Poezie
Clona
2 min lectură·
Mediu
Clona 8.02.2023
Sunt o lucidă clonă a existenței mele terne,
Contemplu treaz nisipul echlibratei clepsidre –
Mă uit la curgerea-i prea plină, pare că stă, de ore -
Deși mai sunt multe ele, firele nisipii, eterne.
Dezleg o tolbă cu vânat mărunt și ucis crunt -
Inutilă uciderea nu-i, de vrei să prinzi regalul șoim;
El, șoimul, punte va fi între tine, cel ce ești, om,
Și duna mamă – noi nu din apă ne-am nascut!
Ci el, nisipul clipelor zadarnice, când sta,
În somnu-i pritocea să nu mai fie timp:
Ci spațiu se dorea a fi – și-atunci a dat viață
Unei făpturi ce-avea și soață și se ruga la El, Eternul.
Făptura nouă, din nisip si lut iscată, de duh suflată -
Cu suflarea-i, el, barbatul, trezea și-n tine viața nouă!
Nu mai lăsa să-ti fie văduvită de soarta blestemată
Iubirea multă pentru om – găseste herbul, vraja desfă!
Învie! Învie pentru tine! Învie pentru alții! Învie pentru ea!
De nu știi cine-i ea – nu e păcat acum – s-o arăta la față
Cea ce menită-ți e – desi știai demult cum îi e chipul,
Soață fiindu-ți veșnic în vechi eoni...
Va sta și Universul când vei găsi aleasa - amar sunet va răsuna
Însă dulce e ecoul ce-l naște – în nuntire scăpare e de viața tristă:
Ferice, cei doi unul sunt și în suspin la Unul se inchină!
00987
0