La moartea Gabrielei Seicaru

Iubita mea, Ce aberantă-i ușa Stupidei morți Care mi te-a răpit... Prin cimitir Zdrobit In brațe port păpușa Luminii tale Ce adânc m-a prăbușit... Iubita mea, Te-ai aruncat in moarte Lăsându-mă Pustiu și fără sens... Iubita mea, Eu mie imi sunt departe Hoinar fără de drum Prin univers... Iubita mea, Si muntele si marea Mă hohotesc In plans nesabuit Iubita mea, In mine depărtarea Se intinde de la plus La minus infinit... Iubita mea, Vazduh și lut si ușa Trântită intre noi ca ghilotină Si eu năuc In brațe cu păpușa Sunt cerșetorul orb Prin hăuri de lumină Și printre stele Umbră de haiduc... Iubita mea, Pe strune de chitară In galsul meu Ce te-a cântat plângând De tine și de mine Stau stelele sa moară Pe țarmul gol Pustiu, înalt - adanc... Nu am pretentia ca mai sus e vorba de poezie, e doar durerea pe care am simtit-o la crunta veste a morti Gabrielei Seicaru, poate voi reveni cand ma voi simti in stare pe acest text...