Gabriel-Vincențiu Mălăescu

Munții așteaptă cu frunți de lumină, râul străbate baraje de stânci. Între mine și tine aștept să revină liniștea clipei din ochii-ți adânci. Clopotul bate dându-mi de veste: o biată ființă

Aștept primul om ca să mă nasc cu plenitudinea iubirii pe buze și ochiul înnegrit de contrapunct. Te-aștept, mamă, nerăbdător să mă ude apa mărilor tale albastre de lângă obrazul tău

Ninge furibund, pământul simte frigul, bobul de grâu trăiește. Simt frigul mult mai abitir morții uitați în cimitir.

Noduri și semne încrustate pe lemne, un tablou ciudat în ramă încifrat. Drum către prăpastie fără copastie, izbândă iluzorie fără victorie. Aerul impur, rece, dens, prea dur, zbor fără

Toamna gem sub stratul de frunze pașii mei neștiuți din primăvară, gem nerăbdătoare dorurile mătrăgunelor, geme și măselarița, încercând să mă otrăvească; a câta oară?

Îngeri gemeni avem doar în noi: inima și conștiința.

Mângâiați-i mâinile, mame duioase, acoperiți-le cu mii de sărutări: EL e odorul cel mai de preț! Mângâiați-i mâinile, mame duioase, să crească-n căldura văpăii de inimi: EL e copilul vostru!

Perenitate de vise suspecte de-un alb murdar, zăpadă târzie, mocirloasă, noroiul până la gleznele cailor statui pe câmpul înzăpezit cu idealuri frânte, căzute ca zmeele de hârtie în

În miez de treisprezece demonul metamorfozează buclele doamnei nestrânse-n eșarfa vopsită cu rimel. O face din reflex, alternativ, imperativ, ca mod de creație, bătând în tastatură sunete,

Ulcioru-i pretextul: m-am îndrăgostit de vinul cu-arome îmbătătoare. Destinul să-mi caut printre pahare!? Nebun de legat sunt și smintit!

Pirații apatrizi din marea de corali – ridicând glasul către înger – flutură steagul verde în semn de urgie, prefigurând tabloul groazei de centaur. Dar, vai! Nu-i nici un petic de

Noaptea clipește cu ochi de pisică, bulgări de-ntuneric se prăvălesc, fante de lumină fulgeră privirea, pulsuri înghețate recompun un mit. Puncte cardinale se răsfață-n roză, în săgeți armura

Mai stai! Nu deschide sticla de șampanie! Chicoteala paharelor s-a transformat în cancan, de parcă ar fi drogate cu dopamină. Pe cerul ocru trece o lebădă călătoare cu aripile pregătite a

Ai emigrat în carapacea trupului, te-ai surghiunit în gulagul sufletului, te-ai răstignit pe crucea credinței, ai trecut granița fără întoarcere, chinul și suferința le-ai ferecat în