Această iubire - vinovată

Răspuns indurerat (de cititor) in fata unui articol numit \"Rusoaicele - 2\" semnat si publicat de Nicolae Dabija in revista \"Literatura si Arta\" aparut la Chisinau in 1 aprilie joi 2004 Bunicul meu Dac Nu stiu cum fac Da-mi aduc aminte Doar de bunicul meu dac. Cand o văd pe mama Mă bucur, e mama Dar mi-aduc aminte De invazia hunilor Si tac... Apoi, Nu stiu cum fac Că-l iubesc Si mai mult, Acolo in pămant - Pe bunicul meu Dac. Această iubire - vinovată, această dragoste blestemată, in care eu, rod al iubirii, plesnită mă simt de adevăruri unghiulare, de bocancii unei politici căreia nu mă pot supune... Oricat i-as iubi pe români, pe moldovenii de dincolo de Prut, nu inseamnă că asta mi-ar da dreptul să-i urăsc pe slavi... Nu sunt capabilă să urăsc cu patimă nici măcar un temnicier, dovedit a fi fost criminal, imi lipseste cu desăvarsire gena urii patologice... \"Răzbunarea cea mai cruntă/Este cand dusmanul tau/ E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rău...\" Sunt de religie ființă umană, si incap in puterea inimiii mele oamenii cu bunele si relele lor, cu bucuriile, cu lasitătile lor, cu greselile lor, cu iubirile lor...si chiar nu mă simt vinovată de apartenenta sangelui meu la două neamuri aflate intr-un conflict permanent... Nu, Nicolae, nu-s vinovată de iubirea mamei mele unguroaică fată de tatăl meu oltean, si nu-s, n-am apucat să fiu nici prostituată, nici delicventă si nici gandul sinuciderii nu m-a bantuit, asa cum afirimi in articolul dumitale Rusoaicele... Mă iartă, că-mi permit să te iubesc in continuare cu tristete, cu milă chiar... Fiindcă, oricat te-ar durea lacrima pămantului Basarabiei nu poti tăia in două pe cei ca mine... Recunosc, in supărarea dumitale, intemeiată, adevăruri zdrobitoare - biologice... dar n-ar trebui să uiti de fenomenul de consangvintate... acela care distruge biologic o specie... Si iar, Nicolae, dacă si iubirea e vinovată, ce ne mai rămane? Nu e si asa prea multă ură pe această planetă albastră? Nu crezi că măcar iubirea are nevoie de libertate? Si aici in acest frumos paradis trebuie să lăsăm politicul să calce cu bocanci militari peste vise, peste flori, peste roadele copii ai iubirii? Mă, iartă - Nicolae, mă iartă că te iert, tot eu - incrimnata... spunandu-ti că, oricat i-as iubii pe moldovenii de dincolo de Prut, pe cei de dincoace, pe ardeleni, pe olteni, pe dobrogeni...nu inseamnă că voi putea uri măcar o singură fiinta a altui neam. Sunt de religie fiinta umană... Sunt fiică a iubirii, si ca atare, voi iubi pană in ultima clipă - oamenii - indiferent ce limbă ar vorbi ei... nu voi iubi insă, politica - nici un fel de politică ce crede că are dreptul să mă taie in două, să facă din iubirea mea ceeea ce a făcut deja cu Basarabia desprinsă de tara mumă !