Uneori

Uneori deschid câte o fereastră, spre amintirea ei, si o privesc dincolo de toate orizoturile trântite unul peste altul la plecare... mereu o altă ea, deși zâmbet senzualizat, creionat anume a chemare... și n-o înțeleg, prea multe îmbrățișări, prea multe umbre..si ea, ca o singurătate voluptuasă... Alteori deschid altă fereastră, spre amintirea lui, mereu stingher în umbra celei plecate spre niciunde... Apoi, închid ochii și dorm... și nici nu sunt acasă când el și ea se odihnesc în somnul meu ascultând ploaia ca pe un concert astral...