Gabriel Tudorie

Câteva lucruri aș vrea să menționez:

1. Pentru că vă știu concentrat pe această problemă a stâlcirii numelor și, în genere, pe modul în care oamenii se adresează unii altora, pe aici și, desigur, aiurea, permiteți-mi să vă atrag atenția că pe mine nu mă cheamă Pictoru, cu sau fără domnul înainte. Deci dacă tot vreți să mă numiți în dările dumneavoastră de seamă despre întâmplări mai mult sau mai puțin recente, adresați-mi-vă corect. Pe nume, nu pe poreclă. Sau folosiți un apelativ. „Boule”, spre exemplu.

2. Nu știu cine este domnul Georgescu, deși am citit câteva dintre textele dumnealui. A începe acum să mă dezic de dânsul cu siguranță n-ar face decât să vă dea și mai multă apă la moara comploturilor și boicoturilor pe care observ că de la o vreme le vedeți peste tot. Dar asta e problema dumneavoastră. Rețineți și faptul că eu nu m-am adresat niciodată domnului Burlescu, nici să-l laud, nici să-l critic. Ce v-am spus aseară cu dușmanii și preferații se referă strict la atitudinea și abordarea dumneavostră. Despre ”atacurile instrumentate în aparență” n-am deci a spune nimic mai mult decât am spus.


3. ”hai sictir” nu este o înjurătură. O accept ca atare doar dacă și dumneavostră acceptați expresia ”mai lasă-ne” sau, de ce nu, ”RIP băbăieți” ca fiind tot o înjurătură. Dacă aș fi spus: „hai sictir, mai dă-te-n mă-ta!” ca într-un vers pe care l-am scris acum vreo 25 de ani, poate înainte să fac antecameră, cum spuneți, pe holurile acestui site, înțelegeam. Și ca să fim clari, expresia ”hai sictir, mai dă-te-n mă-ta!” am folosit-o doar ca exemplu și nu vi se adresează în niciun fel.

Nu știu dacă acest comentariu o să apară sau nu. Despre faptul că mi-ați luat nivelul, iar n-o să comentez. Spun totuși atât – dacă aveam bicicletă, aș fi rămas fără boii de la ea.
Altfel, vă doresc sincer numai sănătate, domnule Geană.

Domnule Geană, sa fim serioși.
Și scuze autoarei.

Tot ce citați mai sus e irelevant.Si prea mult. Doar pisicile au acest obicei, dacă știți la ce obicei mă refer și la cum. Nu plecați de la prezumpția că doar dumneavoastră citiți cărți.

această discuție. În sensul că îi respect caracterul personal. Dar, domnilor, Albert Camus nu s-a sinucis (cum scrie la sfarșitul celui de-al doilea paragraf al acestui text).

Numai bine

ca decât să bei noaptea în fața calculatorului, mai bine bei în curtea blocului. Sau a casei. Sau în parc. Și fără telefon. Așa cugeți mai mult și aiurezi mai puțin.

Nu-mi permit să fac circ cu dumneata sub textul domnului Dume (din respect pentru dumnealui), dar toate comenariile pe care le-ai lăsat acolo mi se par de un prost gust care atinge grotescul. De asta am și revenit.

Iar ce credeți despre poezie, vă spun sincer - e irelevant. Pentru că tot ceea ce manifestați legat de poezie e în cel mai bun caz o bâlbâială. De la ceea ce scrieți la ceea ce comentați.

Faptul că aruncați cu steluțe în dreapta și-n stânga nu înseamnă nimic. Sau poate că înseamnă și aici deja e o problemă generală.

Așa că lăsați-mă cu cele șapte vieți ale pisicii și cu academia. N-am vrut să vă jignesc înainte, nu vreau nici acum. Dar consider că săriți calul cu tot cu hipodrom.
Și o să opresc aici această interacțiune fiindcă altfel o să o dăm în altele.

Citiți mai mult și vedeți-vă de scris. Dacă vreți.
Și o întrebare:

”De ne intoxici, aici, cu frustrarile tale!?”

și eu vă consider cel mai băiat simpatic.
Și dacă tot suntem între simpatici, după ce vă terminați berica, poate scrieți și numele simpaticului de Coșbuc așa cum trebuie. Că nu-i cum se pronunță pe la unii e cum scrie pe cărțile dânsului. Măcar atât.

Nici dumneavoastră nu v-ar face plăcere să vi se scrie numele de șcenă Pelican (spre exemplu) în loc de Lican.

S-aveți poftă!

Mi-a sărit în ochi poza cu pisica. Ce să-i faci, așa e pe internet.

Articolul l-am citit dintr-o suflare. Mint, între două suflări. Nu că m-a impresionat, dar m-a impresionat. Aerul său tineresc. Proaspăt ca primii tulei ai viitoarei bărbi a înțelepciunii. Tineresc. Proaspăt, strălucitor ca boldul cu care s-ar fi prins de cartonul oricăreia dintre gazetele de perete ale patriei. Tineresc. Mai mult decât tineresc. Pueril. Da, ăsta era cuvântul pe care îl căutam. Plin nu doar de patos, dar și de patos. Polemizând fără a polemiza cu netrebnicii de studioși ai literelor care găsesc rădăcinile poeziei române prin pădurile franceze ale cuvintelor. Și care rămân nenumiți fiindcă desigur că merită nenumirea, oricine ar fi ei. Dacă sunt. Plus că noi suntem și latini și nu ne pierdem timpul cu nimicuri. Ori suntem, ori nu mai suntem!
Remarc cu emoție: ”Ulterior din tema literară psalmul s-au inspirat marii scriitori români, George Cojbuc, Ocavian Goga, și alții…” Și alții, se sțiu ei care sunt și se inspiră din tema literară plasmul. Psalmul, scuze. Pe lângă Cojbuc.

Cu aceeași emoție remarc și obligatoriul ”Luceafărul poeziei românești”. Eminescu, nu Eminovici, să fim înțeleși. Plus ”De-aș avea”, Epopeea lui Ghilgameș, poetesele, fata lui Sargon akkadianul, iar finalul, finalul ca o încununare, o încununare, da.

Frumos, frumos… un stil demn de o ”academie de creație”, domnule.
Retrag tot ce n-am spus despre dumneavoastră.
Ecxcelsior!

Ați demonstrat singur și din nou tot ceea ce era de demonstrat.

ușor/puișor – margini/imagini – duios/frumos – taci/faci – drag/prag – dormitor/coridor – suspine/vine – mami/nani, tati la tanti a plecat, țâțe și Freddy Krueger

Domnule Lican, mai puțin mouse, mai puțină tastatură,
Mai puține comentarii, mai multă lectură.
Ia uite – am făcut și-o rimă. Și nici n-am vrut. Atât s-a putut – altă rimă!
O. Doamne, sunt pe val...

Oricum,

redevenind serioși – comentați de cele mai mult ori absolut aiurea și scrieți în cel mai bun caz prost. E drept, nu am avut ocazia să vă aprofundez opera, nici din cărțile de autor, nici din antologii deci s-ar putea să mă aflu într-o gravă eroare. Totuși, textul de mai sus, cel asupra căruia m-am oprit, e sub nivelul oricărei mediocrități acceptabile (observ că există și așa ceva). E de fapt o mizerie, o mică libidinoșenie fără finalizare. O labă tristă, domnule, ce s-o mai dăm pe după vișin că doar suntem între bărbați.

Există domnule Lican un anume simț al ridicolului la fel cum există și o măsură (în caz ideal justă) a acestuia. Dumneavoastră pare că nu aveți acest simț și jucați în picioare aceea măsură.

Rețineți că nu mi vă adresez în sens absolut și nu caut să vă jignesc. Exprim o simplă opinie personală (poate o mai au și alții) iar această opinie se referă la poetul (desigur) ce se autointitulează Lican, autorul nestematelor de mai sus.
Nestemate care desigur se pot șlefui (bine, nu exact astea, dar altele, cine știe...) câtă vreme autorul caută să afle dacă tot ce s-o fi scris despre dânsul prin vastele antologii ar putea la un momendat să fie și-aievea.
Dacă termină deci cu prostiille.

Vă doresc vizionare plăcută în continuare.

Câteva mese.

textul ăsta e, precum zici, o miorlăială. o ofensă pe care ți-o aduci singur. e slab, n-are nici zvâcul inteligenței, nici pertinența unui pumn bine dat. plus că o dai în chestiuni prea personale. ceea ce între bărbați nu se prea face decât între patru ochi și dacă e cazul. și, în general, nu e. acum, că ancuța are atitudine și îi calcă pe unii pe degete, asta e treaba lui. treaba ta, dacă ești unul dintre cei călcați, e să-i răspunzi astfel încât să nu te mai calce-altădată. ceea ce acest text nu reușește. e o părere. despre treaba cu-nstelarea, sunt pe aceeași lungime de undă cu domnul ștefănescu. nu, evident, și cu domnul geicu.
încolo, numai de bine.

ăsta cred că e cuvântul potrivit pentru acest text. Nu de atitudine, nu de renunțare/resemnare/feisbucăreală și alte blenoragii cotidiene. Nici măcar refulare. Tatăl din tine, ăla-mi pare că vorbește aici. Mi-a plăcut, dar nu despre asta era vorba.
Excelsior, prietene Mache. "Toate-s praf, lumea-i cum este"

la bibliotecă, ce-i drept, n-a mai găsit loc

Cum ar zice Acela, e doar pentru poeți. Mai mult, acum nu mă duce capul să zic. Îmi place mnezeul de la-nceput si treaba cu icoanele si clicurile fierbinți. Altfel, înțeleg unde bați. Cine are urechi de auzit, să audă. Oricum, te las cu asta - http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13999563/Romola
Nu e o aluzie e doar un gest poezesc.
Hau hau

măcar unul dintre cei trei a degustat aseară o tărie în cinstea celorlalți doi. a degustat până, împlinind tâlcul cestei scriituri, s-a trezit de dimineață nici certat prea tare nici mahmur prea mult.

Și s-a întins pe capră căruțașu’,
trosnind din bici spre calul supt,
căznindu-se precum vâslașu’,
ce undița în stuf și-a rupt,

să prindă-n ritm răspuns atent –
pe baltă-l acuzat-a unu’
că bate-n cuie c-un patent
și calu’ nu mai știe drumu’.

abia nimeream intrarea, îți pictam catapeteasma, mi s-a tocit pensula.

Ideea e veche, toarsă stoarsă și întoarsă pe toate părțile de autori mai talentați sau mai puțin talentați. Bărbați ai cetății ne credem și nici un bordel n-ar trebui să ne fie străin. Dar, asta e altceva. Mă rog, nu cred că ați intenționat să scrieți un text serios ci unul, cum ziceam, poznaș. Totuși, asemeni câinelui bătrân care nu prea mai dă din coadă decât din obișnuința, așa și textul ăsta amuză grație unor asocieri care îl depășesc. Și, nici așa, prea mult.
Tocită pensula, cum ziceți, tocit și subiectul, cum zic.
Cele bune.

întreabă-l pe Nilă că el știe.

departe, realmente departe de mine intenția de-a intra într-o dispută cu dumneavoastră. sincer, am citit textul ăsta de câteva ori și tot nu-i înțeleg miza. nu asta e important. voiam insa să vă întreb, ținând cont ca observ ca ati postat acelasi text si pe un alt sait, concret, la care sait vă referiți?

dar, acuma pe bune, de ce ai scris aceste text? că damf de poezie nu-mi bate dinspre dânsul