Mi-au înghețat pașii

Șapte ani de atunci, de la luatul de mână și arătat universul. Munți, ploi, lacrimi și mare... O singură vară și-n rest toamnă și iarnă... ierni bucuroase, ierni lângă fierbintele om de zăpadă ce mi-ai fost printre povești... Și hai să vedem marea, marea asta care fuge de tine... nu numai turiștii fug la bulgari... Uite, și marea se duce gonită, poate tot la bulgari, sau la turci... marea asta despre care spuneai că-i cuminte... că e vecina noastră fără pretenții... Se copilărește marea asta cu noi... își ia jucăriile, valurile, peștii și pleacă, lăsând pe nisip vântul să stingă aminirile molfuze ale unor amărâte credule meduze... Vino mare înapoi că o să-ți dau mai multe ploi și alt vis de necuprins nu te duce fără glas pe alt țărm să-ți faci sălaș... Hai cântă cu mine, nu pleca și tu, avem de plâns câteva valuri...