Doamne,
Am plâns atât
Și te-am rugat,
În multe toamne,
Fără noroc și disperat,
Să nu mă lași de toți urât
Cât încă-s pe pământ.
Nu ți-am cerut
Nici tinerețea,
Nici să iubesc
Fără
Mizeria și luxul adesea sunt expuse
În văzul lumii goale, că alfel nu-i de bine,
Dar nu cobor la norme de alții contrapuse
Obișnuinței mele să fac ce se cuvine.
Pentru o stare bună îmi
Carnea noastră
Face fițe
Dacă vrea
Și e dispusă,
Friguri albe
Pune-n țeasta
Aburită și supusă.
Și dorește
Ca sublimul
Să-l găsești numai în ea
Iubind-o
Ori s-atingi
Margini
Potecă îți croiești până la lume
Să vorbești cu ea, să uiți că ești tăcut,
Robia inimii plină de glume
S-o-nduri ca veneticii fără ținut.
Rădăcinile tale nu-s cu tine,
În ochi străin nu vezi
Înfața lucrului
Bine făcut
Am ochii minții
Larg deschiși,
Simțind în suflet
Săbii ce se-ascut
Să treacă adevărul
Prin tăiș.
De caut sau primesc
Un adevăr,
Neliniștea în mine
Nu-s ateu
Și nu-mi impun
Să alung
Un Dumnezeu
Care poate fi și bun,
Și îndrumător de ,,Eu”.
Nu vreau
Să ridic
În mine
Catedrale
În gri tern
Și apoi,
Cu gura mare,
Să devin
Un
Fată frumoasă ai fost și, sigur, ești și-acum,
Una-n lume zice că nu am dreptate,
Hai să bem cu toții cât încă se poate
Să nu fim socotiți că stăm ca proștii-n drum.
Copiii noștri dragi, la
Poezia, har divin,
Este hrană, este dor,
E furtună sau amor,
E al inimii preaplin.
Poezia, artă-semn,
Nu se scrie la-ntâmplare
Nici măcar de cel ce are
De la Cel de Sus îndemn.
Trăind
Vremelnicul
Cuprins în veșnicie
E ca finitul
Rătăcitor în infinit,
Tu,
Bucățică din tot ce e să fie,
Te-nchizi
În lămuriri
De definit.
Orice ai face,
Bun sau rău,
E criticat de
Soția nu contenește
Să-și fie sieși
O vasală,
Somnul nu-i priește,
Lenea…
Ce-i aia?
Nu-i cade-n poală!
E plină de furie
Când simte
O surată
C-ar vrea să-i fure
Iubirea ei
Curată.
E,
Eu sunt un punct, numai atât
Și, poate, nici acela chiar,
Mă-ncurajez așa încât
Să cred că am prezență doar.
Fiind atâta de puțin,
Pierdut cu totul din vedere,
Întotdeauna mă închin
La cel
Câștigul, deseori, seduce
Și-ți dă iluzia
Unei victorii
Care la pierdere te duce,
De nu ții seama
De istorii.
Acesta poate fi un viciu
În care te ascunzi
Inconștient,
Ca sclav
Al muncii
,,Să preacurvești”
E la-ndemâna
Oricui
Când potrivnicul
Lucrează
Și n-amână
Să te câștige
Dumnealui.
El te îndeamnă
Și-ți dă ghes,
Momindu-te
Cu cerul,
Îți dă plăceri și,
Mai
Se scutură pământul de păcate,
Mai moare câte unul din mișei,
Foșnesc iubirile uscate
Printre bărbați, printre femei.
Ici-colo, vezi câte-o lumină,
Te prinzi de ea ca înecatul
Și, invocând
În aceste zile goale
Tu ești foarte ocupată,
Cine, oare, să mă scoale
C-un sărut gingaș de fată?
Nu mai simt căldura mâinii
Odihnindu-se în poală,
Ca un vis certat de boală
Sau de gustul
Când ai o minte
Ce te devorează
Cum este devorat un stârv
De-o haită de hiene,
Alege-un loc mai liniștit
Şi trage lângă tine
Cȃteva damigene.
Aici, la răcoare,
Cautăți starea prea plină
De
Pot veni la mine conți,
Împărați, emiri bogați,
Fie ei deștepți sau tonți,
Pentru mine nu-s bărbați.
Dacă n-au în ei scânteia
Să m-aprindă dintr-o dată
Nu îi vreau și…vorba ceea,
Ducă-se în
Ironia ce imi șade
Uneori
La îndemână
Din trăire
Dânsa roade
Instalându-se
Stăpână.
Să urăsc
Mă lasă lumea,
Numai să fiu credincios,
Nu că teama
M-ar durea
Să iubesc și pe din
Doamne, cât ești de tenace!
Urmărindu-ți cu tărie,
În continuu și sagace
Tot ce vrut-ai tu să fie.
Planuri multe, socotite,
Termene, parale, rată,
Nu te temi de reușite,
Ai răbdarea
În concretul multiform
Tace onticul
Lejer,
Torpilându-mă conform
Unui plan
Plin de mister.
Conștient
Sau nu
De toate,
Tremur scuturat
De gânduri
Ce pornesc ca apucate,
Aranjându-se
Să mimezi plăceri deosebite
Și din ce e fals să-ți faci un țel,
Sunt ieșiri nedemne de elite,
Bunul gust cam șchioapătă și el.
Copleșit de stări nedeslușite
Și de fericiri avute-n vis,
Mă
Știe focul că topește
Lăsând vraiște-n urma sa?
Nu cunoaște îndeobște,
Și de-ar ști…nu i-ar păsa.
Focu-a pârjolit vânjos,
Punând omul la respect,
Fie el și credincios
După port, după
Sunt pe lume soiuri
Multe
De calici inteligenți
Care-aduc
Numai insulte
Celor slabi și oponenți.
Mimând grija
Pentru toți
Ei fac jocul unui ins
Și la umbra lui
Sunt hoți,
Prădători cu
Cine m-ajută să regret?
Mă întrebam,
Așa,
Într-o doară,
Ca un ascet
Fără pretenții
În trista-i
Chilioară.
Să fie ținerea
De minte
Ce-adesea mă inundă
Cu avalanșa-i
De cuvinte
În
FV