Poezie
Abatorul
1 min lectură·
Mediu
Abatorul 17.02.2023/23.45
Un abator de sentimente ce încă sunt prezente,
A noastră existență este, nu poti nega.
Și clipele se duc de tot absente în false existențe
Iar inima, vălurită ea, apropie de cerc tangenta.
Se sperie și gândul, se sperie și fapta obosită
De-al inimii făgaș negru de-atâta singurătate,
E-acesta solidar cu-aspirul și respirul zilei noapte -
Caușul mâinilor e adunat în rugăciunea șoaptă...
Vei merge călător spre nopții miez și vei găsi Ființa:
Vei căuta să-ți dai silința să-nsuflețești
Pe cea precum Pygmalion, cu-a inimii daltă,
Croit-ai pentru tine ca-n vechi și-mpărătești povești.
O vei insufleți cu sufletu-ți curat și-n toate sincer:
Zadarnic însă, ea nu te va urma nicicum, deloc!
Va merge dupa chipuri de falși eroi și căzuți îngeri,
Și-atunci, da, vei izbândi – te vei elibera de tot, pe loc.
001121
0