Florina Daniela Florea

tare frumos ai scris, Danuta, si ma bucur mult ca indemnul meu te-a facut sa ne lasi aici povestea despre cum a vazut Elian Iasi-ul.
citesc si zambesc.
stii ce-ai uitat?
shaorma de la 3 dimineata a zapacitelor Barac si Bordeianu, cand te dureau picioarele de numa, si astea doua voiau sa mance:)
ma bucur mult c-ai scris, imi pare rau ca n-am stat destul impreuna.

sarbatori frumoase, Danuto!

Pentru ca deja s-au ridicat prea multe osanale pe-aici, pentru ca si sase stele reprezinta mult prea mult pentru o simpla poveste, pentru ca s-a deturnat oarecum sensul a ceea ce-am vrut sa relatez, pentru ca nu mi-a placut niciodata oportunismul si oportunistii, m-am decis sa inchid lista comentariilor.
Textul va putea fi citit in continuare de oricine e curios sa afle felul in care Florina a vazut intr-o seara de decembrie cenaclul Virtualia.
Si atat.
Multumesc inca o data tuturor pentru cuvintele frumoase adresate POEZIEI.

Sarbatori fericite, agonia!
din toata inima, va ureaza

va multumesc pentru cuvintele lasate aici.

S-auzim numai de bine.

Laura, ma bucur ca ti-a placut si, dupa felul in care ne-ai starnit cu povestea plimbarii prin iasi cu masina Silisteanului, eu spun c-ar trebui sa pui manuța si sa o scrii pe site, pe larg, sa stim si noi de ce+am asteptat jumatate de ora in parcarea de la mall:)
Cat despre poze, cu mine nu prea am si, chiar daca as fi avut, cum sa le pun aici?
povestitorul trebuie sa vorbeasca despre ceilalti nu despre el insusi:)

am uitat sa spun ceva important: doua din pozele de aici apartin Magului, el are si altele, mult mai reusite decat ale mele.

Asa ca, Laura, multam de semn si de zambet. Ma bucura mult sa stiu c-ai plecat la Oradea cu o amintire frumoasa despre Virtualia.

Aline, de ce sa mori? Mai bine vino data viitoare! Oricum, sa-ti fie de invatatura de minte pentru altadata, cand va mai fi o ocazie de acest fel:)
Multumesc pentru \"bravo\"

Marie, \"stiam\" ca vei veni aici, pe pagina mea, cu zambet.
Si-ti multumesc.
Chiar daca vremea trece, nu stiu cum ai facut, dar mi-ai parut intinerita. O fi fost emotia de vina? Nu stiu.
Stiu doar atat: ca am ras cu lacrimi in momentul in care i-ai recitat mosului Bobadil poezia.
Cu lacrimi am ras:)
Multumesc inca o data pentru semnul tau.

Silvia, te-am asteptat pana-n ultima clipita:)
Si-as fi impartit si camera cu tine, om bun. Si-as fi impartit si zambetul si vorba.
Insa, asa o fost sa fie, poate data viitoare.


Daniel, gestul tau are blandetea si nobletea unui poet iesean veritabil. Cuvintele vin sa mangaie si sa zambeasca, desi Podul Pogor s-a inchis deja de cateva zile pentru poezisti.
Multumesc pentru apreciere.

Ela, dupa cum i-am raspuns si Danei inainte, aici e doar o poveste, nu o cronica. Astept ca cea care a organizat cenaclul, in speta pe Alina, sa vina cu detalii complete si bine puse la punct legate de toate aspectele. A fost multa lume, s-a vorbit interesant si de catre Marius Chelaru de la Convorbiri Literare, a fost si prezentarea lui Florin Caragiu si a domnului profesor Mustata. Despre Ioana Barac iarasi am vorbit foarte putin, desi nu-i uit imbratisarea spontana. Despre Florin as fi putut vorbi dincolo de prezentarea de carte, pentru ca are omul asta un bun simt extraordinar, i se citeste in ochi.
Mai este si Mircea, copilul meu filozof, care intotdeauna a dat o mana de ajutor, pe tacute si aproape pe nevazute.
Mai sunt, desigur, multe de spus. Multe, crede-ma.
Si unele rele, poate, inevitabile. Pe acestea prefer sa le uit, insa.
Imi fac inca o data mea culpa. Si rog sa mi se accepte limitele de povestitor nu de cronicar:).
Multumesc pentru apreciere si zambet.
M-as fi bucurat sa te revad, stii asta. Alina a vorbit foarte frumos despre cartea ta si, ca o cireasa de pe tort, ne-a dat si vestea cea buna.
Felicitari, Ela.

Paul, stiu ca noi doi n-am prea vorbit, desi fii sigur ca te-am observat ca fiind acolo. Chiar daca par curajoasa, nu sunt, uneori timiditatea sau teama ma impiedica sa dau buzna:).

Tuturor as vrea sa le spun ca ma bucur mult pentru ecou, stiti?

Silvia,
mie, una, mi-ar face placere sa cunosc autorul volumului de poezie \"Obsesia iubirii\". Adica pe tine:)
Daca da Domnul si-om fi sanatosi, sigur vor mai fi ocazii de felul acesta, pentru ca oamenii au nevoie de hrana si pentru suflet.

Linea, semnul tau are in el albastrul elegantei tale.
Multumesc pentru comentariu si apreciere.

Narcisa, eu sunt cea care iti multumeste, sa stii.
Ce-am fi fara cititori?

Danuta, sper ca s-a vazut zambetul din spatele comentariului meu, de asemenea sper ca s-a vazut si finalul referitor la \"absenta\" Silisteanului.
Asta pe de o parte. Pe de alta, poti crede ca toata povestea asta am scris-o asta noapte, ca am terminat-o la ora 4,30-5 dimineata si ca e departe de a avea pretentia unei cronici fidele. E doar amprenta de poveste, flash-uri imprimate pe memorie, inca amestecate pentru ca n-a trecut destul timp sa se sedimenteze.
Cand am recitit, dupa postare, am realizat ca mai sunt destule \"lipsuri\". E greu pentru un singur om sa scrie despre peste 50 de invitati, despre cinci ore de cenaclu si cele care au urmat.
As vrea sa-ti mai spun ca, ajutand pe Alina, fiind implicata in organizare si urmarind ca mersul cenaclului sa nu aibe piedici, am pierdut si momente la care as fi vrut sa pot fi in sala, spectator.

Tocmai de aceea, vin acum cu rugamintea, daca nu-i cu suparare si face placere, evident, ca sa fie lasat pe site jurnalul sau parerea sau povestea sau semnul fiecaruia.
Pentru ca imaginea sa devina rotunda, nu unilaterala.

Si stii de ce imi mai doresc acest lucru? Pentru ca nu ar fi existat acest cenaclu daca n-ati fi fost voi, toti, acolo.
Meritul Alinei este indiscutabil. Ca ne-a adunat. Ca a reusit sa ne mobilizeze.
Dar fara voi, oaspetii Casei Pogor, n-ar fi existat zambetul.

Inca o data, imi cer scuze daca am facut vreo gafa sau am omis ceva. A fost fara de voie.
Povestea mea a fost scrisa cu teama ca nu voi reusi sa descriu tot. Iata ca mi s-a intamplat.
Asta sunt: un om oarecare, cu limitele lui.

Multumesc pentru semnul tau.

ai fost asteptat la Iasi.
sincer.
cel putin de mine, de bobadilul.
si sigur au mai fost si altii care au intrebat de tine

si da, nu este o cronica, pentru ca eu nu stiu si nu vreau a scrie cronici.
multumesc pentru semnul tau.
mi-a facut dimineata mai putin gri.

\"iar inima s-a golit de atâta singurătate fiind liberă acum
să primească pe altcineva fiindcă scopul oricărei vieți
e bucuria de a trăi chiar dacă moartea trece uneori
pe la ușile noastre Dumnezeu e un bun manager
rânduind lucrurile de o asemenea manieră
încât nu putem muri o dată cu cei pe care-i iubim\"

e mijlocul fin al poeziei tale, stransa in chinga zambetului tau trist-intelept
cat de bine te recunosc aici, Ama
accentul tau delicat de frantuzoaica
un gest elegant asezat bland pe prima vocala a lumii
\"iubire\"
chiar daca...

bun, nene Genule, te pricepui relativ in totalitate.
niciun i in plus, niciunul in minus, si, peste toate, e-asezat zambetul
da\' carcotasa cum ma stii, tot mai am o nelamurire:
cum se masoara productivitatea in amor?
astept raspuns urrrgent, dat fiind experienta mata in domeniu, spre a preda lectia urmasilor urmasilor urmasilor mei:)

p.s.-ul meu
admirativ pentru cat de bine e scris p.s.-ul tau:)

domnule Poet, ca ea ti-ar simti tremurul mainii chiar si asa, mascat de palaria coborita cu gratie:)
insa, ca o adevarata doamna, iti intinde zambind pagina
albul de dedesubt iti asteapta linistit cuvantul
stie oricum
va veni
odata cu fotografia din urme
Poezia

cu scaunul tras pe marginea lumii mă legăn ușor
între tine și mine nu-i decât un balans
de-o umbră
un freamăt
am înțeles încă exiști undeva mai departe
sau mai gând sau mai farmec totuna-i te simt
când pleci când revii din palme te legăn cuminte
o lună volatilă desprinsă din mine
îți șterg de pe urme și pendulez o teamă
pe-un scaun tras la marginea lumii
...
si zambesc
fara poveste Altundeva
unde-mi stau picioarele Aici
imi va sta capul Nicaieri

trecut
baut
plecat
sa m-arunc la marginea lumii direct in luna aceea uriasa

p.s. strofa cu noiembrie mi-a placut cel mai mult

p.p.s. am mai scris un comm si l-am pierdut fara voie
m-a suparat chestia asta pentru ca muncisem la el

biata testoasa cum i se subtiaza carapacea la fiecare trecator
chiar, de ce ranile lui au intotdeauna gust de inghetata?
(intrebare pur si simlplu cu un raspuns la fel de pur si de simplu: uite de aceea. asa e gustul sangelui din adancurile celuilalt)

fain text, Ioana, scenariu sau ce-o fi el, ca tot poezie ramane:)

am zambit cu toata inima citindu-ti comentariul

atata de multa incurajare e in el, incat bezelele nu mai sunt chestiile acelea pufoase si dulci ci exact atat cat trebuie sa tina (cel putin o vreme) de foame-de-zambet unui visator ca mine

cu fruntea sus, multumesc:)

admiratia este reciproca, Elena
in ceea ce ma priveste, sunt teribil de stangace in a scrie proza, asta nu m-a impiedicat sa citesc cu placere de fiecare data ceea ce scrii.
multumesc pentru semn, e unul deosebit.

Felix, invat de fiecare data, atat cat imi permite vremea si vremurile
am mai spus-o, nu mi-am facut din a scrie poezie un scop, un țel, insa e un hobby, o placere numai a mea, pe care vin si-o-mpart aici, pe agonia, cu altii asemenea mie.
(am si eu orgoliul meu, desigur:) - incerc s-o fac bine. cat pot de bine)
de gravitate incerc sa scap. ca si de gravitatie, de altfel:)
multumesc pentru apreciere.

p.s. stii ce n-am inteles? ce inseamna filozofie de sezon?
partea aiurita a intrebarii mele e ca sunt total inafara \"anotimpurilor\".

au fost retorice si legate de text, normal.
multumesc pentru trecere, fie ea internautica.

cuvintele sunt aceleasi, rotunde, si in casa ta, si in casa mea, si in casa altuia

da, pisicile, buna comparatia.
pisicile nu trag la om ci la locul in care au crescut

cuvintele unde cresc, Vasile? care e casa lor adevarata?

uneori crezi in ele si e rau asa, pentru ca le vrei ale tale, te simti anapoda de dezamagit cand constati ca tu esti piatra iar ele zboara in continuare spre cine stie ce zari

si-atunci, caderile mele de om devin aruncari in gol de pe marginea acoperisului pe care ma cocot ocazional, cand nu mai stiu bine sensurile

ce ramane de pe urmele mele? cu certitudine: nimicul de pe urma.

din trupul clepsidrei nimicul e inafara nisipul
ce pustiuri ma-nghit tot atatea ma varsa

umbrele toate sunt sinucideri neimplinite nimicuri devenite urme: pe-aici am fost, pe-aici am iubit, pe-aici am trait, pe-aici am murit

cuvintele sunt singurele care raman
fara a le avea cu adevarat niciodata

si tu stii asta, Vasile,
dintotdeauna,