Sa impărtim văzduhul

Să impărtim văzduhul, frunzele, firele de iarbă ce nu s-au uscat, da să ne grăbim, vine noaptea si avem de impărtit stelele căzătoare... Una mie, una tie... să putem in poezie, disperarea a ne scrie, fiindca nu stim s-adunăm linistea cand ne certăm... Ce bine era cand Dumnezeu nu-ti scosese coasta aia (care iti sunt eu) pe care vrei s-o farami in mii si mii de fărame... asa din dragostea aia narcisistă a ta... Imi vine să plang deja, de mila ta, desigur, ce-o să te faci tu, asa infirm, fără coastă, fără mine? Cui o să-i mai spui maine: Te iubesc?!