Către iubire păru-mi se desface,
Șuvițe limpezi de miresme dulci,
Și râde-n mine somnul, când te culci
În ramuri verzi și-un milion de ace.
Căci te înțeapă pulsul să rămâi,
Eu să te
Împinsă fiind de viață ard etape,
Fac salturi repezi fără să opresc
Valul din sânge, când mă nimeresc
Schijele arse, ca să mă îngroape.
Muntele-mi cântă bucuros să vadă
Unde-am ajuns și
Poate că frigul îmi va da crezare
Că zbor mai sus, cumva din întâmplare,
Și că mă las amiezii să mă prade
De frunză, de culoare și năvoade.
Știu unde sunt și-mi amintesc oricând
De chipul și
Mă bucur să-ți fiu legănare și viață
Și liniște arsă de buze să-ți fiu,
Sau floare de aer, sau ace de gheață,
Sau dulcea mireasmă a celor ce scriu.
Că doar pentru tine roșesc a petală
Orbită fiind de viață n-am văzut
Culoarea mai adâncă și mai plină
De freamătul acela de lumină
În care totdeauna am crezut.
Clocotul rece încă mă îngheață
Și dau arginți aceleia din mine
Să
Sunt numai așchii prin pădurea rară
Și numai ramuri fragede pe jos,
Sau câte-o coadă de topor vânjos
Ruptă și ea de astă primăvară.
Mă-nchin cuminte și privesc mirată
Coaja lovită parcă-n
Fructul ploii mă prinsese arsă
Pe o plajă scundă, cu terase,
Unde dorm zeițele frumoase
Cu privirea spre nisip întoarsă.
Valuri pline, numai valuri pline
De lumină albă, ne-ncepută,
Se
În încercarea de-a surprinde vrerea
Acelui foc lăuntric ce mă arde,
Lovesc vopseaua folosind petarde
De magmă-ntrepătrunsă cu plăcerea.
Ating culoarea cu-n penel, în fugă,
Să nu mă prindă
Pot să cânt cu sunete înalte
De la violet și chiar mai sus,
Pentru că înaltul mi-a adus
Sunete, culorile să salte.
Când ating penelul albăstrui,
Sau pe cel cu negru și uitare,
Simt că am o
Se-nalță noaptea, tainică și blândă
Și-mi face loc în golul mai aprins,
Să văd că după umeri m-ai cuprins
Și că-n tăcerea stelele se-afundă.
Beată de cer și limpede-n simțire,
Îmi reazem capul
Pe ploaie umblu liberă cu mine,
Dar simt pe umeri vântul ațipind,
Poate mai rece dacă te cuprind
De braț când viața pleacă și revine.
Mă simt o taină inimii ce-ți bate,
Un mic cusur că te
Floarea cea dulce, strălucitoare,
Duce miresmele nopții în soare,
Suie în nori, liniștită și pură,
Visul promis de o tainică gură.
Albul atins cu o rază subțire
Lasă un ochi îngeresc să
Lumina trece viu printre ruine,
Nu mă cunoaște încă-ndeajuns,
Dar se răsfață-n liniștea de sus
A unei catedrale bizantine.
Se-ntoarce firav în profilul verde
Al unei frunze liberă să
Te strâng în mine proaspătă făptură
Să plouă dens aromele de fân
Pe sânul crud cu care mă îngân
Când tremur rece în semănătură.
Argintul ploii mă desface-n două
Și mierea prinde gâzele
Sunt o ispită, inima îmi știe
Parfumul proaspăt, ca de cruditate,
Așa că mâna poartă nestemate
În zarea nopții cea trandafirie.
Nu pot să mânii zeii că mă plimbă
În întuneric, ci le simt
Plutesc
Luată de vânt plutesc prea visătoare,
Asemeni unui puf de păpădie,
Prins de curentul care mai adie,
Fără să știu spre ce împrejurare.
Întind pe șevalet o pânză fină
Puțin distrată
Intră lumină sfântă și adoarme
Pe sub arcade falnic rotunjite,
Lovind cuvântul zidului cu arme
De aur greu alunecat prin site.
Ridic privirea și mă rog în taină
Acestor trupuri ce
Secvențe scurte, picături de rece,
Prin păr ajunse dincolo de frunte,
Fac încrețirea frunții să asculte
Înfiorată pasărea cum trece.
Se scutură imaginea-nghețată
Să simt în suflet răul
Cuvântul meu mi se întoarce
Nu fără să fi fost făcută
Lucrarea-n fapt necunoscută,
Ca de lumină să se-ncarce.
Vederea sieși luminează
Și mă preface, bună mie,
Într-un cuvânt care să fie
Cel
Dormind pe crengi ușoare de răchită
Visez în muguri să tresar deodată,
Cu miezul verde, poate resemnată
Că ies din vis adeseori uimită.
Lumina mă străbate și se frânge
De parcă trece
Atelierul meu mă-nviorează
Și prin culoare, liberă mă face,
Să mă strecor aprinsă, ca o rază,
În pânza infinitului vorace.
Să port tăcută aripa subțire
Când în culoare, când în bucurie
Și
Aleg cărarea muntelui, abruptă,
Să mă strecor în aerul cel pur
Unde ard zeii fără de contur
Când își aruncă sulița în luptă.
Îmi caut firul care să mă lase
Să pot deschide versul
Privește-mă și lasă-mă privită
De aer, de lumină și de viață,
Să fiu în tine cea mai potrivită
Iluzie cu aripă de gheață.
Îngăduie și ploii să mă știe
Și valului de mare să lovească
Cenușa nopții încă mai tresare
Prin coada unei stele căzătoare,
Argintului din păr să netezească
Șuvițe reci de pace îngerească.
Încă mă-mpinge valul fără țintă
Pe plaja unde zeii se