Spuma dintelui din val
tot soarbe și acum, încet,
din cel ce-a fost cândva
letargic,
un ochi mai demn și sfidător.
Nu văd și nici nu simt,
pasiuni pierdute sau deșarte,
sau clipe albe-n
Peliculele subțiri ale vieții
se întretaie într-un război
ce țese suflete deșarte,
ce nu-și mai au scăpare.
Și totuși din războaie multe
un suflet tot mai scapă,
dar se împrăștie în
Soldatul își văzu
viața trecând prin fața ochilor.
Văzu cum moare,
apoi cum îmbătrânește,
cum trăiește,
cum se maturizeaza
și apoi cum se naște.
După,
văzu glonțul erorii sale
din
Zidurile astea stau să se prăvale
Peste suferința din cumplita vale.
Cetate a lumii, esență păgână,
Ce în linii negre gânduri își îngână.
Șoapte tremurate, dorințe fugitive,
Azi un pic de
De ce ridici cuțitul
la gâtul fratelui tău?
De ce ai ciudă,
aroganță și hoție?
Unde s-a dus a ta mândrie?
Ai uitat de lutul din care
plămădit ai fost?
Și de suflarea ce
ți s-a dat fără
Azi am deschis o carte
despre război.
Ororile generației mele,
ororile generației tale,
orori ce au trecut,
orori ce n-au trecut,
orori ce nu le spală
nici un copil, nici doi.
Orori fără
Cenușa înțelepțior
mai are un grăunte
de-adevăr
în ceea ce grăia
cândva
tăceri și clipe
pentru lume.
Ea mai vorbește-ncetișor
cuvinte nerostite
ce-ar fi schimbat și
raiul de pe cer
în
Natura se uită lung
la copilul zămislit
ce rupe cu
atâta
îndârjire degetele
mamei sale.
Și codrii lui Eminescu
țin în brațe
codrii lui Bacovia
ce țin la piept
copilul.
Și țipătul
