letter 2 my unborn

mă iubesc
nu mă iubesc
mă iubesc
nu mă iubesc
mă iubesc
nu mă iubesc

și mai înnod o venă, mai smulg o bucată de carne crescută în plus, mai ascund 2 bătăi de inimă
care îmi sunt încă străine, te contruiesc așa cum pot, după chipul și asemănarea golurilor mele din care nu am câștigat
nici un meci, nici un război, în lupta cu Dumnezeu alerg cu picioarele retezate, contruiesc cu mâinile încleștate
și cu ochii uscați de atâția oameni arizi

***

mă joc cu foarfecile printre fațade
de oameni, cad schelete, nimic nu mai mișcă, nu mai adie un suflet
o pânză, îndosariați, rătăciți în arhive, mult praf, multă greutate pe care nu o mai simt
tu lipsind

pe genunchiul lui Dumnezeu privești
cum pământul îi crește la picioare, suflete în palme la nesfârșit
cum m-am arcuit spre cer, nu înțeleg limba pe care o vorbești
așa cum tu nu înțelegi voia oamenilor
limba măcelului

***

nu
nu am fost acolo
nu am știut, nu am simțit cerul lipit de pământ, nu am simțit sudura
podul pe care te-ai strecurat

uneori în spatele coastelor mele te simt privind speriat
te simt țipând și mă dori, sunt o închisoare și mă întind peste toată argila cărnii tale
ochi gri cu margini albastre, și din albastru se continuă înlăuntrul-meu în dreptul (ne)existenței tale
apoi cele 4 camere în care ai continuat să crești și jucăriile prin care merg desculț

***

la mulți ani
la mulți ani
la mulți ani
la mulți ani
la mulți ani
la mulți ani
la mulți ani
pentru fiecare an în care lumea a devenit mai lungă fără tine

prin care ferestrele au devenit mai goale, ușile mai închise, podurile caselor mai neînsemnate
hornurile mai nestrăpunse, ciornele mai pline

tu zâmbind stângăciilor mele și
mâinii stângi care te scrie
atât de drept

atât de viu