Poezie
când ochii îți sunt gemeni monozigoți
despre plecări, perspective
2 min lectură·
Mediu
ochiul drept
(coeficient de contiguitate zero)
azi e o zi specială
azi e ziua în care am ales să vizitez locul
prin care oamenii ne părăsesc
am făcut popas
pe o dună de nisip și am început să privesc
toate formele de relief cu toți oamenii aderenți
unii se simt singuri pe cele mai înalte culmi
alții, cu zecile, sunt fericiți undeva
unde mlaștinile stau braț la braț
privesc spre zona interzisă
zona în care lași inima la intrare apoi faci primul pas
zona unde sângele cald îți este cel mai de temut adversar
și realizez că m-aș rătăci
apoi îmi spun că nu e acea zi
nu e ziua în care putem păși desculți
pe pământul unde visele se prăbușesc
ca o ploaie de meteoriți
pe pământul marțian înroșit
cu sângele acela rar pentru care
nu găsești trasnfuzie
revenirea este ca un fulger
căzut de două ori în același loc unde
nu putem tapeta pereții golurilor
cu fericiri de moment
***
ochiul stâng
(viața fuge din noi cu pași mici)
când oamenii pleacă din tine
parcă ar pleca de la ecuator înspre poli
cuminți în ordine alfabetică, cu capurile plecate
rânduri nesfârșite cu inimile scoase
din fiecare literă, vers, poezie
și le lași să zboare
a sosit timpul
să lași întunericul să înghețe în venele
scrierilor tale, din bătăile de inimă
să rămână doar un ecou colorat
în arămiu de o amintire devenită
ușor ușor un leagan așteptând
viața în poala lui
rămâne o casă goală
mobila scrâșnind a candoare de oameni
trecuți odată cu tinerețea ei
la fel ca vinul care îmbătrânește
și așteaptă efectul de bumerang
al longevității
rămâne un gol
unde vântul nu bate, verdele nu respiră
viața inspiră adânc în piept moarte
și nu mai expiră
001.928
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 291
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 52
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “când ochii îți sunt gemeni monozigoți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/poezie/14017138/cand-ochii-iti-sunt-gemeni-monozigotiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
