a fi sau a nu fi singur

vezi? această autostradă verticală pe care destinul, pescar iscusit, îți aruncă inima momeală în mijlocul zborului meu am carnea arsă te-au mințit, doar cadavrele plutesc în curând voi simți iar vârfurile de iarnă care încep să crească din rădăcinile putrede care ne țin pe loc voi fi iarăși acasă *** îmi spuneai că sunt miner al singurătății poate că sunt, oamenii ca tine, oamenii care nu mai strălucesc au nevoie de ceva strălucitor iar eu știu cum dar am obosit, am răscolit trupul întunericului până am devenit parte din sângele lui și am învățat că știe să îmbrățișeze ca o mamă fără copii, ca un tată care își privește fiul plecând la un război în care nimeni nu crede iar eu nu mai vreau să fiu iubit *** oamenii vieții mele s-au subțiat, s-au lipit prin vorbe ascuțite și s-au întărit un lut ieftin, un baraj tremurând, nu va rezista niciodată în fața unei forțe a naturii o forță a naturii îl are pe Dumnezeu de partea ei *** în orașul ăsta, toate ușile de biserică scârțâie