Floarea visurilor voastre
e o floare vie
cu culori curgătoare
frumoase și exuberante
dar prea des
schimbătoare.
E o floare dungată
de clipe pătată
cu tulpina dreaptă
și
Ieri am fost
eu.
De ce-aș mai fi și azi,
când prin obloane
funinginea se scutură
de copaci?
Norii sparți freamătă
când își preling
vata între ei și
stropii îi ustură când
plâng
unul pe
Afară se prelinge un apus.
Uită-te în jur, cu un dor nespus…
Te uiți din acel turn de sticlă
La care oamenii privirea nu și-o ridică.
În jur sunt cioburi,
O oglindă spartă te-a lăsat
Încep să nu mai înțeleg
de ce mă mai complic
să înțeleg
viciul repetitiv al existenței umane.
Copii nu știu
și sunt mai fericiți,
iar adulții care nu știu
sunt nebuni.
Cei ce știu sunt
Văd o groapă
și în groapă văd o privighetoare,
ce încă mai ține în cioc
câteva din visurile fiecărui
liliac ale cărui simțuri prea profunde
s-au moleșit de-atâta întuneric
în care
În zgomote neordonate
Și în nemărginiri decolorate,
În neantul infinit, pustiu,
Cel plin de gănduri dar neviu,
Stă nemișcat-o zeitate,
În torenturi repetate.
Să vezi și să auzi tot;
Să fii
Natura se uită lung
la copilul zămislit
ce rupe cu
atâta
îndârjire degetele
mamei sale.
Și codrii lui Eminescu
țin în brațe
codrii lui Bacovia
ce țin la piept
copilul.
Și țipătul
Cenușa înțelepțior
mai are un grăunte
de-adevăr
în ceea ce grăia
cândva
tăceri și clipe
pentru lume.
Ea mai vorbește-ncetișor
cuvinte nerostite
ce-ar fi schimbat și
raiul de pe cer
în
Ești singur și ce ai?
Ești în credință, și-n speranță, și-n voință?
Ești în nimicul absolut, vehement contemplat?
Cine ești?
Ești singur și ce ai?
Ești în știință, în practic, fizic și
Azi am deschis o carte
despre război.
Ororile generației mele,
ororile generației tale,
orori ce au trecut,
orori ce n-au trecut,
orori ce nu le spală
nici un copil, nici doi.
Orori fără
Trezește-te, din ecouri pierdute,
Adună-te, din roluri multe,
Aruncă măști și fii tu iar,
Căci altfel totul e-n zadar.
Nu lua granitul cel din munte
Să faci la tine-n curte punte,
Căci solul
Zidurile astea stau să se prăvale
Peste suferința din cumplita vale.
Cetate a lumii, esență păgână,
Ce în linii negre gânduri își îngână.
Șoapte tremurate, dorințe fugitive,
Azi un pic de
Mulțumesc că mi-ai adus mâncarea.
Te invit să o pui în frigider,
lângă victima prudenței tale,
victimă ce suspină între unt și lapte,
victimă de sânge și oroare.
Apoi, te voi ruga să închizi
Eu de la viață vreau un măr.
Și vreau în acel măr să simt
pe toți cei ce au fost și care vin
și vreau să simt în măr
gustul amar al celui dintâi
care ne-a condamnat pe toți
la
Spuma dintelui din val
tot soarbe și acum, încet,
din cel ce-a fost cândva
letargic,
un ochi mai demn și sfidător.
Nu văd și nici nu simt,
pasiuni pierdute sau deșarte,
sau clipe albe-n
Azi m-am uitat în ochii unui câine
și plinătatea m-a surprins
pe picior greșit
și m-am dezechilibrat.
Ochii docili vedeau
omul din mine,
așa cum se vedea
pe sine
în ochii mei.
Iar
Nu uita
să te uiți în sus,
când va cădea săgeata destinului
pe cel ales.
Nu uita
să ai ochii deschiși,
ca dacă pică pe tine
să ți se înfigă în ochi.
Și de vei avea să vezi lucruri
De-ai fi fost perfectă
ne-am fi regăsit în argintul stelelor
și în dinții munților
și-n ochiuri de apă.
Dar ele nu-s perfecte
și ce rost ar fi avut
să aștept mai mult de la
tine?
De-ai fi
Mi-e dor de mine.
Mi-e dor de cel ce nu știa, ce nu vedea,
Ce nu citea.
Mi-e dor de mine.
Mi-e dor de cel curat, de cel eliberat,
De cel ce zboară.
Mi-e dor de ce eram.
Mi-e dor
Vreau să urc pe balcon
și de pe marginea acestuia să privesc
orașul de dedesubt, ale cărui linii funebre
se întretaie într-un labirint nimicitor și
nebun, ce înghite imaginația
fiecărui
Sunt un vestigiu al unei lumi pierdute.
Creatia mea are glas,
Dar ceea ce spune doare.
Ea cântă despre dor și jale,
Despre pasiuni pierdute,
despre cruzime și gusturi amare.
Eu pot, Eu
De ce ridici cuțitul
la gâtul fratelui tău?
De ce ai ciudă,
aroganță și hoție?
Unde s-a dus a ta mândrie?
Ai uitat de lutul din care
plămădit ai fost?
Și de suflarea ce
ți s-a dat fără
Soldatul își văzu
viața trecând prin fața ochilor.
Văzu cum moare,
apoi cum îmbătrânește,
cum trăiește,
cum se maturizeaza
și apoi cum se naște.
După,
văzu glonțul erorii sale
din
Cine sunt eu să-ți spun cine să fii?
Cine sunt eu să-ți spun cum să devii?
Mă uit în ochii tăi cenușii
Și mi-ar plăcea să nu mai fie pustii.
Ți-aș da în mână o carte
Pentru că eu sunt mai
