Deocamdată nu...

N-am mai trecut pe la redactie... nu m-am mai dus haihui cu poezia, cu scriitorii... nici măcar un telefon n-am mai dat, si nici acasă n-am mai vrut să fiu pentru invitatiile in comisiile concursurilor de literatura... Nu mai pot rupe aripi... nu mai vreau să-mi fac dusmani, e suficient văzduh pentru toate păsările... Stau cu zborul meu impăturit sub pernă si privesc stele verzi-albastre de pe tavan... Mă odihnesc... Ascult tăcerea ca pe o simfonie... Un trandafir plange petale pe o poezie nescrisă... Telefonul urlă a pagubă... Si nu stiu cine imi aprinde o lumanare...