Cred ca nu mi se iarta iertarea

E asa de greu să intelegi Că nu pot fi supărată definitiv Că mă doare pană dincolo de prăselele cerului Supărarea mea accidentală... Că asta - supărarea, Mie imi e venin... Nu uit, nu uit atat de multe Din incrancenările Celor ce-mi condamnă De la inăltimea Mediocră a clipei Vesnicia iubirii Căreia ii sunt de-o vesnicie Mai mult decat sclavă... Ce pot face? La ce bun supărarea? Mie venin nu-mi trebuieste Lor nici atat... Au supărările lor Veninul lor De ce să plangă ingerii mei Potopul Si eu să mă privesc Cu toate remuscările In oglinda Căreia nu-i pot cere Nici măcar O lacrimă?!