Haină primăvară

Unde ești din care rugă rug nebun să te adun florile să nu mi mai plângă îngeri jumuliți pe drum... Primăvara în păsări țipă printre pomii înecați de a apelor risipă și mistreții-s speriați îmblînziși de atâta spaimă au în ochi lacrimi de atlanți... Dezolantă mult înaltă marea mea cândva albastră fără milă se azvârle peste țătmul plâns de ploi și-ntre mlaștini bălți și mare drumul mi-e adânc noroi... Știu că nu mă crezi, și totuși îți spun că n-am văzut marea niciodată \"umflată\" astfel peste țărm... nu e vorba de val, ci de cu totul altceva... pe undeva în sălbăticia de la Vadu, în drum spre Gura Portiței... marea pare a se afla mai înaltă ca țătmul, oricum a înghițit mult din țărm..dar e un fenomen ciudat... eram obișnuită să aeunc cu scoici în mare aflandu-mă oarecum deasupra... de pasti, marea părea a fi țărmul... și mi-e teamă, și nu vreau să explic eu ce va să însemne asta... oricum suntem în anul Lunii, și luna guvernează toate apele...