Poezie

Scuturare

1 min lectură·2 noiembrie 2014

Mediu

Se scutură pământul de păcate,

Mai moare câte unul din mișei,

Foșnesc iubirile uscate

Printre bărbați, printre femei.

Ici-colo, vezi câte-o lumină,

Te prinzi de ea ca înecatul

Și, invocând mila divină,

Te-apucă uneori păcatul.

Înveți de mic ce nu e bine,

Deprinzi ușor să te ferești,

Și când ajungi stăpân pe tine,

Constați că toate sunt povești.

Că Făt frumos, sau Zâna bună,

Sunt eu, sau tu, iar zmeu

E chiar păcatul ce se-adună,

Iertat de-atâtea ori de Dumnezeu.

Se scutură pământul de păcate,

Credințe vechi se ofilesc,

Se nasc zei noi în libertate

Ce își permit tot ce-și doresc.

Iubirea e păcatul cel mai mare

Care ne-a alungat din rai

Cu dulcea ei înflăcărare

Pentru-a avea ce vrei să ai.

Se scutură pământul de păcate,

Cu el mă scutur câte-odatי,

Doar de iubire nu se poate

Să mă lipsesc, chiar de-i păcat.

00868

florin Vasilescu. “Scuturare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-vasilescu/poezie/14059032/scuturare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.