Gabriel Dragnea

Vă mulțumesc, dle Ioan-Mircea Popovici, pentru lectura acestui articol și pentru aprecierea lui. El este parte dintr-un proiect amplu de aducere aminte a poeților și scriitorilor mai mult sau mai puțin uitați. Din păcate, un link către revista în format electronic nu există dar, dacă doriți, vă pot trimite revista pe mail.

În urmă cu ceva ani am avut câteva divergențe cu dl.Adrian Munteanu. Îmi apăram, firesc, punctul de vedere, dar poate cu prea mare pasiune. Mi-a părut rău! În orice caz, eu consider că, indiferent de acțiunile noastre, pozitive sau negative, ele trebuie să genereze concluzii constructive. Dar, iată că așa învățăm, acceptând cu obiectivitate un punct de vedere pertinent emis dintr-un unghi de vedere aflat mai în lumina experienței. Așa ne corectăm - dacă avem puterea de a o face și mergem mai departe, mai conștienți de drumul pe care ni l-am ales.
Acest material postat de mine despre dumneavoastră este un semn al prețuirii și al respectului pe care sincer vi-l port pentru toată activitatea și ecourile pozitive pe care le-ați stârnit prin talent și profesionalism.
Încă o dată, felicitări și.....RESPECT!

E fructu arbor cognoscitur. (Arborele se cunoaste dupa fructe)

Daca inteligenta si corectitudinea ar zbura nestingherite, crezi, domnule Munteanu, ca ar face popas in gradina dumitale? Stau si ma intreb, daca nu cumva esti un pui de critic feroce care nu concepe sa respire acelasi aer cu cei care sunt absolventi de facultati particulare. Tot jurnalistic vorbind ar trebui sa stii, stimabile, ca tipurile de scriitura de presa sunt diferite, in functie de targetul ziarului, postului, fie radio fie TV. Si nu are nimic a face cu intelectul ziaristului in cauza. Materialul dintr-un astfel de ziar sau post, nu cauta sa remarce capacitatea intelectuala a ziaristului, ci informatia culeasa de la intervievat, subiect comentat la marginea garlei, unde se da la peste si se vorbeste cu mamaliga in mana.

Mai mult decat atat, domnule Munteanu, mai cauta in bagajul dumitale de cuvinte si expresii si nu mai poza in om obosit, care la doua texte diferite pui acelasi text. Citeste si gandeste, stimabile Munteanu Adrian.

Dragul meu domn Munteanu, daca vei citi un raspuns dat unui alt domn, anume Galateanu, vei intelege si tu, poate, ca altfel nu se putea. De acolo de unde am plecat eu cu serviciul erau publicate doar asemenea tipuri de materiale. Cu parere de rau iti spun ca nu acesta este tipul de interviu pe care mi-as fi dorit sa-l realizez vreodata. Dar astea erau conditiile. Simplu, pentru muncitorii care nu au ce comenta si care pun pe ziar borcanul de zacusca. Ziarul unde am publicat toate aceste materiale asa intelegea sa faca el cultura. Repet, nu este vina mea. Si tare mult as vrea sa nu mai faci referiri jignitoare la adresa mea, atata timp cat nu ma cunosti si nu stii cat de mobilata imi este mansarda. Intreaba-ma si apoi eticheteaza. In privinta calitatii mele de a propune un material nu-ti permit sa comentezi. Nu mi-ai fost coleg, nici prieten, nu stii nimic despre mine. Esti chiar jenibil-jenant si penibil, in acelasi timp-acuzandu-ma de incompetenta sau de lipsa unor calitati jurnalistice, despre care habar nu ai daca le am sau nu. La orice loc de munca trebuie sa incerci sa te mulezi pe cerintele postului, atat cat iti permite caracterul si constiinta. Mi s-au cerut materiale cu adevarat idioate si respingatoare. Din principiu nu le-am acceptat, stimabile domn. Exista un criteriu al selectiei. Ca jurnalist, daca il respecti esti respectat. Reflecta, domnule Munteanu, nu arunca cu jigniri inainte de a-ti pune intrebari. Sau esti prea destept si nu mai ai nevoie de raspunsuri inainte de a cataloga, eticheta si condamna?

O poezie deosebita, mai ales pana la jumatatea ei. \"Nori lăcrimau/Și negura căzuse în ceasul cu șase./Altarul crăpase demult/așteptând o Mână să-l dreagă/în mine\". Toate aceste versuri citate amintesc de un simbol-nu stiu daca si autoarea s-a gandit la el, dar cred ca da. Asemanarea este izbitoare. Este vorba de descrierea atmosferei si a celor intamplate pe cruce, \"de la ceasul al saselea pana la ceasul al noualea\", cand cerul s-a intunecat brusc iar catapeteasma templului s-a rupt in doua. Practic acest \"altar\", pe care il vad ca un simbol puternic al sufletului, astepta o vindecare. Acesta a fost de fapt si scopul venirii Lui pe pamant. Sa vindece altare, suflete, care prin credinta sa obtina mantuirea. Natura duala a lui Iisus poate fi remarcata in versurile de final <<„Iată Omul !”/și pentru cer,/și pentru pământ!\">>. Divinitatea a capatat prin coborarea pe pamant, valente umane. A trait ca un om simplu, a suferit ca el, ba, mai mult, chiar, decat poate el duce. A fost un exemplu de om pe pamant, care prin atitudinea si comportamentul Lui a fost model de credinta, care a demonstrat posibilitatea clara de patrundere a omului simplu in Ceruri, cu o singura conditie: CREDINTA.

Draga Mariana Fulger. Dimpotriva, daca nu exista Crucea, nu am fi avut sansa de a cunoaste profund intelepciunea Lui. El a venit cu un scop bine stabilit. Daca nu s-ar fi intamplat asa, cum a fost planuit, atunci El nu ar fi fost decat o alta personalitate marcanta in istoria spiritualitatii universale. Iar ceea ce spui tu ca \"Mântuirea e în înțelegerea neînțelesului\" este o propozitie fara sens, in acest context. Cum poti sa intelegi ceva neinteles? Nu-ti suna aiurea? Mantuirea este rezultatul credintei reale, fara obiectii si suspiciuni. Daca vei continua cu astfel de comentarii tot ce-i neinteles se va transforma in neintelesuri si mai mari, vorba lui Blaga. In privinta textului in sine, al lui Sergiu Octavian, nu pot sa spun decat ca este foarte slab. Dupa asemuirea vietii cu Golgota-total neadevarat, tinand cont ca insusi autorul se vaita: \"În peștera de piatră,
și dorul și durerea...,/și tare strânge hamul,/umerilor mei...\", autorul vine si se leaga de doua simboluri sacre: spinii si crucea, mai ales CRUCEA. Eu nu stiu cu exactitate cum a suferit Iisus si cat. Imi vine greu sa cred ca autorul stie, atata vreme cat compara suferintele vietii sale cu cele de pe Golgota. Cat priveste CRUCEA, daca ea moare, mori si tu, draga autorule, nu fizic ci spiritual. Si chiar metaforic vorbind,daca un om este mort sau un obiect personificat este mort cum ar mai putea lacrima oare?!

Deseori cand suntem martorii unor poezii cu rima si ritm bine scrise trebuie sa lovim cu barda saturatiei acestui stil. Nu este nici pe departe eminescianism, ca sa nu mai vorbim de \"epigonismul facil\",expresie pe care o abordati cu atata usurinta. Si va spun, fara suparare, ca strofa citata de dumneavoastra, domnule Mircea Florin Sandru, nu are nimic in comun cu versurile Oanei Ovidiu. Intuind, probabil, ceea ce veti spune, nu, nu o cunosc pe doamna/domnisoara Ovidiu si in concluzie, acestea sunt parerile mele. Cu stima.

Daca mi-ar cere cineva sa caut o rima bine gasita si nu fortata, un ritm care nu violenteaza, ci curge întregind un tablou cu bun gust si atmosfera romantica clasica atunci, cu siguranta ca as cauta in poezia Oanei Ovidiu, \"...a catedralei grea singuratate\". Pentru ca toate aceste calitati se regasesc din plin in versurile cu titlu-laitmotiv, sugestiv, demn de apreciat.

Nu tot ce face o \"personalitate\" este important, Maricica. Pentru jurnalisti, luati ca simpli cititori la randul lor, nu este important. In schimb este important pentru meseria lor. Deoarece se stie foarte clar si bine faptul ca din ce in ce mai mult sunt cautate subiecte care fac deliciul tuterilor de la marginea santului. Iar problema cu Mutu nu este chiar atat de nevinovata. Vezi Doamne, Mutu citeste! Aiurea, totul se rezuma la imagine, de care Mutu este poate incantat, dar si la bascalie pentru cei care cunosc mai bine personajul. Sa nu uitam faptul ca la o emisiune tarzie a lui Andrei Gheorghe, Mutu i-a atribuit lui Eminescu un citat ce apartinea, de facto lui Nichita Stanescu (\"Eu nu sunt altceva decat o pata de sange care vorbeste\"). De aici si misto-ul la adresa pufaiciului nazal.

Domnule Galateanu, va respect ca pe oricare altul care scrie pe acest site. Nu mi se pare corect sa etichetati un om si un material judecand lucrurile la prima vedere. Este totusi un interviu de presa si nu o poezie. Daca ati fi intrebat, ati fi stiut de ce un astfel de interviu este realizat asa sau daca ati fi stiut care sunt criteriile ce trebuie indeplinite pentru a ti se publica un material, nu ar fi existat un astfel de comentariu, ca cel venit din partea dumneavoastra. La inceputul angajarii mele in presa am facut un material despre Muzeul Literaturii Romane. A fost respins mergandu-se pe ideea ca nu corespunde cerintelor ziarului. Mi s-a spus ca este un articol pentru o revista culturala, nicidecum pentru pagina unui ziar, \"pagina citita si de profesori si de marlani\". Mi-a fost greu sa ma acomodez cu aceasta postura de redactor cu creierul cat de cat inlantuit. Asa inteleg unii sa faca jurnalism cultural. Oricat de mult vrei sa faci un lucru cum trebuie, gandit si documentat nu esti lasat. Pentru ca asta se urmareste: susaneaua, cancanul, barfa de jumatate de ban gaurit. Si daca ati remarcat hibe la acest interviu, cu siguranta ca le veti mai vedea si in materialele care vor urma. Nu mi-am batut joc de nimeni, nu am facut-o si nici nu o voi face vreodata. Dar astea sunt conditiile impuse de cei care conduc un ziar. Asa inteleg ei sa promoveze cultura. De multe ori, nu redactorul este tampit pentru ceea ce scrie, pentru ca de fapt rezultatul final este cel dictat, impus. De aceea sunt intrebari de claca in interviuri gen Cosmopolitan sau cum vreti sa le mai spuneti. Asigurati-va ca stiti, inainte de toate, ce concesii trebuie facute, ce compromisuri sunt cladite cu regret. Ideea este ca trebuie sa stii, ca jurnalist, unde sa te opresti. Iar eu, fara falsa modestie, am stiut intotdeauna unde sa ma opresc. Pentru ca mi-am respectat intervievatii, asa cum ma respect pe mine. Daca vreti interviuri realizate ca la carte, cum cere un interviu cu asemenea oameni, cititi-le in paginile unei reviste culturale de prima clasa, nepolitizata si fara interese ascunse. Nu le cautati in pagina culturala a anumitelor ziare. Aceea figureaza doar cu numele.

Motivul visului este unul vechi,plin de mister, de taina.In aceasta poezie,poeta incercand sa adoarma-in fapt,o dorinta premeditata-ar vrea sa viseze ,,doi in loc de unul\".Tinand cont ca poeta este foarte sincera in privinta sentimentelor ei nu cred ca poate fi vorba de sentimentul neajunsului, al nemultumirii de ce are.Este o dragoste cangrenoasa-in sensul pozitiv-acaparatoare cu totul,de aici si dorinta de multiplicare imaginara a iubitului.Din dragoste de el,de ei,de pereche.Expresia setei de vis care sa devina aievea.

Se vede clar ca poeta este pasionala si romantica,insa bine ar fi sa nu cada in capcana intinsa de tavalugul sentimentelor.Impaturirea in doi este expresia reciprocitatii,de scurt moment sau permanent,in functie de cei implicati.Simbol al intimitatii perechii,al implinirii in doi,poezia Cristianei Bota este expresia dorintei de frumos si al completarii in plan spiritual.Genul acesta de poezie face parte din peisajul primului cadran poetic:al sentimentelor fara astampar.Autocontrolul in expresie si stilizarea frazei vor veni pe parcurs,cu siguranta.Asta pentru ca poeta noastra doreste sa cunoasca si sa se desavarseasca.Eu cred ca va reusi.

Este adevarat ca moartea este implacabila, dar ea poate fi privita si ca o usurare.O usurare a sufletului,fericit ca a mai trecut o etapa in drumul spre perfectiune.Se spune ca sufletul omului este damnat sa traiasca viata dupa viata din cauza pacatului originar.De aceea-spun unii-sunt explicabile acele deja vu-uri.Revenind la textul de fata, poeta Cristiana Bota ne prezinta doar un aspect a ceea ce poate fi moartea.,,Te simti greu\" poate insemna constiinta incarcata a unui trup fara liniste sau incarcat de prea multe sarcini neduse la bun sfarsit.Sau poate fi marcata astfel teama de necunoscut.Despre cosmetizare,varul este sau poate fi un simbol al puritatii sau al sperantei in curatirea sufletului. In orice caz, poezia ,,Moartea\" este o incercare de a schita propriile coordonate despre al treilea moment important al vietii.Fara a schimba neaparat sensul acestei poezii,se pot face anumite completari de ordin stilistic sau se poate realiza o poezie noua atacand si alte aspecte.

De-ar fi sa consideram primele zece versuri,o strofa, vom spune ca aduce in discutie ideea obstacolului inevitabil al vietii.Poeta vrea sa spuna ca odata cu trecerea implacabila a timpului,acel fugit ireparabille tempus,avem de-a face cu probleme care-si dau intalnire cu omul. Acel pastrator al suferintelor mereu inmultinde ale vietii mai are inca ambitia de a continua drumul ales,de a trai cu tot ceea ce aceasta inseamna.Poeta Cristina Bota ajunge la concluzia certa ca dincolo de probleme, de griji, de scrasnirea dintilor exista un cadru care nu se lasa descoperit de oricine .E nevoie de cineva capabil sa inteleaga sensul anilor ce alcatuiesc o viata.Cum spune chiar Cristina, ,,cand anii trec pe langa tine,sa nu pierzi sensul lor\".Rasplata nu poate fi decat ,,o gradina cu flori\",adica constientizarea frumusetii vietii,cu bune si rele.