Poezie
Poetul
1 min lectură·
Mediu
Poetul
Pe tine poete, umil scrib al inaltelor sentimente,
Pe tine, da, pe tine te voi slavi acum;
Tu nu stii ce e odihna sufletului – mereu intrebi
Lumea-ti si inaltul de ce? ce si cum?
Afli raspunsuri ce altora le sunt tinute ascunse, si,
Sub masca rimelor pui indoiala sa lucreze in oameni -
Te intrebi tu…de fapt ei se intreab prin tine – cum?
Cum e posibil ca lumea sa fie asa?! – de ce Divinul?
De ce Inaltul unei spuse, e mai presus pentru tine, el,
Adevarul imuabil al clipei ce pare a-si pierde prin tine
Si timp si marime.Te faci astfel cuvantator al unui timp
Un timp al inceputului fara sfarsit, un rastimp
-Rastimp al vorbelor fara sunet, al sunetelor fara de auz
Si totusi vocea ta suna in ei, in oameni, asa de tare ca vorba-ti
Se urca mereu catre tariile necuprinse de minte si vaz.
013.167
0
Cum e posibil ca lumea sa fie asa?! – de ce Divinul?\"
Oho, nu știu de câte ori întreb. Cum sună cuvântul CONTEAZÃ. Vocea? mai puțin.
Ar trebui ca vorbele să aibă sunet - răsunet pentru că atunci degeaba le mai zicem vorbe. Voce - vorbă, accentuezi limbajul mai bine-ar fii CUVÂNTUL căci multe taine ascunde, misterios e gândul.
Adevărul se cam pierde în noi...de frică? Nu știu. Poate găsim răspunsul.
Divinul? e doar un punct de sprijin.