Gabriel Nita

Se compune dintr-o varietate de fiinte ce nu-si asuma impovaratoarea sarcina a prezentei fizice. Diversele teorii privitoare la acest subiect pot fi clasificate simplu in doua. Avem pe de-o

Retin intreaga istorie a acelei dimineti in care noi doi, pe o banca, singuri in racoare si-n tacere, asteptam soarele si oamenii si viata, amandoi fericiti ca putem fi impreuna si putem

Conduc dragostea, am facut un drum intortocheat prin zapada dintre noi, un labirint inalt cu peretii de gheata, lustruiti in palma. Se indreapta spre tine. Tu nu auzi cum vajaie in

Vietii mele ii caut nehotarat o culoare. Stiu ca o culoare puternica este rosul. Sangele, care in palma se innegreste. Negrul acesta e o culoare frumoasa... Noaptea, stelele rasarind albe pe

Ma voi stradui sa apropii doua valuri oricat de mult: pana ce spuma va inghite spuma, pana ce algele se vor sfasia singure, pana ce pescarusii care-ar cadea intre ele s-ar volatiliza

Cand privesc copacul acesta care-mi acopera cu totul fereastra imi vine sa ma aplec peste pervaz cu un ac ascutit in mana si sa intep una din frunze. Prin ochiul acela infim de lumina as vrea

Unii dintre noi dansează în ploaie, alții își îmbracă blugii mulați, alții se aruncă ținându-se de mână în mare din elicopterele închiriate în secret ale Pazei de Coastă. În spatele ei, inima

Îmi sugrum strigătul. Lasă, să descopere alții prima ninsoare. Atâta tăcere… Iar în colț păianjenul negru. Dau jos de pe dulap albumul cel mare. Hârtie de orez, o fotografie ici-colo. Calc apăsat

Sunt vanatorul de tigri al acestui tren, imi astept trecutul sa se intoarca. Pe bancheta n-am mai putut dormi de prea mare neliniste si nerabdare. In dreapta, geamul a fost negru. S-a

Imensă sală de așteptare, uneori duce, alteori pleacă. E zgomot de pași în cuvintele noastre, nu mai există odihnă, ci numai o muzică aspră de difuzoare metalice anunțând trecerile

Mana mea, ridicata asupra zilei si universului intreg, sculpteaza-n inserare stele ascutite - destinul meu, destinul tau - pe cer.

Daca iti trece calea o pisica inchisa, undeva pe cer steaua ta palpaie. De asta sa existe oare gauri negre?

Daca ingerii ar ajunge oameni si ar scrie si ei poezii, ce poezii ar scrie ei cu ingeri?

Daca fiecarei fete i-am da o floare, gradinile ar fi repede pustii. Si ele ar fi triste. N-ar fi mai bine sa ne prefacem, o data pentru totdeauna, ca nu le mai vedem?...

Ochiul tau cu apa lina negru pe alocuri si vartej imi aduc aminte-n tihna cum visam cu-orice prilej sa-l sarut, sa-i mangai geana sa te am sub buze toata sa alung din tine

Plimbare Pescăruș țipând. Marea a înghețat alb sub pașii mei triști. Pe dig Far verde, clipind din când în când spre mine. Cel roșu doarme. Tentație Piatră în mână – cred că am să o arunc pe

Am soarele pe degetul meu mic si rad vazandu-l cum pleaca, minge gigantica de foc, plasma fierbinte si orbitoare din bobarnacul meu: va fi iarasi ziua. Si doar degetul meu mic se insereaza.

Am desfacut cu delicatete un trandafir alb in fata ta, i-am desprins muchiile laptoase, subtiri, aburite, cu coada ochilor am surprins privirea ta nedumerita in care vagul parfum de

Lumina se stinge in umbre, ma inec in visul acestei tristeti, plang... si nu mi-e rusine ca am sa mor, ca o sa dispar, ci plang tocmai viata: ca nu-i cea frumoasa, cea buna, ci doar un ceva

Hai mai bine să nu! Hai să nu mă apuc acum să număr steluțele ce au marcat reîntoarcerea semnăturii „Radu Lucian” în site, și nici să nu întreb de rezultatele „experimentului” său. Hai să nu