai avem suflet, ne pasă...