Anticlimax

emoție cînd de la geam vezi cum milioane de mașini traversează orașul ca un OZN plin de beculețe sau abandon când soarele portocaliu străpunge semiîntunericul camerei și mecanismul care naște visele se declanșează în corpul epuizat zumzetul traficului și saxofonul bătrânului jazzman de pe trotuarul fosforescent disipează liniștea biroului inima pompând mai repede fluxul crescând cu fiecare secundă... gândul că ai putea să hibernezi între dunele unei plaje se dizolvă dureros în minte doar sunetul computerului închizându-se îți taie respirația la gândul că ai să evadezi iar pe bulevarde în aerul rece al orașului ca într-un safari printre animale mecanice