Anchuu mosaku

ochii ca două ultime dorințe ca două ultime joburi simultane pentru care nu-ți vezi copiii cu lunile doi canini care mușcă din luna plină până noaptea țâșnește și bate la una cu inima două mâini părăsite care smulg stelele de pe cer oferind un întuneric imaculat îngroapă-i îngroapă-i cât mai adânc până vor simți rădăcinile pământului până vor dizolva oamenii reci Gabi să lași uitarea să spargă ca un tanc fortificațiile acestei dimineți și norii să se sprijine pe cariatidele vieții tale chiar dacă la ieșirea din poem carnea pe care o îmbraci devine din ce în ce mai grea